Somewhere over the rainbow baby

Nu iti trebuie prea multe pentru o dimineata perfecta. Se poate si dupa o noapte nedormita… sau mai bine zis dormita pe un sfert, pe bancheta din spate, in timpul unei plimbari neasteptate. Se poate si pe o vreme capricioasa.

Ieri mi-am inceput ziua cu stropi de ploaie, pentru ca in scurt timp dimineata sa ma intampine cu un soare timid si un curcubeu de vis. Dublu chiar (dar cel doilea mai slab, putin vizibil). Din fericire am avut si aparatul foto cu mine si am putut imortaliza momentul pentru a-l pastra in amintire. Fiind incantata peste masura, curand Pingu a fost nevoit chiar sa opreasca pentru a-mi face placerea de a vedea curcubeul si in aer liber, nu doar prin geamul masinii. Nu au fost sanse sa cuprind intreg curcubeul cu aparatul foto, dar l-am cuprins cu sufletul si l-am pastrat cu mine pentru totdeauna.

In drum spre casa, pentru cateva momente, curcubeul era asezat chiar ca un arc deasupra soselei, astfel ca parea ca ne indreptam exact spre el, pentru a merge „somewhere over the rainbow way up high„… (fredonati versul acesta dupa celebra melodie, ca sa intrati in stare).

Eu si Pingu, indreptandu-ne spre curcubeu, chiar in ziua aniversarii a 34 luni de zambete. 34 luni de gasit bucurii in lucrurile cele mai marunte.

„Walk in the rain, smell flowers, stop along the way, build sandcastles, go on field trips, tell stories, say the magic words, trust the universe.”  Asa spune motto-ul meu, scris in antetul ce va intampina ori de cate ori ma vizitati :). Ieri am mers prin ploaie, am mirosit bujorii din gradina, ne-am plimbat prin locuri nestiute, ne-am oprit sa admiram curcubeul, am spus cuvintele magice (le-am si primit)…

Happiness was up to us 🙂

16 05 2013 (25)16 05 2013 (23)16 05 2013 (22)16 05 2013 (14)16 05 2013 (27)16 05 2013 (24)+ Bonus: Curcubeul de dupa-amiaza (pentru ca eu sunt atat de norocoasa incat sa vad doua in aceeasi zi), admirat din balconul meu 🙂

16 05 2013  (2)

Fericirea mea

Eu, peste ani, ma vad fericita intr-o casa simpla, cu o gradina mare, cu rasete de copii (doi eventual, daca se poate fata si baiat) si cu multe animale. Catei, un papagal, un cal, iepurasi, o caprita si pisici.

O casa cu miros de poale in brau cu smantana, duminica, si cu ferestre colorate, in fiecare zi, de atatea flori. Cu gradina plina de pomi fructiferi, numai buni de catarat copiii in ei, cum faceam si eu cand eram pici. Cu ciresi infloriti si musai un balansoar. Cu o biblioteca uriasa, pentru toate dupa-amiezele lenese, petrecute in foaier, in zumzet de albine si miresme de lalele.

O casa cu lucruri nepretuite. Facute de mine, de el, de noi. Cu felicitari inramate, in care au scris copiii pentru prima oara, stangaci, „te iubesc mami!”. Cu veze decorate de mainile mele, cu perne cusute de mine. O casa cu lucruri de suflet, trezind fiecare cate o amintire si declansand un suras.

El… s-ar vedea fericit castigand la loto. Isi tot incearca norocul o data la cateva saptamani. Dar are un suflet mare cat zidul chinezesc, iubeste animalele, ingrijeste florile pe care le-am cumparat impreuna, adora hainele micute de copii si dulciurile facute de mine in bucatarie.

Suntem pe drumul cel bun 🙂

Bucuria lucrurilor simple [4]

It’s the little things in  the everyday life that makes you smile.

It’s the little things, little things that make the world 🙂

* Un gand bun de la un om de suflet *

IMG_0003

* O oja dansand vesela pe unghii *

IMG_0026

* O cina savuroasa intr-o seara lenesa *

IMG_0010

* O creatie proprie, colorata cat toate primaverile la un loc *

IMG_0009 (2)

Micii mari electricieni

O casa in plina bezna, cu doi trantori in pijamale si in totosi, urcati pe masa din bucatarie, cu surubelnite si patente in buzunare, cu lanterna in gura, atarnati de lustra. Asta ar fi vazut oricine ar fi in venit in vizita la mine si la Pingu in seara asta in jur de miezul noptii.

Caci se parea ca instalatia ne joaca feste. Ba cred ca s-a ars un bec, ba ca este un scurt circuit, s-a auzit un zgomot suspect, dai sa aprinzi becul din dormitor si se aprinde cel din baie, ce stiu eu, chestii din astea. Toate dubioase.

