Cainii sunt legatura noastra cu paradisul. Ei nu cunosc raul, invidia… Sa stai langa un caine, pe un camp verde, intr-o dupa-amiaza frumoasa, e ca si cum te-ai intoarce in rai, acolo unde a nu face nimic nu era plictisitor… era liniste. Era pace. Spunea candva Milan Kundera.
Toti cei care aveti sau ati avut un caine de care v-ati atasat, ii veti da dreptate. Eu una stiu ca sunt de acord… si m-a convins de asta cel mai simpatic caine pechinez care a trait vreodata. Boni. Cu blanita alba cu pete, cu o urechiusa in sus si cu una blegita, cu nasul in vant si cu ochii stralucind de voiosie, mi-a incantat sute de dupa-amiezi in decurs de aproape 15 ani. Am copilarit cu ea si ea a imbatranit cu mine. A fost martora la mai multe bucurii si necazuri traite pana acum decat oricare alt foarte bun prieten/a.
In urma cu vreo 8 ani, trebuia sa ma mut de la casa, la bloc. Pentru ca era invatata intr-un spatiu mare, pentru ca e greu sa tii animale in apartament, tata mi-a spus in seara dinaintea mutarii ca Boni nu merge cu noi. Am plans pana mi-a secat izvorul de lacrimi, pana am ramas fara glas, pana am adormit in pat, cu obrajii umezi. A doua zi, eram cu ea in brate. Il induplecasem pe tata.
In urma cu o saptamana, am plans din nou, pana am ramas fara glas, pana am adormit cu obrajii umezi si ochii rosii. Nu mai am pe cine indupleca. Boni nu mai este.
No more Boni & me. It’s just me now…
Inside These Lines 
Offff trtr, te inteleg cel mai bine 😦 , :*:*
Imi pare rau ca ti s-a intamplat si tie, a fost ceva in aer primavara asta. Dar cel putin il ai pe Sasha sa iti incante toate diminetile, sa iti alunge toate supararile si sa iti aduca numai zambete prin poznele lui nesfarsite :*
Daps trtr, asta a fost cel mai mare noroc al meu :* :*
Cel mai bun prieten al meu a fost tot un pechinez, Ţuky, si am fost nedespartiti timp de 15 ani, daca ma simteam rau si nu ma ridicam din pat, statea si el langa mine toata ziua, nici mancare nu vroia :(… Sant cei mai buni prieteni si sigur acolo sus in raiul cateilor sant acum impreuna, toti cateii din lume care si-ai iubit cu credinta stapanii pana la sfarsit , cine invata ce inseamna fidelitatea de la caini, are o viata plina de dragoste pana la sfarsit ! Sa nu fi trista Albinuto, sant sigur ca spiritul ei ca si al lui Ţuky alearga acum pe campiile Elizee, plini de bucurie pentru eternitate !
Multumesc frumos pentru incurajari! Ma bucur ca ai avut si tu, ca si mine, parte de un prieten adevarat, necuvantator. Sunt fara doar si poate o minune, o mangaiere din partea Lui Dumnezeu.
Ce trist! 😦
Din pacate viata unui caine este mult mai scurta decat cea a omului… E trist ca ajungi sa te atasezi atat de mult, ca de un adevarat membru al familiei, dar acesta nu te poate insoti prea mult pe parcursul calatoriei tale…
Da , asa este! 😦
Te inteleg foarte bine. 😦 Si cainele familiei noastre a murit in urma cu, cativa ani. A simtit ca va muri si pentru prima data a plecat de acasa si nu s-a mai intors…. L-am gasit langa o scara de bloc, tot pe langa casa si i-am facut loc de veci tot aproape de noi.
Nici un catel nu-l va putea inlocui, il aveam de cand avea cateva saptamani si a stat aproape de noi pana am ajuns eu in clasa a 10 a. A fost si inca e dureros! 😦 >:D<
>:D< Imi pare rau ca ai trecut prin aceeasi experienta, dar ma bucur ca ai cunoscut aceleasi sentimente frumoase ca si mine, in compania unui simpatic patruped.
Cred ca va ramane pentru totdeauna o strangere de inima…
imi pare rau
😦
Multumesc pentru intelegere.
Multi nu stiu sa aprecieze iubirea unui caine, mai ales atunci cand acesta imbatraneste. E mai simplu sa se amuze pe seama lui, sa il alunge, alegand sa uite ca biata faptura i-a iubit intreaga sa viata si nu merita sa fie neglijat si abandonat doar pentru ca a imbatranit.
Hei trantor m-ai facut sa plang si eu, Ohh… Dar sunt sigura ca un alt catel iti va fi aproape asa cuum o facea Boni! >:D<
Sper… Momentan nu imi imaginez un alt catel luandu-i locul, dar cand va fi momentul, ii voi oferi cu mare drag tone de afectiune!
