Trofeul Eric Bompard 2011 – Day 3 (Gala)

In acest weekend am avut parte de cea de-a cincea gala demonstrativa din seria Grand Prixurilor organizate de ISU, de data aceasta in cadrul arenei din Paris.

Ne-au bucurat cu programele lor, pe rand, castigatorii medaliilor din fiecare disciplina, ocupantii locurilor 4 si 5 din cele patru categorii si alti patinatori ce au reprezentat Franta in competitie.

In cea mai mare parte, patinatorii au prezentat programele de gala din sezonul anterior. Chiar si asa, spectacolul a fost unul de calitate, ca la orice eveniment de patinaj artistic de altfel.

Din categoria baietilor, au putut fi admirati Florent Amodio, Adam Rippon, Michal Brezina, Nan Song si desigur medaliatul cu aur, Patrick Chan. Foarte pe scurt, despre fiecare, cu link pentru vizionarea programului.

1. Patrick Chan – CAN: Michael Buble – Moondance, coreografie Lori Nichol

Canadianul si-a facut aparitia la brat cu un… mop, pe care l-a folosit mai apoi in programul sau, in timpul dansului. Idee originala si program interesant.

2. Nan Song – CH  (daca aflu titlul melodiei, completez :blush: )

Reprezentatul Chinei a luat foarte in serios aceasta gala, nu s-a menajat nici o secunda, aparand la fel de serios ca in competitie, imbracat intr-un costum tipic pentru concurs (nicidecum ca altii care si-au permis chiar blugi) si executand chiar si saritura cvadrupla. Omul isi respecta fanii, ce poti spune?

3. Michal Brezina – CEH: The goo goo dolls – All that you are

Dragutul de Brezina s-a relaxat un pic prea mult si a gresit chiar si aici, dar publicul l-a iertat si l-a aplaudat cum se cuvine. Emotii,domne, emotii.

4. Adam Rippon – SUA:  Ennio Morricone – Love Theme from Cinema Paradiso, in interpretarea lui Itzhak Perlman, coreografia lui Molly Oberstar si Adam Rippon

5. Florent Amodio – FR:  One Republic – Apologize, Black Eyed Peas – Imma be; Michael Jackson – Don’t stop til you get enough

Fiind la el acasa, Florent este putin privilegiat si primeste microfonul de la prezentator pentru a spune cateva cuvinte de suflet spectatorilor. Cuvinte de suflet, prin care isi exprima regretele pentru un inceput de sezon mai slab si promite ca va reveni in forma.

Dintre fete, au fost prezente Mae Berenice Meite, Viktoria Helgesson, Kanako Murakami, Alissa Czisny, Carolina Kostner si Elizaveta Tuktamisheva.

1. Elizaveta Tuktamisheva – RUS:  R.E.G. Project – Harem

Cred ca a avut mai multe emotii acum la final, decat in timpul competitiilor, caci nu i-a mers din nou totul ca la carte, dar tot a fost incantatoare 🙂

2. Carolina Kostner – IT: George Bizat – Carmen

Carolina s-a prezentat intr-o rochie albastra cu dantela neagra, minunata.

3. Alissa Czisny – SUA: Nouvelle Vague – Dancing with myself

Gratioasa si dragalasa, piesa i se potriveste de minune.

 4. Kanako Murakami – JAP: Filippa Giordano – Amarti si

Gandindu-ma la prestatia sa, imi dau seama ca in gala n-are cum sa nu iti placa vreun patinator… chiar de in timpul competitiei, ii mai tii pumnii la cate unul sa rateze o saritura, doar pentru a nu ii lua locul altuia care iti este drag. In timpul galei, toti sunt frumosi. Si uite asa, mi-a fost draga si Kanako.

5. Viktoria Helgesson – SUA: Adele – Someone like you

Pe asa muzica, trebuie sa iti placa orice ar fi pe scena/gheata. Altfel nu este posibil.

6. Mae Berenice Meite – FR

Mai energica decat in concurs! 🙂

Ajungem si la perechi. Au facut spectacol ocupantii locurilor 1-5 si perechea franceza Vanessa James & Morgan Cipres.

1. Tatiana Volosozhar & Maxim Trankov – RUS:  Aimer, din Romeo si Julieta, De la ura la dragoste ( De la heine à l’amour)

Romantici si expresivi, cum deja ne-au obisnuit.

2. Vera Bazarova & Yuri Larionov – RUS: Josh Groban & Tanja Carovska – Remember me (Troy soundtrack)

Superba muzica (ca mai tot ce este semnat ♥ Josh Groban ♥), la fel ca si cei doi rusi.

3. Meagan Duhamel & Eric Radford – CAN

Ca tot vorbeam la Nan Song de unii patinatori care s-au prezentat in blugi…

4. Amanda Evora & Mark Ladwig – SUA: Judy Kuhn – Colors of the wind (Pocahontas soundtrack)

5. Jessica Dube & Sebastien Wolfe  – CAN: True Colors  

Mie imi placea mai mult de fostul partener al Jessicai… 😕

Mai exista indoieli ca proba de dans este cea mai spectaculoasa si frumoasa disciplina din patinajul artistic? Daca da, hai sa inlaturam acele indoieli. Se ia o doza din fiecare program dintre cele enumerate mai jos si problema se poate considera tratata.

1. Tessa Virtue & Scott Moir – CAN: T.V. Carpio – I want to hold your hand (cover dupa Beatles)

Este incredibil ce chimie poate fi intre ei…

2. Nathalie Pechalat & Fabian Bourzat – FR: George of the jungle

Chiar daca nu au venit cu un program nou de gala, francezii Nathalie si Fabian sunt intotdeauna o incantare.

3. Anna Cappellini & Luca Lanotte – IT: Dean Martin – That’s Amore

Unul dintre cele mai frumoase programe de gala din acest sezon. Italienii stiu cu siguranta cum sa faca show, sunt carismatici si nu doar buni patinatori, ci si buni actori.

4. Elena Ilinykh & Nikita Katsalapov – RUS: Adele – Someone like you

Ce mult m-a bucurat alegerea lor in privinta muzicii… Chiar de s-a mai auzit anterior pe gheata, in timpul programului suedezei Viktoria Helgesson, rusii l-au interpretat mult mai frumos.

5. Madison Chock & Evan Bates – SUA

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s