Dintotdeauna mi-au fost dragi bunicii aceia care stiu sa isi pretuiasca nepotii. Asta poate si pentru ca pe doi dintre ai mei nu am apucat sa ii cunosc, o bunica este la cateva sute de km, iar cealalta cam la aceeasi distanta, doar ca in cazul sau distanta nu mai este geografica, ci sufleteasca.
Poate de aceea imi vine sa strang in brate orice bunic pe care il vad ca isi iubeste nepotii… asa cum este bunica lui Pingu, spre exemplu.
Cu toate ca el nu mai sta in casa ei de cateva luni bune si, de fiecare data cand ajunge, este numai in trecere, draga de ea pune totusi flori in cate o canuta si mere pe masuta din camera lui… si asta nu pentru ea (caci in rest mai intra in acea camera doar cat sa vada poza lui Pingu…), ci pentru ca il asteapta oricand sa ii calce pragul, fie si numai pentru cateva minute. Cat sa vada ca este bine.
Inside These Lines 