Provocarea Slow living [1]

„Viata trebuie traita fara a avea senzatia ca cineva «iti sufla cald în ceafa», anulandu-ti bucuria de a savura orice activitate sau actiune. Nu trebuie sa traim ca si cum «mergem cu masina», ci ca si cum «mergem pe jos». Dureaza, dar poti simti ca traiesti.” – Aurora Liiceanu

Am gasit intrand de pe un blog pe altul o provocare la simplitate… mai exact o provocare la a trai in armonie, a manca mai sanatos, a consuma mai putin, a recicla mai mult, a crea, a mesteri, a descoperi si, mai ales, a impartasi toate acestea, pentru a ne inspira unii pe altii, pentru a indemna la un trai mai benefic, pentru noi si pentru planeta.

Pentru inceput, pasii mei pe aceasta carare sunt mici, mai ales ca nu locuiesc in casa mea, doar cu viitorul meu sot, dar cat se poate incerc sa schimb, sa adun obiceiuri bune si sa las in urma pe cele rele. Sper ca la sfarsitul unui an de la aceasta provocare sa pot privi inapoi si sa vad ca am realizat mult mai multe schimbari decat ma asteptam.

Voi scrie pe scurt despre ce e vorba si care sunt notitele mele pentru ultima perioada. Ulterior voi face raportul la sfarsitul fiecarei luni, descriind actitivatile doar din acea luna.

HRANESC sa gatesti  si sa coci cat mai mult in casa, de la zero, cu ingrediente cat mai simple, integrale, naturale si, pe cat posibil, proaspete. Impartaseste o reteta preferata, un link, un secret din bucataria ta.

  • In general, eu nu mananc semipreparate si incerc sa il dezvat de tot si pe Pingu de acestea, gatind cat de des posibil… eventual putin in plus pentru situatiile cand stiu ca sigur nu am timp la cina, pranz… ca sa nu apelam la solutii drastice si nesanatoase :)).
  • In  ultima vreme, am reusit sa elimin prajelile in cea mai mare parte si am gatit doar la cuptor, pe gratar, ori in tigaia grill sau cea de ceramica. M-am axat mai mult pe legume, cumparate de la aprozar si nu de la supermarket. Am preparat multe salate, la care m-am obisnuit sa adaug diverse seminte (de dovleac, in…).
  • O reteta preferata, desi aparent banala, foarte simplu de realizat ar fi o salata de fructe… orice fructe va doriti si va plac, spre exemplu mar, kiwi, banana, taiate felii/ cubulete, peste care adaugati cateva migdale crude si 1-2 linguri de iaurt. Alcatuiti un mic dejun delicios sau o gustare sanatoasa la orice ora din zi. Se mai pot adauga cativa fulgi de muesli, o lingurita de miere. Variantele sunt infinite, gustul intotdeauna bun bunut!
  • Un sfat ar fi sa nu aruncati coditele de cimbru goale, de la baza, dupa ce ati folosit deja varfurile si frunzulitele. Se pot pune in apa in care fierb cartofii pentru a-i aromatiza.

PREVAD –  sa conservi produse de sezon (la borcan, congelator sau prin deshidratare) si  sa faci un stoc de alimente si produse de igiena (folosind, pe cat posibil, reducerile din magazine sau cumparaturile angro). Ce ai conservat/ stocat luna aceasta?

  • Am conservat la congelator patrunjel si leustean tocat, proaspat.
  • Sa zicem ca am conservat niste pere mult prea coapte, transformandu-le in nectar dupa reteta unei prietene🙂 si niste coji de pepene rosu, devenite dulceata.

Nectar de pere si dulceata din coaja de pepene

REDUC reduc cheltuielile si consumul recicland, refolosind sau reparand lucrurile. Ce ai reciclat, refolosit sau reparat luna aceasta? Impartaseste proiecte sau idei.

