What about that sparkle?

Am revazut serile trecute The Notebook. Din pura intamplare, nu pentru ca as avea vreo slabiciune aparte pentru filmul asta. (Doar Jeux d’enfants si Becoming Jane sunt filmele mele de corazon de pus pe repeat.)

Desi stiam inca destul de bine povestea celor doi protagonisti, m-a pus pe ganduri si de data asta, doar ca din alt punct de vedere, nu iubitul pana la adanci batraneti, ci mai mult atitudinea fetelor in general vis-a-vis de iubire. Mai exact, daca ar fi intrebate, cea mai mare parte a fetelor ar spune in cor „uh la la, ce romantic si dragut, a renuntat la tot pentru iubirea adevarata!”. Dar in realitate… cate dintre ele ar renunta precum Allie la baiatul cu facultate, bani, masina, pentru cel fara toate astea, dar cu o inima atat de mare incat sa le iubeasca toata viata? Cate dintre ele si-ar sfatui o prietena sa-si urmeze doar indemnul inimii, fara a mai tine seama de anumite lipsuri ca cele pe care le mentionam mai devreme?

Le auzi topindu-se dupa povesti de acest gen, despre cum trebuie sa il alegi doar pe acela cu care simti intr-adevar ca traiesti, care iti face inima sa tresalte, nu cel care te incanta doar din punct de vedere fizic sau prin cadouri scumpe, dar in fond, in realitate, cauta sa afle mai intai cv-ul baiatului, pentru ca apoi sa vada cat de bine raspunde cerintelor postului de „boyfriend” – ce studii are, ce job, care este salariul castigat, cercul de prieteni, stilul de imbracaminte adoptat, gusturile in materie de muzica, masina, cat de prezentabil ar fi in fata prietenelor etc.

Nu inteleg cum pot fi atat de sensibilizate, cum pot fraterniza intr-atat cu cate un personaj precum Allie din The Notebook, Rose din Titanic ori mai stiu eu ce eroina, pentru ca apoi sa uite cu desavarsire ca nu ai nevoie ca boyfriendul sa-ti fie atat de destept, sa iti vorbeasca de Schopenhauer in fiecare seara inainte sa va spuneti noapte buna, ar trebui sa fie de ajuns sa te inteleaga, sa te asculte atunci cand ai nevoie de sprijinul lui; nu ai nevoie sa fie atat de bogat incat sa iti puna un inel mare stralucitor pe deget, ar trebui sa fie de ajuns sa iti puna sclipirea aceea in ochi, doar cu un simplu zambet (din Victor Hugo citire: ” Acolo unde straluceste privirea, e de prisos diamantul„); nu ai nevoie sa fie fotomodel la agentia lui Catalin Botezatu, ca sa te poti afisa mandra cu el in fata fetelor tale, ar trebui sa fie de ajuns sa aiba un suflet frumos si sa te faca sa te simti precum canta Laura Stoica – „tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu, ma faci sa simt ca sunt centrul lumii eu”…

E frumos sa vezi in filme cum risca altii, ca doar risca pe pielea lor, dar daca tot admiri curajul acela nebunesc si dragostea aceea patimasa, cine te opreste sa urmezi exemplul… si de ce critici pe cel/cea care a facut-o deja? Studiile lui marete, jobul lui bine platit si fizicul lui de invidiat ar putea sa iti tina de cald noaptea si sa te faca sa arati bine in lume cu el la brat, dar sufletul nu se multumeste cu atat. Sufletului cine ii tine de cald in lipsa magiei dintre tine si acel el?

Inainte de a incerca sa fii pe placul altora, de a cauta ca altii sa fie de acord cu alegerea ta, intreaba-te doar ce vrei tu cu adevarat. Pentru ca a fi impacat cu tine insuti e mai important decat a fi impacat cu ceilalti.

They might call it madness, but you will know it’s love.

10 thoughts on “What about that sparkle?

  1. N-am văzut Becoming Jane dar o să îl văd dacă e alături de Jeux d’enfants la preferințe🙂 Cât despre subiect ce aș putea să mai spun? Trăim într-o societate defectă cu valorile răsturnate. Oameni cu dublă personalitate și care nu au curaj să își scoată în față personalitatea lor din teamă să nu fie judecați sau ca nu cumva să aibă de pierdut.

  2. Am vazut filmul si mi-a placut.🙂
    Ma intreb daca ai avea de ales intre baiatul sincer care te iubeste cu adevarat si ti-o dovedeste si cel cu bani si tot ce se poate material, ai alege banul in detrimentul dragostei?
    Nu cred.

    • Cred ca wordpressul in schimb nu e de acord cu noi, ne-a pus gand rau. Pt prima data te-am gasit si pe tine la spam, ma obisnuisem doar cu Hubbis si Gabriela Elena pe acolo🙂

  3. Pingback: Ce-ai pierdut? « Gabriela Elena

  4. The Notebook e cu adevarat un film emotionant.
    Si sunt de acord cu tine,dar totusi…mai sunt fete care inca mai vor iubire si atat.Poate nu am ajuns eu la varsta la care sa ma gandesc si la altceva decat cineva cu care sa pot vorbi ore intregi fleacuri fara sa ma plictisesc,care sa stie sa ma faca sa rad cand imi vine sa-l omor si sa nu se considere buricul pamantului al cunoasterii,ci sa aiba o cultura generala.Uneori…suntem doar superficiale,si asta se refera la toata categoria,nu la o parte.Daca vine un tip super frumos care te fermeca,dupa aceea sigur nu mai vezi baiatul obisnuit care este eclipsat de concurenta.Cred ca toate trecem intai prin tipul(ii) frumos(i) pentru care picam,apoi ramanem pentru tot restul vietii cu baiatul care ne-a invatat ca frumusetea e trecatoare,si doi care se inteleg foarte bine unul cu altul sunt mult mai buni decat ea indragostita lulea de fizicul lui si el indragostit de oglinda. Dupa ce te maturizezi,nu cred ca mai conteaza ce zic prietenele,e mai mult mentalitate de adolescenta,de alimentat ego-ul si barfele:))

  5. Mie mi-a placut enorm „The Notebook”…cred ca intr-un fel sau altul a depasit „Titanic”… dar ai dreptate, de obicei, asemenea iubiri raman doar povesti. Si stii si tu cum e: banii ii mai facem, dar iubirea apare mai greu acolo unde nu exista nici o scanteie

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s