Trofeul Eric Bompard 2011 – Day 1

Al cincilea eveniment din seria ISU Grand Prix a inceput in acest weekend si se desfasoara la Paris. Primele programe scurte au putut fi urmarite astazi, in proba de perechi si probele individuale.

Proba de perechi aduce o lupta stransa intre perechile din Rusia si cele din America de Nord. Pentru moment, invingatori la puncte sunt Tatiana Volosozhar si Maxim Trankov, care incanta peste masura de fiecare data cand patineaza. Mie imi era draga perechea lui Trankov inca dinainte de a patina alaturi de Tatiana… iar perechea Tatianei nu ma fascina in mod deosebit, dar imi placea. Acum insa, par perfecti unul pentru celalalt si, mai ales, decisi sa scrie istoria pe care nu au scris-o in formatul anterior. I-am vazut acum cu un program mai putin obisnuit in patinaj, pe muzica trupei Evanescence – Bring me back to life. Cei doi – imbracati numai in piele neagra. Atitudine – cat cuprinde. Programul nu le-a reusit 100 %, dar au reusit sa transmita tot ce era nevoie. Au ratat aterizarea la triplu twist aruncat, de care a fost mare pacat, caci au avut un zbor superb. Dar s-au sincronizat de minune la triplu tulup in paralel, au avut siguranta, viteza foarte buna, cat despre interpretare… nu incap laude. Per total, mie mi-au fost foarte dragi… si desi prezentatorii de la Eurosport au tot invartit-o cum ca nu i-ar prinde acest stil, mie imi pare o schimbare binevenita. In plus, sunt sigura ca nu vor ramane doar pe stilul modern, ci vor alterna stilurile in permanenta in viitoarele sezoane. Asa ca, despre rusi, numai de bine. Si hai ca ma iau cu vorba si uit sa spun punctajul. 63,69 puncte pentru Tatiana si Maxim.

Rusii sunt urmati in clasament de catre reprezentantii Canadei, Meagan Duhamel si Eric Radford, care ne-au prezentat binecunoscutul Concierto de Aranjuez, a lui Joaquin Rodriguez. Medaliatii cu bronz la Skate Canada au patinat in Franta fara greseala, cu gratie si multa siguranta. Un plus pentru costumele frumoase. 61,06 puncte – cu 2 puncte in plus fata de urmatoarea clasata pereche rusa – Vera Bazarova si Yuri Larionov.

Foarte simpatici si eleganti Vera si Yuri, dar cu doua greseli care cred ca i-au facut sa piarda pozitia a doua la programul scurt: Vera a ratat aterizarea la triplu flip aruncat si a atins gheata cu soldul la spirala mortii, o greseala care s-ar parea ca ar fi mai mult din pricina lui Yuri. Cu toate acestea, programul lor a fost unul dintre cele mai bune, restul elementelor fiind executate cu mare precizie si usurinta, printre care si un triplu twist minunat. Eu sper ca ei sa recupereze si sa evolueze fara greseala in programul liber, astfel incat sa castige argintul, in defavoarea canadienilor.

Aproape de podiumul de la scurt a fost cea mai longeviva pereche americana (12 ani de cand patineaza impreuna), Amanda Evora si Mark Ladwig, care sunt o prezenta placuta, dar nu mi s-a parut sa vina cu ceva iesit din comun.

Mi-au placut mai mult insa cea de-a treia pereche rusa, mai putin celebra dar cu mare potential, formata din Ksenia Stolbova si Fedor Klimov, care au pus pe gheata Boleroul lui Ravel, int-un stil modern. Un program destul de reusit, pentru un debut in concursurile de seniori. S-au sincronizat la sariturile in paralel, au avut o viteza foarte buna, elemente frumoase… si o greseala stupida la spirala mortii, a lui Fedor, cand a vrut sa schimbe priza. O greseala pe care eu n-am mai vazut-o la nici o alta pereche pana acum. Totusi, cei doi sunt, cu siguranta, de tinut minte, caci presimt ca vom mai vedea programe frumoase prezentate de ei.