Imi pare rau, era atat de dragalas… Uh, cand am inceput sa citesc articolul am avut o presimtire sumbra… 😦
Eu am aflat cand am venit din vacanta… Nici nu am mai avut timp de presimtiri, caci imediat cum am ajuns, nici nu am intrat in curte, si mi-a spus nepotelul. Pe de o parte, mi-a parut tare rau ca nu am fost acasa, pentru a o vedea in ultima zi, pe de alta parte insa mi-ar fi fost si mai greu sa uit…
Trist, am cunoscut sentimentul acum mai bine de 7 ani… Probabil prietenia unui câine, orice s-ar spune, poate să fie considerată un etalon pentru acest sentiment, zice-se de unii tipic uman. Un câine îţi va fi mereu alături un prieten total dezinteresat, o fiinţă care ar trece prin foc, la propriu, pentru companionul său (nu agreez câtuşi de puţin termenul de stăpân).
E mai bine că nu ai fost acasă… n-am să uit niciodată privirea lui Panzer în seara dinaintea fatidicei zile… era ceva ce nu mai percepusem în ochii săi…abia mai apoi am înţeles ce dorea să-mi transmită…, îşi lua rămas bun… Atunci mi-am promis mie însumi să nu încerc să-l „înlocuiesc”, nu de alta dar nu doresc să se repete istoria, e mult prea dureros….poate dacă ajung pe la vreo 70-75 de ani, să am oarecum siguranţa că se stinge lumina mai întâi pt mine. Sincer îmi pare tare rău de Boni al tău
Familia mea isi doreste un alt caine… Stam la casa din nou si nici nu isi pot imagina o curte fara catel.
Pentru mine insa nu va exista un inlocuitor al lui Boni. Pe ea am primit-o cadou de ziua mea, atunci cand era doar un ghemotoc de blana si eu doar un pui de om. Mi-a fost aproape in cea mai frumoasa perioada a vietii mele. Nu cred ca va putea vreun caine sa egaleze asta.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Imi pare rau si pentru Panzer al tau… dar sunt sigura ca amintirile deosebite pe care le aveti impreuna pot indulci cat de cat durerea pierderii… Macar cu atat ramanem…
Cel mai important e sa intelegi ca atat tu cat si Boni ati avut alaturi un prieten adevarat! E trist, foarte trist, dar poate pentru ca sunt mai copil (la suflet), inca mai cred in desenul Raiul cateilor …
Sper sa fie acolo 🙂 Merita! A fost un caine tare bun, iubitor, loial…
Mă aștept ca în viitorul apropiat să moară și pisica mea. Are 17 ani și e destul de băbuță. Ea arată ok și aleargă dar am înțeles că pisicile brusc pățesc ceva și mor chiar dacă par să fie ok. Îmi pare rău pt Boni. Eu am zis că nu mai iau alt animal dacă moare Linda. Nu știu dacă tu o să mai vrei alt câine.
Imi pare tare rau. Acum cateva luni, a murit si iubirea mea, pisicul iubitului meu. doua saptamani a stat ascuns dupa frigider, abia mai avea vlaga… si cu 2 zile inainte sa plece dintre noi, a sarit patul si-a venit si-a dormit pe mine. n-am sa uit niciodata cum a venit la mine si a si tors. 😦
am plans cat a fost bolnav si dupa ce-a murit, cat n-am plans adunat in toata viata mea.
eu am 3 catelusi ( impropriu zis…2 sunt ciobanesti :))) ), dar fara bishonul meu care sta in apartament cu mine nu stiu ce-as face, cred ca m-ar distruge complet… nu stiu cat traiesc ei, dar are vreo 7 ani de-acum si e si obez 😦
eu incerc sa fiu visatoare si-mi zic ca iubirea mea a ajuns in raiul pisicutelor si ii este foarte bine acolo, aici s-a chinuit in ultimele saptamani 😦 sigur si boni are si ea un rai a catelusilor si se joaca ❤
Asa este, trebuie sa ne alinam cu gandul ca o data batrani… sau bolnavi, se chinuie aici si le e mai bine fara noi, fara viata asta.
Inca ii duc dorul micutei mele, dar nu am ce face.
Sper sa il ai alaturi pe bichonul tau cel putin atat cat am avut-o eu pe Boni. Am citit ca speranta de viata pentru bichoni e in medie de vreo 15 ani.
Dar nu te gandi la asta acum. Bucura-te cat mai mult de toate momentele petrecute in compania sa, joaca-te cu el si acorda-i atentia meritata. Astfel vei fi impacata cu tine la final ca ai facut tot ce ai putut pentru a-i oferi o viata frumoasa, fericita, implinita si ca va pleca stiind ca l-ai iubit din tot sufletul 🙂