Jogging de albina

Nu stiu cum va inchipuiti voi ca face jogging o albina, dar eu va spun ca jalnic. Si ca sa fiu sincera pana la capat, trebuie sa completez ca extrem de jalnic si lenes.

Sa va lamuresc. Albinuta sunt eu, de asta cred ca v-ati dat seama. Joggingul e tot al meu, la fel ca si lenea.

 Eu si sportul nu ne-am placut niciodata. Nu in scoala, nu in timpul liber, niciodata. La bac am preferat sa invat zeci de chichite gramaticale la franceza, decat sa imi bat capul cu abdomene si probe la viteza. Caci doar daca aveam aripi puteam sa trec de proba asta, dar pe atunci nu eram albina.

Si totusi… o viata sedentara nu este una sanatoasa. Asadar e musai sa ma imprietenesc cu sportul. Cum, necum, trebuie sa il fac sa intre in viata mea, sa ma accepte si sa il accept. O romanta nu va iesi nicicand din povestea asta, dar de-o amicitie macar poate o scoatem la capat.

De unde atatea ganduri? Cam de cand m-am decis eu sa duc un stil de viata mai sanatos, pentru ca asa va fi bine pentru mine si pentru familia mea. Pai cum sa fac eu copii sanatosi, vioi si adorabili cand mamica e o lenesa cu zeci de probleme de sanatate?

Asa ca am inceput treptat cu mancare mai sanatoasa, cu metode de detoxifiere, iar pana la sport mai era doar un pas… pe care m-am decis cam greu sa il fac ce-i drept.

Nu am nevoie sa slabesc. Am o greutate normala, care s-a mai conturat si o data cu introducerea unui stil alimentar putin mai sanatos. Cu sportul nu intentionez sa slabesc, dar daca se intampla si asta, spun Bogdaproste 😆 (as zice maxim 3 kg, sa nu fiu apoi in pericol cand vin vreo doua rafale de vant).

Pentru ca exercitiile in casa mi se pareau destul de plictisitoare, mi-am propus sa incep sa alerg. Macar asa mai iau si aer curat si mai vad si locuri noi. Teoretic zi de zi. Practic, cand se poate. Doua zile la rand, pauza de o zi, alte doua zile, iar pauza, alta zi de alergat.

O data am treburi prin casa. O data m-a prins ploaia. O data incepe sa ma doara in stanga, alteori in dreapta. Mai rau ca o batranica cu oase ruginite. De fapt, ce vorbesc eu de babute, ca aici le vezi pedaland mandre, in deal si vale, la 80 ani…

Cel mai mult spor l-am avut cand am pornit cu castile in urechi. Oricat de incantatoare ar fi trilurile de pasarele vesele prin vazduh, cu muzica a functionat mai bine… si nu stiu ce melodii, artisti ascultati voi pentru a va inspira la miscare, dar la mine a mers dumnezeieste Amy Macdonald, This is the life si mai ales Run 😆 :

I will run until my feet no longer run no more

And I will kiss until my lips no longer feel no more

And I will love until my heart it aches

And I will love until my heart it breaks

And I will love until there’s nothing more to live for.

Si, intr-adevar, asa fac, I run until my feet no longer run no more. Doar ca asta se intampla mult prea repede, obosesc de parca m-a fugarit Rambo cu mitraliera 100 km, cand de fapt eu am parcurs doar vreo 2 km. Zic si eu vreo 2, sa nu para prea putin 1, in realitate nu stiu cat alerg pana sa obosesc si cat in total. Ideea e ca oricum cand incep sa suflu si sa merg greoi ca un dinozaur, o las moale si o dau pe mers unde vad cu ochii. Tot ca sa fac miscare si sa nu ma duc repede in casa la congelator dupa inghetata 😆 Partea buna e ca intotdeauna, in plimbarile/alergarile mele, vad chestii interesante pe care le bookmarchez in minte, ca sa ma intorc in alta zi pentru poze. Deci un folos tot exista.