Clasament:

1. Tatiana Volosozhar &  Maxim Trankov – RUS – 63,69; Bring me back to life, Evanescence

2. Meagan Duhamel & Eric Radford – CAN – 61,06; Concierto de Aranjuez, Joaquin Rodriguez

3. Vera Bazarova & Yuri Larionov – RUS – 59,06; Tosca, Giacomo Puccini, in aranjamentul lui Maxime Rodriguez

4. Amanda Evora & Mark Ladwig – SUA – 57,69; The man I love, George Gershwin

5. Jessica Dube & Sebastien Wolfe – CAN – 53,24; Three hours post midnight, James Collin

6. Huibo Dong & Yiming Wu – CH -49,27 ; Rev Violin, Joaquin Rodrigo

7. Ksenia Stolbova & Fedor Klimov – RUS – 48,81 ; Bolero, Maurice Ravel (aranjament modern)

8. Vanessa James & Morgan Cipres – FR – 44,86; Roxane (Moulin Rouge soundtrack)

Liderul programului scurt din proba baietilor nu este nici o surpriza pentru nimeni. Castigator la Skate Canada, Patrick Chan, s-a inscris si la Trofeul Eric Bompard cu cele mai mari sanse de castig, acumuland 84,16 puncte in prima etapa. Desi nu a executat un program perfect, ratand saritura cvadrupla din debutul programului, acesta s-a impus totusi la cateva puncte diferenta de locul doi, stabilindu-si chiar un nou season best. Programul sau s-a numit Take five, pe muzica lui Paul Desmond, in coreografia lui Lori Nichol. Dupa concurs, Chan s-a declarat multumit caci si-a atins scopul si anume acela de a patina mai bine decat la Skate Canada.

Programul celui de-al doilea clasat, Nan Song, a inclus, spre deosebire de cel al canadianului, o saritura cvadrupla bine executata si chiar in combinatie cu un triplu tulup (in valoare de 15,97. oaw!). Reprezentantul Chinei a avut o singura ezitare, la aterizarea triplului lutz. Cat despre partea interpretativa, aici ar mai fi de lucrat.

Nu la fel de multumit a fost Michal Brezina, dupa ce a ocupat locul trei la scurt, cu un triplu axel foarte bine executat, dar cu o combinatie de doar triplu flip cu dublu tulup. ” A fost putin jenant. De obicei nu am probleme la combinatia cu flip. Vreau doar sa uit si sa o fac maine”, a declarat cehul.

Nobunari Oda a prezentat cel mai bine punctat triplu axel din programul scurt de astazi, insa a gresit la flip.

 Clasament:

1. Patrick Chan – CAN – 84,16 new sb;   Take five, Paul Desmond

2. Nan Song – CH – 76,53 new sb; Requiem for a dream (soundtrack), Clint Mansell

3. Michal Brezina – CEH – 74,32; Best of Kodo

4. Adam Rippon – SUA – 72,96; Korobushko, Bond

5. Florent Amodio – FR – 71,42 new sb; Summertime, George Gershwin;  Jumpin Jack, Big Bad Voodoo Daddy

6. Kevin Reynolds – CAN – 65,56 new sb; Chambermaid Swing, Parov Stelar

7.Nobunari Oda – JAP – 62,95; Memphis soul stew

8. Alexander Majorov – SUE – 62,12;  Soul bossa nova (Austin Powers soundtrack), Quincy Jones

9. Romain Ponsart – FR – 50,03 ; Totentanz, Franz Liszt

10. Chafik Besseghier – FR –  46,43; Piano in Concerto, Maksim Mrvica

Proba feminina m-a tinut putin cu sufletul la gura… caci scumpa rusoaica de 14 ani, Elizaveta Tuktamisheva, a evoluat in prima grupa valorica, intrecandu-le pe toate patinatoarele din grupa sa si ramanand acum de vazut de vor trece de punctajul sau, pe rand, Mae Berenice Meite, Viktoria Helgesson, Kanako Murakami, Alissa Czisny siiii Carolina Kostner.

