O carte pe zi: Despre ploaie – Martin Page

Acum vreo doi ani citeam pe vechiul blog al lui Chocolate Follie despre o carte ce o cucerise. Am zis ca e musai sa o citesc si eu, dar nu am gasit-o pe atunci, mai tarziu am uitat si uite asa se face ca am dat peste ea abia ieri… tocmai intr-o zi cand ploua pe rupte dis-de-dimineata 🙂

Daca iubiti ploaia, o sa iubiti si cartea asta. Daca nu iubiti ploaia si cititi cartea asta, o sa o iubiti dupa… Si ploaia, si cartea.

  • Desigur, ploaia este o artista, asa ca dispare uneori sa-si caute inspiratia, dupa care se intoarce sa lucreze cu indarjire.
  • Muzica a fost inventata pentru a compensa absenta ploii.
  • Ploaia poarta in sine genele copilariei. Cand eram mici, ne stropeam cu furtunul, topaiam in balti si ne bateam in apa. Desigur, intrucat se pare ca suntem oameni mari, o facem pe suparatii atunci cand, din falsa stangacie, calcam intr-o baltoaca. Adevarul e ca ne incanta improscaturile. Nu-i nimic daca ne murdarim pe pantaloni si sosete. Copilaria cade din ceruri.
  • Cand ploua, oamenii citesc, merg la cinema si se indragostesc, artistii lucreaza, soldatii raman in corturi. Dar ce fac barbatii si femeile cand nu ploua? Fac plaja, pierd vremea in fata vitrinelor magazinelor de imbracaminte, organizeaza garden parties si masacre.
  • Uterul norilor se contracta. Pantecele cerului se intredeschide. Din el se scurge lichidul amniotic si ne acopera. Cu fiecare ploaie, se rupe din nou apa. Sa o sarbatorim ca vestea unei nasteri. Avem libertatea de a alege ce a putut sa se nasca: o prietenie, o poveste de dragoste, o idee, poate o parte din nou insine.
  •  Spunem: ploaia cade. Si nimeni nu vede nenorocirea din spatele acestei banale constatari. Este accident sau sinucidere? Nu vom sti niciodata. In orice caz, ploaia nu se va mai inalta. A alunecat in prapastie de la mare inaltime, nu mai poate fi salvata. Tot ce putem face e sa fim acolo ca sa cada pe noi, pe pielea noastra moale, mai bine decat pe pamant. Intind mainile, ridic privirea si o primesc. Imi moare in brate, pe piept si pe fata. Ii strang in brate cadavrul si o sarut pentru ultima oara.

Despre curajul de a face o schimbare

„E important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea.

Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!.. „

Paulo Coelho

O carte pe zi: M-am hotarat sa devin prost – Martin Page

„Gandesc prea mult, nu ma pot abtine sa nu analizez si sa nu incerc sa inteleg cum rezista si functioneaza toata harababura asta, ma intristeaza enorm sa vad ca nu suntem liberi si ca fiecare gand, fiecare act liber se face cu pretul unei rani care nu coaguleaza.”

„Eu cred ca sa fii inteligent este mai rau decat sa fii prost, pentru ca un prost nu-si da seama ce-i cu el, pe cand cineva inteligent,chiar daca-i umil si modest tot o stie.”

„E bine sa gandesti, dar trebuie sa profiti de viata.”

 „Intelectualul este asemeni unui pianist care, fiindca isi foloseste mainile cu virtuozitate, crede ca poseda aptitudini pentru a fi desigur, jucator de poker, boxer, neurochirurg si pictor.”

„Viata este un animal care se hraneste cu cecuri si cu carti de credit.”

„Cand constati ca esti unul dintre putinii care mai respecta niste principii morale, in raporturile umane, poate fi tentant sa cazi in amoralitate, nu din convingere sau de placere, ci pur si simplu pentru a nu mai suferi, caci nu exista durere mai mare decat sa fii un inger in iad in timp ce un diavol este oriunde la el acasa.”

