Iubita locotenentului francez

Am terminat de citit, in seara asta, “Iubita locotenentului francez”. Nu atat de repede pe cat as fi vrut sau pe cat o cere calitatea cartii, dar… nu depind toate de noi.

Fara a sta prea mult pe ganduri, eu o pun alaturi de cartile cele mai inteligente citite.

La Fowles impresioneaza intotdeauna stilul inovator, inteligent al fictiunii sale, bogatul bagaj de cunostinte al autorului, talentul sau, nu de a descrie, ci de a prezenta, cu detalii dintre cele mai mici, astfel incat sa poti chiar sa ” vezi” povestea petrecandu-se sub ochii tai.

Cartea ilustreaza o poveste de iubire plasata in 1867,  „scrisa in stilul unui Thackeray necenzurat si emancipat” (The Times Literary Supplement).

Nu va asteptati insa la povestile tipice acelei perioade, intrucat, asa cum o face si in alte opere, Fowles incalca regulile literaturii clasice, dupa cum el insusi o recunoaste chiar pe parcursul romanului. Astfel, el se infatiseaza ca un autor nestiutor – „Habar n-am. Daca m-am prefacut pana acum ca stiu ce-i in capul personajelor mele si ca le cunosc cele mai tainice ganduri, am facut-o pentru ca scriu intr-o conventie (al carei ton si vocabular le-am si preluat, in parte), unanim acceptata in vremea in care se petrece povestioara mea: anume ca romancierul e egalul lui Dumnezeu. N-o fi stiind el chiar totul, insa se straduieste sa se prefaca a-l sti.[…] O lume creata in mod autentic trebuie sa fie independenta de creatorul ei; o lume planificata (o lume care isi dezvaluie intru totul urzeala) e o lume moarta. Numai atunci cand personajele, intamplarile create de noi incep sa nu ne mai asculte, atunci, abia, ele prind viata. […] Pentru a fi liber eu insumi, trebuie sa-i acord libertate deopotriva lui Charles, Tinei, lui Sarah, chiar si odioasei doamne Poulteney. Nu exista decat o singura definitie buna a lui Dumnezeu: libertatea care ingaduie altor libertati sa existe. Iar eu trebuie sa ma supun acestei definitii.”

Daca aveti vreun moment de „revolta” impotriva autorului, din pricina nehotararii acestuia in privinta firului povestii, asteptati pana la ultimul cuvant al romanului. E posibil sa va schimbati punctul de vedere chiar la ultima pagina.

Despre povestea in sine nu vreau sa dezvalui nimic, ea trebuie descoperita din carte, de fiecare, in stilul lui… pentru ca prin tehnica moderna folosita de Fowles, cititorii sunt indemnati  sa participe emotional si intelectual la jocul creatiei, sa-si imagineze, sa preia locul autorului.

O sa dezvalui doar cateva pasaje, avand grija insa sa nu dau prea mult de gol povestea si personajele 🙂

„Intre timp, cei doi barbati ramasesera in picioare, zambindu-si; primul, ca si cum tocmai incheiase o afacere pe cinste, celalalt, de parca nu prea stia pe ce planeta picase, dar spera din toata inima ca locuitorii sa fie prietenosi. „

” Era simplu: iti duceai viata cu ajutorul ironiei si al sentimentelor adanc inradacinate. Ceea ce ar fi putut sa fie nu era decat un obiect de studiu ca toate celelalte, care trebuia supus observatiei ironice si detasate; ca, de altfel, si ceea ce putea sa fie. Depuneai armele, cu alte cuvinte; invatai sa fii ceea ce erai.”

„Asa se intampla de cele mai multe ori. Oamenii dispar incet-incet de sub privirea noastra, se mistuie in umbra lucrurilor care ne sunt mai aproape. „

„Stia ca, daca va privi in ochii ei, era pierdut. Ca pentru a-i face sa dispara, ii inchise pe-ai lui.”

” Viata nu e un simbol, nu e alcatuita dintr-o singura enigma, in fata careia, daca nu reusesti s-o dezlegi dintr-o prima, dintr-o singura incercare, trebuie sa te dai batut, viata nu trebuie cautata in spatele unui singur chip, nici nu trebuie abandonata dupa ce prima aruncare a zarurilor te-a facut sa pierzi; ci, ajutati numai de neindestulatoarele noastre puteri, cu mainile goale, cu sufletele pustiite, stiind ca e zadarnic, ca ne vom izbi iarasi fara scapare de inima neinduratoare a cetatii – viata trebuie dusa mai departe.”

In topul meu „John Fowles”, „Magicianul” ramane in continuare fruntas. Totusi, recomand cu mare drag si „Iubita locotenentului francez”, pentru ca nu cred ca exista/ nu am gasit carte de-a lui Fowles care sa nu te captiveze si care  sa te faca sa o lasi neterminata 🙂

Anunțuri

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s