Eram ca doi indivizi pusi pe capatat, vorbind in soapta ca sa nu trezim restul casei si misunand de colo colo, sus jos, dintr-o camera in alta.

Am luat la controlat tot ce s-a putut, am demontat vreo doua lustre, am scos vreo trei becuri, inchipuiti-va ce ii astepta pe restul maine cand s-or trezi 😆

Si cat de urata i-o fi fost energetica lui Pingu, iata ca i-a fost de folos in seara asta si a rezolvat problema.

Maine dimineata o luam din loc, din nou, la montat lustra si becurile in bucatarie 😆

Septembrie 2011

Septembrie de anul acesta aduce cu el toate schimbarile din lume. Toate numai pentru mine.

Cu frunze uscate in parcuri necunoscute, pe ale caror alei pasesc oameni vorbind intr-o limba pe care sufletul meu inca o neaga, desi mintea ii impune sa-si seteze ideile in cuvinte complicate si straine. Cu un oras in care vecinii nu ma cunosc, iar putinele proaspete cunostinte nu imi stiu numele de alint de acasa, ci imi spun numele din buletin. Cu o casa in care oglinzile nu ma cunosc, unde nu stiu de unde sa iau zaharul si unde sa-mi asez pantofii. Cu un pat care nu mai este doar de o singura persoana.

Dar pe langa toate astea, si cu un om care ma saruta de “buna dimineata” in fiecare zi, cand deschid ochii.

Un septembrie poate cat toate celelalte de pana acum.

Poate octombrie imi aduce si el cate ceva. Mai multa rabdare, mai putin dor, mai  multa liniste. Iubire am.

Sundays are for lovers [1]

Cu toate ca tot ce stiu eu despre masini este cum trebuie sa arate volanul si ca intr-o buna zi trebuie sa am o broscuta (un volkswagen  beetle cabrio gri metalizat ♥ , ori verde, ori crem ori… colorata anyway 😀 ), m-am trezit peste noapte ascultand monologuri despre injectoare, toba, bujii, nebunii. La fel cum el, deodata, s-a trezit uitandu-se la patinaj artistic, intreband de ce Plushenko este mai bun decat Lambiel. Ciudata viata.

Da. Si cum dorinta de a avea broscuta aceea e mare, iar sofer personal n-o sa-mi permit, m-am tot gandit eu ca e rostul de a prinde si vreo doua notiuni acolo, ca doar deh… cat de greu poate fi sa urnesti o masina, tinand cont ca ale mele colege, trantori firavi asa ca mine, au vreo trei dintre ele carnet?

Asa ca dupa vreo cateva intentii esuate, ne gasim, eu si el in poligon. Incepem discret, cu Pingu instructor pentru ca atunci cand o fi rost de instructor platit sa nu fuga in lume de cat de nepriceputa poate fi o fiinta. Scaunul soferului ma accepta greu, o fi vrand sa dea de stire ca nu e locul meu acolo, dar cine sa-l asculte? Insistam cu fixatul scaunului si bodoganesc pentru prima data in viata “de ce a trebuit sa ma faca mama cu craci mici?”. Mda, little problem, apasa Loryloo ambreiajul la maxim daca ajungi.

Greu jocul asta ambreiaj-acceleratie, ori ridic prea repede piciorul de pe ambreiaj, ori mi-e teama sa nu apas prea tare pe acceleratie, ori ceva tot se intampla de ma sperie, facandu-ma sa uit toata ordinea actiunilor de-mi vine sa apas oriunde si sa nu mai aud nici o indicatie. Eh, o scot eu la capat si cu asta, chinui motorul de vreo cateva ori incat daca ar fi vorbit mi-ar fi spus de dulce cat pentru o saptamana, mai crispata de atat n-am aratat in viata mea, volanul il strang de parca e tot ce mi-a ramas pe lume, dar reusesc la un moment sa si merg incet si sigur . Zambet tamp pe fata. Yey, o misc chiar eu 😆 … moment de glorie la care nu as fi ajuns daca pentru inceput nu as fi avut parte de instructor pasnic asa cum s-a intamplat… Astfel ca rabdarea ma parasea mai degraba pe mine decat pe el si in loc de certuri, am avut parte de priviri calde de ochi verzi si pupi dulci.

O data incheiata prima lectie, revenim la treburi mai familiare, asa ca se incepe lucrul in echipa la bucatarie de data asta, cu rezultate mai bune si mai gustoase 😆 Un pandispan aromat si pufos.

Saptamana viitoare cred ca ar trebui sa incerc sa ma obisnuiesc cu niste pedale mai prietenoase, cele de bicicleta, caci si aici e nevoie de lectii, spre rusinea mea.