Miercurea fara cuvinte (6): Giro d’Italia 2015

Chiar daca de sub umbrele, la sfarsitul lunii mai ne-am putut bucura de parada sportivilor intr-una dintre cele mai importante competitii de ciclism din lume. O emotie pe care ploaia nu ne-o poate fura🙂

Etapa a 13-a al Turului Italiei, lunga de 147 km, a fost organizata in zona in care locuim si noi in prezent.

Printre sportivii participanti, s-au numarat si doi romani, Serghei Ţvetcov si Eduard Grosu, acesta din urma clasandu-se chiar la aceasta etapa pe locul 5, cel mai bun rezultat din istoria Romaniei intr-un Mare Tur. Primul s-a clasat italianul Sacha Modolo (Lampre-Merida), cu acelasi timp ca si romanul, 3:03:08.

Competitia a fost, la final, castigata pentru a doua oara in cariera de spaniolul Alberto Contador.

Giro d'Italia. veneto

Parcursul Etapei 13 in Turul Italiei 2015: Montecchio Maggiore (Vicenza) – Jesolo (Venezia)

giro d'italia 2015  1giro d'italia 2015  2

„Miercurea fără cuvinte”, serie săptămânală de fotografii iniţiată de Carmen. Făceţi-i o vizită şi puteţi participa şi voi.

 Ps: Astazi o miercuri fara prea multe  cuvinte de fapt😀 Nu asta mi-a fost intentia cand am inceput articolul.

7 thoughts on “Miercurea fara cuvinte (6): Giro d’Italia 2015

  1. fotografii superbe, chiar daca cerul a fost gri! Informatiile date sunt absolut interesante si de data aceasta le acceptam ca o excepție de la regula Miercurii fara Cuvinte ☺ Data viitoare, cauta sa le furnizezi prin raspunsuri la comentarii :)) Te pup. Happy WW! ☺

    • Asa este, aflam multe lucruri noi si interesante prin intermediul acestei „campanii”, e mai mult decat binevenita🙂 aflam si mai ales vedem felurite minunatii de prin toate colturile lumii… Happy WW si tie! Te pup!

Thanks for leaving a comment! They make my day :)

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s