Acum la modul serios vorbind, da, m-am apucat de alergat de saptamana trecuta. Incerc sa ma tin tare si sa nu cedez. Partea buna este ca pot din ce in ce mai mult si ca la final sunt impacata cu mine si multumita. La fel de multumita cum sunt cand reusesc o prajitura minunata (ups, exemplul asta nu e prea bun cand vorbim de sanatate), cand imi iese un model perfect pe unghii sau handmade-uiesc ceva special 🙂

Incurajari, critici si recomandari se primesc in casuta de comentarii 😆

Bazaieli de zi cu zi

*** Am mers weekendul trecut intr-un restaurant de ale carui tavan erau prinse niste crengi de copaci. Pe crengi erau prinsi cocori origami din hartie. Pentru ca doi baietei de la o masa alaturata au fost incantati de cele vazute, la finalul pranzului, unul dintre ospatari (totodata seful restaurantului) a venit cu trei coli A4 si s-a apucat sa le explice cu drag celor doi frati cum sa mestereasca si ei frumoasele pasari 🙂  ***

DSCN2862

*** M-am indragostit iremediabil de magnolii! ♥ Imi vine sa miros si sa pozez fiecare floare, din fiecare copac intalnit. Pasiuni de albinuta, ce pot spune?  ***

DSCN2944DSCN2948*** Intr-o curte vecina, aproape zilnic, trei fetite de vreo cativa anisori, au program de defilat pe podium… purtand cu eleganta, prin gazon, pantofii cu toc ai mamei. Pantofi rosii ca focul, sandale albe… Mai conteaza ca sunt cu cel putin 5 numere mai mari? 😀  ***

*** Tot prin vecinatati, am descoperit un raulet pe care inoata zilnic, vesele, cateva ratuste. Si de o parte si de alta a rauletului se gaseste sosea. Ce fac ratustele cand vor sa iasa din apa? Incep sa traverseze soseaua… adesea chiar pe langa trecerea de pietoni chiar :)) ***

Fotografie1141DSCN2923DSCN2907

Read my mind

I never really gave up on breakin’ out of this two-stars town…
I got the green light, I got a little fight, I’m gonna turn this thing around…
Can you read my mind?

Transmisiune in direct

Doamnelor si domnilor, transmit in direct de la biroul Albinutei, unde se serveste un minunat compot de caise verzi! Un gust fantastic dulce-acrisor si un miros extrem de ademenitor. Va garantez ca nici un alt compot nu poate mirosi la fel de bine 🙂

Imi era dor de aceasta aroma… ce multe surprize placute ne aduce intotdeauna primavara.

DSCN189Si pentru ca veni vorba de caise verzi si surprize, sa va mai istorisesc o intamplare. Saptamana trecuta observ pe facebook postarea unei cunostinte. O fotografie ilustrand doamnele verzui despre care aminteam mai sus. Fotografie share-uita de pe o pagina cu un nume ciudat (ca mai toate cele ce posteaza imagini alandala de altfel). Citesc in treacat „pentru ca suntem romani, daca ai mancat vreodata bla bla distribuie etc”. Nimic captivant. Scroll down. Dar stai… Scroll up inapoi. Hmm… Ooow, asta e poza mea! Mana mea! Caisele mele! Noo… cum, de unde?

Incep cautarile arheologice. Intru pe pagina de unde era share-uita. Intreb cuminte. Mi se raspunde ca imaginea le-a fost trimisa de o alta pagina. Pe fotografie se vedea vaaaag un watermark ce nu apartinea nici uneia dintre cele doua pagini deja verificate. Clar, a strabatut cale lunga. Si cand te gandesti ca a pornit de pe Inside these lines, intr-o postare fada, acum 3 ani.

Si de ce atata drum? De ce un lucru al meu (deloc artistic, deloc interesant, dar al meu) furat si transmis, si shareuit de sute de ori?

Pentru ca suntem romani 🙂

picisto-20130514170422-204993

Destinatie: Bulgaria

In urmatoarele patru zile va las blogul albinei in grija . Eu fug in vacanta!!

Bagajele sunt aproape gata, dupa indelungi alegeri si razgandiri. In cateva ore pornim in plimbare. Sa vina relaxareeea… ca ultimele zile au fost extrapline si epuizante.

Voi lipsi de Paste, asa ca va urez inca de pe acum sarbatori frumoase, sa petreceti alaturi de cei dragi sufletului vostru, sa aveti parte de liniste, bucurie si tot ce va doriti.

Note to myself: Niciodata sa nu mai cozonaresti in ultima zi inainte de plecare!! Va povestesc eu data viitoare 😀 .

Nikon… with a twist.

Aparatul foto este un accesoriu nelipsit din geanta mea, din plimbarile mele. Pot sa uit sa imi pun cercei, sa imi iau ceasul, buletinul, dar niciodata camera foto.

Desi nu este nici pe departe un aparat de invidiat, isi face treaba binisor. Sufeream insa dupa Nikonul meu… un cadou de care nici nu am apucat sa ma bucur prea mult, ca m-am si trezit cu el stricat… sau, ma rog, cu probleme la obiectiv… deci tot cam pe  acolo. A stat uitat intr-un sertar aproape un an. Azi ma hotarasem. Ii caut bonul, ii caut toate catrafusele si ii fac papuci. Ori merge reparat pe garantie ori adios! (Caci daca e rost de schimbat obiectivul, deja depasesc valoarea aparatului si mai bine ma las pagubasa. Am patit-o cu un Sony.)