  • Am decis sa refolosesc plasele in care sunt ambalati cartofii, lamaile etc. pentru a le refolosi, prelucrate, ca bureti de vase sau de curatire a baii. Ideea am gasit-o pe blogul Luxul simplitatii, preluata de aici.
  • Am refolosit un borcan de miere si l-am transformat in suport pentru pensule, pile si alte ustensile de manichiura. E „pictat” cu doua oje care se ingrosasera oricum, decorat cu inimioare din alta oja ce ramasese mai mult cu decoratii si mai putin lac, finalizat cu o panglica de la un cadou.

borcan reciclat

  • Am reciclat o sticla de sticla de Coca-Cola de 1 litru careia urmeaza sa ii gasesc un scop… decorativ sau util (eu nu beau cola, dar sticla mi-a placut; in cel mai rau caz va sfarsi in frigider cu apa aromatizata, ca sa nu folosesc sticle din plastic); coji de oua pentru a le folosi ca ingrasamant pentru pamant, coji de lamaie pentru retete, borcane golite de mustar, miere etc. pentru a le folosi ca recipiente tot in bucatarie.

INVERZESC traieste „verde” incercand sa folosesti cat mai multe produse naturale pentru curatenie, igiena si sanatate. Impartaseste ce ai facut luna aceasta in domeniul „inverzire”🙂.

  • Am curatat cuptorul cu microunde cu ajutorul otetului. (Nu folosesc deloc cuptorul cu microunde, dar e util altora din casa). Am umplut un vas termorezistent cu apa, am pus cateva linguri de otet si am pornit cuptorul pentru cateva minute la o putere ridicata. Otetul elimina mirosuri acumulate in timp. Ulterior se sterge lejer cu o laveta uscata de bucatarie.
  • Folosesc (desi cumparate) doar produse bio – sampon, balsam din ulei de argan, tratamente de par ulei de argan + ulei din seminte de in. Cremele le aleg fara parabeni. In prezent, folosesc una pentru tot corpul cu ulei de migdale, unt de cacao si ulei de argan.
  • Mi-am facut o masca dintr-un albus de ou (ramas de la o reteta de placinte) si miere, pentru curatarea tenului.

CRESC plante, animale si pasari. Ce ai cules/ crescut in gradina sau curtea ta luna aceasta? (sau in gradina/curtea bunicilor, a vecinilor sau de pe balcon)

Momentan cresc doar in ghivece si din primavara sper si in gradina, in situatia in care reusim sa gasim o solutie concreta pentru Fifi, cel-mai-energic-jucaus-voios-alergator-catel in viata, sper sa ii mai astamparam dorinta de „vreau toata curtea numai pentru mine si deseori nici asta nu imi ajunge!!”.

  • Am in ghivece leustean, menta de doua tipuri, rozmarin, patrunjel, oregano, busuioc si ceapa verde. Am pus si cimbru, dar nu mi-a  iesit. Trebuie sa mai fac o tentativa. Pingu are si el ghivecile lui, se ocupa exclusiv de copacei crescuti din seminte: 2 lamai, 1 mandarin si inca unul al carui nume sincer imi scapa😀

Plante aromatice crescute in balcon(Coltul verde al balconului cu o parte dintre plantele aromatice, pe cand erau acestea erau mai mici)

  • Alte flori de ghiveci, dar de care nu ne ocupam doar noi – bonsai, ficus, diversi cactusi etc.
  • In plus, gradina e populata de copacei decorativi si pomi fructiferi pusi anul trecut, dar care deja au fost foarte harnici inca de la prima lor primavara in curtea noastra: ciresi, pruni, gutui, mar, par, giuggiolo/ curmal chinezesc/ maslin dobrogean (desi numai dobrogean nu e, asa e prezentat pe paginile romanesti; este mai exact ziziphus jujuba), cativa butuci de vie rodnici si ei toamna asta, plus trandafiri in mai multe culori.

Trandafiri

  • Imi mai doresc kiwi, maslin, rodier, magnolie, bambus si mai multe plante aromatice. Si sa creasca lamaiul cat mai repede!