Continuă lectura

O carte pe zi: Nopti albe – F.M. Dostoievski

Romanul Nopti albe, unul dintre romanele de inceput ale marelui Dostoievski, se infatiseaza cititorului ca jurnalul unui tanar singuratic si visator.  Umil functionar public, fara cunostinte si prieteni, eroul traieste intr-o lume a sa, „pe care o creeaza singur, clipa cu clipa, si mereu in alte forme, dupa vrerea inimii si bunul sau plac”.

Intreaga sa existenta ia o alta intorsatura intr-o noapte alba cand i se ofera o sansa de a patrunde in lumea reala dupa ce ii iese in cale o domnisoara necunoscuta, Nastenka, cea pe care avea sa o creada drept intruchiparea fapturii din visele sale.

O data acceptata sansa de a trai cu adevarat, aventura alaturi de noua sa prietena capata o alta forma in decursul a doar catorva nopti, in care va afla ca Nastenka iubeste pe altcineva.

Astfel, tanarul revine in ungherul sau de lume, din nou cuprins de visare… dar de data aceasta cu sufletul mai impacat ca oricand.

„Fii binecuvantata pentru acea clipa de fericire, de incantare sublima pe care ai daruit-o unei alte inimi insingurate si recunoscatoare! Doamne! O clipa doar! O intreaga clipa de incantare sublima… Oare nu e de ajuns chiar si pentru o viata de om?”

„Iata, pasii inchipuirii taie incetul cu incetul drum prin nelinistile lui si cartea luata din raft, la intamplare si fara scop, aluneca din mainile visatorului nostru, mai inainte ca el sa fi ajuns cu lectura macar la a treia pagina. Si iarasi fantezia e avida, cautatoare, si iarasi in gandurile lui apare o lume noua, cu o alta viata, incarcata de farmec, ii impresoara inima cu planuri din ce in ce mai stralucitoare. Un nou vis – o noua fericire! O noua doza de rafinata si voluptoasa otrava! Ce-i pasa lui de viata reala, de viata noastra!”

O carte pe zi: Strainul – Albert Camus

O carte ce planuiam de multa vreme sa o citesc, dar care din intamplare (ca sa fiu in ton cu lucrarea lui Camus) m-a tinut abia astazi cu ochii lipiti de randurile sale, curioasa cat de departe poate merge personajul principal cu indiferenta si plictisul sau.

Roman ce face parte din „ciclul absurdului”, Strainul prezinta povestea lui Meursault, un tanar a carui viata pare sa fie alcatuita numai din intamplari, straine de vointa sa, intamplari pe care le accepta asa cum vin, pentru care nu cauta justificare nici pus la zid fiind… spre deosebire de ceilalti, grabiti sa gaseasca un sens in orice actiune.

Un strain de societate, de jocurile facute de altii si de chiar viata  sa. Un personaj pe care ti-e imposibil sa-l iubesti, la fel pe cat iti este imposibil sa il urasti.

„Daca as fi fost nevoit sa traiesc in scorbura unui copac uscat fara alta ocupatie decat sa privesc culoarea cerului deasupra capului meu, incetul cu incetul m-as fi obisnuit. As fi asteptat trecerea stolurilor de pasari calatoare sau ciocnirea norilor asa cum asteptam aici cravatele bizare ale avocatului meu si asa cum, intr-o alta lume, rabdam pana sambata ca sa strang in brate trupul Mariei.

Ori, gandindu-ma bine, nu eram intr-un pom uscat. Altii erau mai nenorociti decat mine.”

Zbor de vultur

„Cand scopul vietii voastre este fixat la inaltime si voi sunteti in valea deznadejdii, atunci veti fi capabili sa intrevedeti sclipiri de speranta in departare. Luptati-vă cu vigoare si transformati stancile din drum, in trepte de piatra. Urcati si iesiti la lumina stralucitoare a succesului. Scopul vostru si pasiunea ce decurge din el, este ceea ce va da forta sa actionati, indiferent cat de grea poate deveni viata.

Daca doriti sa aveti succes, atunci inconjurati-va de oameni ce stiu sa reuseasca in viata. Daca-i dai unui om un peste, il hranesti o zi. Daca-l inveti sa pescuiasca, il hranesti pentru toata viata.

Nu e important cat de mic esti, important e cat de mare vrei sa fii.

E imposibil sa zbori ca un vultur, daca te-nconjori doar de ciori.”

John Kalench