Zic totusi sa ii mai fac o proba inainte. Nu se deschide ca n-are baterie. Il incarc. Il incerc iar. Aceleasi probleme de obiectiv, se inchide singur, nu vrea si pace. Si ma gandesc  inainte sa ii fac vant, sa incerc si metoda populara 😆 . Ii trag doua capace!!…

Si il deschid iar. Na na na na… gingle-ul de deschidere! No shit! Functioneaza!

Pentru ca nu imi venea a crede, i-am facut proba de nenumarate ori pana seara. Cornuletele de post din bucatarie (gatite desigur de mine!) au fost pozate in fel si chip… sa vad daca nu cumva se razgandeste si ma lasa iar balta. Nu de alta, dar sa stiu si eu pe ce ma bazez saptamana viitoare cand plec in vacanta :D. N-o fi mare bijuterie nici el, caci e un nikon simplu, subtirel cat sa incapa in buzunarul de la blugi :lol:, dar fata de batranul benq e mana cereasca.

24 04 2013 (5)

Acum pot astepta mai impacata un DSLR 😀

PS: Patania asta imi aminteste de isprava unei verisoare, care detine tot un Nikon. Unul mult mai grozav… dar care, din pacate, a facut cunostinta la un moment dat cu pamantul 😀 La modul tragic. Scapat jos fiind, evident s-a defectat. Facea fotografii cu o pata neagra zdravana pe vreun sfert din imagine. Din maxima neatentie, l-a scapat pentru a doua oara, dupa cateva zile. Si-a revenit 😆

Carti fara sfarsit

Categoria in care va scriu intotdeauna despre cartile citite se numeste „a good book has no ending”. Nimic mai adevarat. O carte buna iti va lasa intotdeauna amintiri, iti va schimba o parere, o conceptie, poate chiar intregul stil de viata. O carte buna va lasa intotdeauna urme a trecerii sale prin viata ta.

Asa se intampla cu Memoriile unei gheise, in prezent, in cazul meu. Dupa ce am terminat cartea, nu mai puteam de nerabdare sa vad cum toate intamplarile au prins contur in filmul cu aceleasi nume. Imediat in aceeasi zi, mi-am scos din biblioteca ghidul turistic National Geographic despre Japonia, in care am gasit informatii chiar despre adevaratul Gion, oraselul in care Sayuri a devenit gheisa.

Odata cu aceasta carte mi-am schimbat parerea preconceputa despre gheise, am inceput sa apreciez mult mai mult cultura japoneza, s-a nascut o puternica dorinta chiar de a vedea o parte din aceasta, live, pe meleagurile asiatice si totodata si o pasiune pentru ritualul ceaiului. Imi doresc sa incerc cat mai multe sortimente, sa cunosc toate detaliile ceremoniei ceaiului si sa devin o maestra a domeniului 🙂 Am citit ca aceasta ceremonie este privita ca o arta, ca o disciplinare a sufletului omenesc.

In plus, pana si unghiutele au prins tente japoneze…

memoriile unei gheise

O emotie de-mi sare inima din piept

cute-bee-holding-love-heart-thumb17683570Eu si Pingu in supermarket. Cascam ochii, in fuga, pe la tablete si telefoane. Pe cand porneam spre urmatorul culoar, un angajat al supermarketului s-a indreptat zambitor spre noi. M-as fi asteptat sa ne intrebe ceva despre produsele de la raft sau sa ne prezinte vreo oferta, la orice altceva decat la intrebarea: ai un blog…cu albinute? 😀 Un cititor al blogului care m-a recunoscut dupa poze…si unghii!

Eu, ca o albina cu capul in nori, abia am indrugat cateva cuvinte, total ametita si luata pe neasteptate. Am zambit si am reusit sa spun macar un multumesc atunci cand mi-a spus ca ii place mult blogul meu 🙂

Si pentru ca m-am fastacit prea tare in supermarket, doresc sa iti raspund macar acum.. tie celui care mi-ai facut inima sa tresalte azi de bucurie si datorita caruia am umblat tot supermarketul cu zambetul pe buze. Te salut cu drag, imi cer scuze pentru fastaceala… in mod normal, sunt mult mai prietenoasa de atat 😀 si iti multumesc… Pentru aprecieri, pentru ca revii cu placere aici, pentru ca m-ai observat si mi-ai vorbit 🙂 E un sentiment grozav! In plus, cu ocazia asta, vede si Pingu ca blogul e o treaba serioasa, nu doar un fel de n-ai ce face 😆

PS: Succes in colectia cu monede. Sunt invidioasa pe moneda aceea veche descoperita chiar de tine!

