Venetia – Il Redentore 2014

Venetia nu este un oras pe care sa vrei sa il vezi doar o data. Venetia trebuie sa o vezi intr-o zi oarecare, in timpul Carnavalului, pe soare si pe ploaie, sub clar de luna… si sub lumina artificiilor.

Pentru ultimele doua, o ocazie de neratat este sarbatoarea Il Redentore (Sarbatoarea Mantuitorului), extrem de populara printre venetieni si foarte apreciata si de straini, adunand mii de persoane in fiecare an.

Cea mai iubita sarbatoare a venetienilor dateaza de mai bine de patru secole. In perioada 1575 – 1577, circa o treime din populatia Venetiei a murit din cauza unei plagi nemiloase. Senatul venetian a decis in 1576 sa construiasca o biserica dedicata Mantuitorului, in speranta ca poate orasul va scapa de boala.

Un an mai tarziu, ciuma a luat sfarsit, iar venetienii au sarbatorit prin slujbe religioase si praznice intinse. An de an, de atunci, populatia aduce ofranda Mantuitorului, sarbatorind in a treia sambata din luna iulie.

Sarbatoarea Mantuitorului incepe sambata cu inaugurarea podului intre Zattere si insula Giudecca, peste Canalul Giudecca. Sute de venetieni il traverseaza intr-un scurt pelerinaj la Biserica Il Redentore, al carei arhitect a fost nimeni altul decat celebrul Andrea Palladio. Lung de 333,7 metri si lat de 3,6 metri, pontonul este un simbol religios al acestei manifestatii. Podul ramane deschis doar pana duminica seara.

Sambata, inainte de miezul noptii, un foc de artificii de vis incanta toata Venetia. A doua zi, se merge la slujba tinuta in Biserica Il Redentore, pentru ca mai apoi Canalul sa se umple din nou de barci, pentru diverse intreceri si defilari.

Sambata dupa-amiaza am luat si noi drumul Venetiei. Mergand agale spre Piazza San Marco de unde aveam sa urmarim spectacolul pirotehnic, am putut vedea numeroase barci decorate cu baloane colorate, multe dintre ele inca in pragul usilor… o parte dintre venetieni inca se pregateau, altii erau deja demult pe Canal, petrecand – este la mare cautare sa iei cina pe barca, in aer liber, in asteptarea artificiilor. Sute de ambarcatiuni pluteau pe Canal, gondole, taxi-uri navale, vaporette, barci etc.

(Click pe poze pentru a le vedea la o dimensiune mai mare)

19 07 2014 (49)20140719_204508_LLS

Aglomeratia si distractia nu erau insa doar pe apa. Strazile erau pline… o mare parte dintre cei veniti erau insotiti de scaune pliante, cerceafuri, paturici, esarfe pe care sa se aseze, alaturi de o companie placuta.

19 07 2014 (67)

Ne-am asezat si noi, in fata pietei San Marco, langa apa, printre primele randuri, cu vreo doua ore inainte de inceperea artificiilor. In fata noastra, un cuplu tanar si simpatic de spanioli, mai in fata un alt cuplu de… englezi as zice dupa accent, ea desculta, cu o rochie alba vaporoasa si cu o sticla de sampanie, el cu un aparat foto profesionist pregatit pe trepied pentru filmare. Apoi frumoasele gondole. Alaturi, doua domnisoare asiatice elegante si o sticla de vin rosu. In dreapta, o gasca mare de pustani italieni, pregatiti ca pentru un picnic sub clar de luna.  In stanga, doua italience amabile, ce ne-au imprumutat si noua un saculet pe care sa ne asezam si care jucau carti, in lumina felinarelor. In spate, doua americance. Mai in spate, Basilica San Marco. Noi, asezati, urmaream stelele. Era deja decorul unei nopti memorabile, mai ales ca eu si Pingu sarbatoream si 4 ani🙂 La 23:30 fix, intocmai precum anuntat, a inceput insa cu adevarat spectacolul. Zeci de culori au luminat toata Venetia intr-un fel cum nici n-am visat.

40 de minute de artificii deasupra gondelelor. O experienta de poveste. La miezul noptii, au rasunat si clopotele Bisericii, insotite de uralele si aplauzele multimii incantate. Finalul a fost insa 10 minute mai tarziu, grandios ca-ntr-un regat.

Din pricina aparatului meu mai putin fermecator, nu va pot arata artificiile in toata splendoarea lor (de fapt, sa va bucurati de ele in toata splendoarea ar trebui doar sa fiti acolo si punct), dar chiar si asa nu ma pot abtine sa nu va arat cateva capturi🙂

19 07 2014 (86) 19 07 2014 (79)

19 07 2014 (100)Pe pagina de facebook a blogului, gasiti si un filmulet cu o parte din spectacolul pirotehnic🙂

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s