CREEZ creeaza ca sa-ti hranesti sufletul sau sa realizezi ceva util. Creeaza pentru tine sau pentru altii (cadouri hand-made). Ce ai creat luna aceasta – proiecte de lucru de mana, craft-uri, etc.?

Spre rusinea mea, nu m-am mai ocupat prea mult de latura asta. Se pun la socoteala niste banale „etichete” pentru plantele aromatice, facute din scoici?😀

Am si multe castane in asteptare, culese in cosul de la bicicleta intr-una dintre plimbari, urmeaza sa fie si ele folosite in scopuri decorative cand prind mai mult timp liber in gradina si nu vrea Fifi toata atentia.

Recolta de castaneAs vrea sa revin curand la tentativele de impletat si crosetat.

DESCOPAR descopera lucruri noi, citind carti care te ajuta in atingerea obiectivelor tale, si in dezvoltarea ta personala. Ce ai citit/ invatat luna aceasta?

Luna aceasta am citit pentru suflet Lorelei a lui Ionel Teodoreanu. Pentru dezvoltare, am citit mai mult online, diverse bloguri. Am invatat multe lucruri interesante pe aceleasi teme pe care le dezvolt si aici, de pe bloguri de simplificare a vietii, de reciclare, creatie etc.

MA BUCUR bucura-te de viata, de momentele frumoase impreuna cu familia sau cu prietenii. Creeaza traditii, sarbatoreste, praznuieste… Impartaseste un moment pe care ai dori sa nu-l uiti.

Am transformat o duminica ce se anunta pierduta intr-un picnic relaxant pe o patura, undeva la munte, cu Pingu.

SIMPLIFIC simplifica-ti viata scapand de lucrurile, relatiile, angajamentele si activitatile care nu sunt esentiale si nu se potrivesc cu valorile tale si cu felul in care ti-ai dori sa traiesti. Impartaseste ce ai facut luna aceasta pentru a-ti simplifica viata.

  • Am sortat hainele si am dat deoparte ce nu mai folosim, pentru a le pune intr-o punga si a le transporta la primul centru de recoltare haine uzate, pentru cei nevoiasi. Astfel am mai eliberat putin sifonierele. Trebuie sa verific si incaltamintea.
  • Imi spun zilnic sa imi inving fricile, grijile, timiditatea… reusesc uneori. Daca as reusi mereu, mi-ar simplifica cu adevarat viata… mult! :))
  • Mai am mult de lucru pentru a renunta la unele relatii care nu se potrivesc cu felul in care imi doresc sa traiesc.

Suficient pentru un prim raport. Ne citim la urmatorul, la sfarsitul lunii octombrie.

9 thoughts on “Provocarea Slow living [1]

  1. Slow living – si eu incerc metoda, fac pasi marunti sa respect macar cate putin din cele scrise mai sus. Nu stiu daca ai citit, Lory, despre „living from the pantry” – si modul asta de viata incerc sa-l adopt pentru o vreme.🙂

    • Recunosc ca nu citisem despre asta pana acum, dar tocmai ce m-am documentat si surpriza… fortati de circumstante, fara sa vrem, de vreo saptamana am facut si facem asta inca. Poate fi destul de dificil, dar te provoaca sa fii mai creativ, mai putin mofturos si, in plus, chiar am consumat multe dintre produsele care erau in lista de asteptare de prea multa vreme!! E o experienta benefica, de repetat din cand in cand, cu intentie.
      Multumesc ca mi-ai scris despre asta, m-ai facut sa reflectez asupra situatiei si sa imi doresc sa o repet… nu sa o inchei acum gandindu-ma doar ca a fost o perioada de criza :))
      Succes in ambele metode!

  2. Interesanta provocare, o accept cu bratele deschise! Intr-adevar e o „experienta benefica”, ne ajuta sa muncim pentru noi! Mult succes in continuare! :*

    • Importanta este vointa, treptat vin apoi si rezultatele! Trebuie sa avem rabdare, caci, in timp, precis ne vom multumi singure pentru decizia de a merge pe calea aceasta🙂 Succes!

  3. Pingback: Provocarea Slow living [2] | Inside These Lines

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s