Cu mare bucurie spun ca nuu, n-a trecut nimeni de punctajul rusoaicei! :D. Micuta patinatoare, dupa ce a debutat cu succes in competitiile de seniori la Skate Canada, unde a castigat medalia de aur, s-a prezentat execelent in programul de astazi, fara greseala si cu o gratie desavarsita. Patinand imediat dupa alte junioare si facand o comparatie, nu incape indoiala ca Elizaveta este cu mult deasupra tuturor celor de varsta sa si nu numai… depasind, iata, chiar pe cele cu mult mai multa experienta, cu Jocuri Olimpice si Campionate Mondiale la activ, asemenea Carolinei. Din pacate, patinatoarea Rusiei nu va putea participa la marile competitii, precum CE sau CM, pana in 2013, din cauza varstei. Pana atunci insa, ne va incanta cu reprezentatiile sale in Grand Prixurile de seniori.

La Paris, a prezentat un Tango, apartinand lui Astor Piazzolla, intr-o little black dress. Total lipsita de emotii si ezitari, a executat cea mai dificila combinatie din programul scurt feminin de astazi, triplu lutz cu triplu tulup (11,30 puncte), alaturi de alte sarituri, toate realizate foarte bine. In plus, piruetele sale au fost notate cu cel mai inalt nivel, nivelul patru. Evolutia sa i-a adus cel mai bun punctaj din acest sezon la programul scurt si o face sa fie principala candidata la aur in programul liber de maine.

Pe locul doi s-a clasat reprezentanta Italiei, Carolina Kostner, care a gresit copilareste, asa cum am tot vazut-o. A cazut la secventa de pasi si a atins gheata cu mana la aterizarea de la triplu rittberger. Se alege cu un punct penalizare si 59,70 pentru evolutie. Punctaj mai mare decat Elizaveta la componente.

Cu pretentii la podium este si reprezentanta Statelor Unite, Alissa Czisny, ocupanta a locului trei dupa programul scurt. Aceasta nu exceleaza la sarituri, avand destule exitari, insa prezinta piruete foarte frumoase si este mai gratioasa. Un plus pentru muzica, La vie en rose :D.

Clasament:

1. Elizaveta Tuktamisheva – RUS – 62,04 new sb; Tango, Astor Piazzolla

2. Carolina Kostner – IT – 59,70; Allegretto, Dmitri Shostakovich

3. Alissa Czisny – SUA – 57,25; La vie en rose, John Williams

4. Kanako Murakami – JAP – 55,77 new sb; Violin Muse

5. Viktoria Helgesson – SUE – 54,16 new sb; My funny Valentine, Ahn Trio

6. Mae Berenice Meite – FR – 50,49; Derniere lettre du Prince, Henri Torgue

7. Sonia Lafuente – SP – 49,51; Cry me a river

8. Yretha Silete – FR – 48,25; Black Swan (soundtrack), Clint Mansell (debut seniori)

9. Lena Marrocco – FR – 43,95; No hay problema, Pink Martini (debut seniori)

Proba de dans inca nu am apucat sa o vad, dar voi scrie macar rezultatele.

Clasament:

1. Tessa Virtue & Scott Moir – CAN – 71,18;  Hiphip ChinChin – Club des Belugas; Temptation – Diana Krall; Mujer Latina – Thalia

2. Nathalie Pechalat & Fabian Bourzat – FR – 66,52; Mas que nada – Ben Jorge; Batacuda – Abacaxi; Real in Rio – S. Mendes, J. Powell, C. Brown

3. Anna Cappellini & Luca Lanotte – IT – 64,62; Volveras – Gloria Estefan; El Chupacapra

4. Elena Ilinykh & Nikita Katsalapov – RUS – 59,17; Hiphip ChinChin – Club des Belugas; Mas que nada – Sergio Mendes; Mujer Latina – Kike Satander

5. Madison Chock & Evan Bates – SUA – 52,01; Chick Chick Boom; Doom Diggy Diggy

6. Xintong Huang & Xun Zheng – CH – 50,71; Mambo, rhumba, samba

7. Kristina Gorshkova & Vitali Butikov – RUS – 48,77; Rhumba, cha cha

8. Sara Hurtado & Adria Diaz – SP – 45,71; Mas que nada – Sergio Mendes; Magdalenha – Sergio Mendes

Anunțuri

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s