Amalgam de sentimente

Astazi… Ma trezesc buimaca pentru ca imi suna telefonul in toiul diminetii. Ma suna mama, eu acasa, ea acasa (ca asa se procedeaza la noi dimineata 😆 ), sa imi spuna ca a primit un cadou prin posta! „Un fular, o carte…” Eu ciuleam urechile, cascam ochii, mai ce sa fie? In timpul asta incercam sa ma dezmeticesc si sa ma ridic in capul oaselor in pat. Mama continua razand… „niste monede”… TRINC! Ninu! Am primit coleeeet! Intr-o secunda am coborat scarile si eram in fata coletului de la dragul nostru Ninu 😀

Imi spusese  saptamana trecuta ca, daca imi doresc, imi poate trimite o moneda foarte pretioasa canadiana, pe care o avea in colectia sa… Deja imi crestea inima pana la cer cu gandul ca as putea avea celebra poppy coin, dar cand am vazut coletul, mare mi-a fost uimirea sa vad nu una, ci 10 monede! Una mai frumoasa ca alta!

28 03 2013 (48)

Am primit trei monede superbe canadiene:

  • 25 centi, din 2006 – pink ribbon coin – simbolul luptei impotriva cancerului la san; a doua moneda colorata din lume, pusa in circulatie. Votata „Best coin of the Year” de International Association of Currency Affairs.
  • 25 centi, din 2008 – the poppy coin – lansata cu ocazia aniversarii  a 90 de ani de la armistitiul din primul razboi mondial. Aceasta are pictata o floare de mac, cu o vopsea speciala rosie, pentru a simboliza sangele varsat de catre soldatii canadieni in razboi. Puteti citi mai multe informatii, foarte interesante, la Ninu.
  • 1 dolar, din 2008 – the luckie loonie – ilustreaza emblema echipei canadiene olimpice.

28 03 2013 (67)

28 03 2013 (69)

Alte patru monede la fel de speciale:

  • Australia – 20 centi, din 1970. Are ilustrat pe o parte pe Elizabeth II, iar pe revers o foca inotand.
  • Olanda – 2 1/2 gulden, din 1990, cu Regina Beatrix.
  • o moneda de colectie din Norvegia, ilustrand coordonatele celui mai nordic punct al lumii – Nordkapp, o comuna din judetul Finnmark, Norvegia.
  • o moneda de colectie din Germania, ilustrand Zidul Berlinului.

28 03 2013 (71)

28 03 2013 (72) Trei monede aniversare de 50 de bani – doua cu Mircea cel Batran si una cu Aurel Vlaicu. De cand eram in cautarea acesteia din urma!

28 03 2013 (73)Si nu in cele din urma, o firava moneda frantuzeasca, cu gaura in mijloc, prinsa intr-un lantisor, cum chiar imi doream de ceva vreme, dupa ce vazusem la un prieten 😀

Moneda dateaza din 1933 si este de 50 de centi. Are inscris bine-cunoscutul slogan „Liberte, egalite, fraternite”. Este superba! ♥

28 03 2013 (50)

28 03 2013 (83)

La toate minunatiile de monede, se mai adauga alte cateva mici bucurii:

Un ausel cu cap galben, de la Societatea Ornitologica Romana:

28 03 2013 (60)…care ma insoteste si acum, in timp ce va scriu 🙂 :

28 03 2013 (90)Si un Ford Mustang, pe care se bat Pingu si nepotelul 😆 . Ei nu stiu ca galbenul e doar pentru albine 😀

28 03 2013 (58)

Imi pare rau ca nu am facut poze coletului intreg… Ninu le-a pus cu asa grija… Eu insa in cateva minute am dat totul gata, nu stiam cum sa le vad mai repede pe fiecare 😀

Multumesc din suflet Ninu, mi-ai facut o bucurie imensa si mi-ai oferit amintiri pentru o viata intreaga. Monedele tale sunt acum intr-o companie grozava, s-au alaturat celorlalte monede din colectia mea si brusc diplomatul meu a devenit neincapator. E la capacitate maxima!

Pe langa toata bucuria asta, a mai fost si ziua mamei mele (de aici gluma ei ca a primit cadou 😀 )… A implinit astazi 50 de ani… Nu stiu cand a trecut atata timp, dar stiu ca eu o iubesc de 50 de ori mai mult cu fiecare zi ce trece.

O zi plina de surprize, momente frumoase, bucurie, uimire, entuziam maxim… un amalgam de sentimente de-a dreptul! Hrana pentru suflet 🙂