Bazaieli de zi cu zi

*** Am mers weekendul trecut intr-un restaurant de ale carui tavan erau prinse niste crengi de copaci. Pe crengi erau prinsi cocori origami din hartie. Pentru ca doi baietei de la o masa alaturata au fost incantati de cele vazute, la finalul pranzului, unul dintre ospatari (totodata seful restaurantului) a venit cu trei coli A4 si s-a apucat sa le explice cu drag celor doi frati cum sa mestereasca si ei frumoasele pasari 🙂  ***

DSCN2862

*** M-am indragostit iremediabil de magnolii! ♥ Imi vine sa miros si sa pozez fiecare floare, din fiecare copac intalnit. Pasiuni de albinuta, ce pot spune?  ***

DSCN2944DSCN2948*** Intr-o curte vecina, aproape zilnic, trei fetite de vreo cativa anisori, au program de defilat pe podium… purtand cu eleganta, prin gazon, pantofii cu toc ai mamei. Pantofi rosii ca focul, sandale albe… Mai conteaza ca sunt cu cel putin 5 numere mai mari? 😀  ***

*** Tot prin vecinatati, am descoperit un raulet pe care inoata zilnic, vesele, cateva ratuste. Si de o parte si de alta a rauletului se gaseste sosea. Ce fac ratustele cand vor sa iasa din apa? Incep sa traverseze soseaua… adesea chiar pe langa trecerea de pietoni chiar :)) ***

Fotografie1141DSCN2923DSCN2907

Fericirea mea

Eu, peste ani, ma vad fericita intr-o casa simpla, cu o gradina mare, cu rasete de copii (doi eventual, daca se poate fata si baiat) si cu multe animale. Catei, un papagal, un cal, iepurasi, o caprita si pisici.

O casa cu miros de poale in brau cu smantana, duminica, si cu ferestre colorate, in fiecare zi, de atatea flori. Cu gradina plina de pomi fructiferi, numai buni de catarat copiii in ei, cum faceam si eu cand eram pici. Cu ciresi infloriti si musai un balansoar. Cu o biblioteca uriasa, pentru toate dupa-amiezele lenese, petrecute in foaier, in zumzet de albine si miresme de lalele.

O casa cu lucruri nepretuite. Facute de mine, de el, de noi. Cu felicitari inramate, in care au scris copiii pentru prima oara, stangaci, „te iubesc mami!”. Cu veze decorate de mainile mele, cu perne cusute de mine. O casa cu lucruri de suflet, trezind fiecare cate o amintire si declansand un suras.

El… s-ar vedea fericit castigand la loto. Isi tot incearca norocul o data la cateva saptamani. Dar are un suflet mare cat zidul chinezesc, iubeste animalele, ingrijeste florile pe care le-am cumparat impreuna, adora hainele micute de copii si dulciurile facute de mine in bucatarie.

Suntem pe drumul cel bun 🙂

Cui raman povestile?

Ma intreb… cum ar mai putea crede unele fetite in povestile cu Feti-Frumosi – pe cai albi, care lupta pentru printese si pentru iubirea lor, care sunt in stare sa inlature orice rau ar ameninta pe aleasa lor, care sunt in stare sa mearga pana la capatul lumii pentru a-si urma glasul inimii – atunci cand tatal lor acasa le jigneste mama, o ameninta si poate chiar o loveste?

Ma intreb…  si nu pot intelege de ce unele mame nu sunt in stare sa mearga pana la capatul lumii pentru a inlatura orice rau le-ar ameninta copiii, de ce nu sunt in stare sa lupte pentru printii si printesele lor… si aleg in schimb un camin in care copiii isi vad tatal deschizand gura doar pentru a tipa, ridicand mana doar pentru a lovi.

Cred ca fiecare mama are datoria de a oferi copiilor sai sansa de a crede in povesti cu printese si Feti-Frumosi, povesti despre iubire, dreptate si curaj.

Cred ca cel mai bun lucru pe care o mama il poate face pentru copiii sai, inca dinainte de a-i avea, nu este sa duca neaparat o viata extrasanatoasa, ci mai degraba sa aiba grija ca acela ales sa fie un viitor tata bun pentru micutii ei. Un om alaturi de care sa ii poata invata despre iubire, dreptate si curaj.

Si mai cred ca cel mai bun lucru pe care un tata il poate face pentru copiii sai este sa le iubeasca mama.

Despre Craciun, cu nerabdare

Stiti genul acela de copii care intreaba incontinuu „cand mergem? cand vine? cand plecam? cand? CAND?”. Genul care intotdeauna par sa nu mai aiba rabdare nici o secunda in plus.

Ei bine, daca nu stiti vreunul anume, din momentul acesta puteti spune totusi ca da… caci eu sunt genul acela. Nu tot timpul, dar mereu in preajma Craciunului. Asa se face ca si anul asta, ca in oricare alt an sau poate chiar mai mult, mor de nerabdare sa vina sarbatorile.

Si pentru ca vreau sa simt spiritul cat mai mult si cat mai de devreme, mi-am facut deja bradul. Stiiiiiu,se face abia in ajun si eu am luat-o inainte intocmai ca magazinele cu patroni nebuni care decoreaza inca din noiembrie. In alti ani am rezistat pana spre ultimele zile inainte sa vina Mosu’, acum insa n-a fost chip sa stau cu globuletele si betelele prea mult prin jurul meu caci m-am gandit ca ar sta mult mai bine in bradul nou cumparat.

Si nu mi-am decorat doar bradul, ci si blogul, ca sa nu se simta al nimanui… iar de acum pot spune sa vina cat mai repede Craciunul, caci am de dat cadouri, de astamparat doruri, de imbratisat parinti, de dragostit cel mai dulce nepotel, de incalzit suflete!

Life, oh life…

De mica, cand eram intrebata ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, ma gandeam mereu ce frumos ar fi sa fiu printesa (de aici o fi ramas si dragostea pentru filmele de epoca). Mi se parea o profesie onesta, o munca nobila, pentru care as fi fost perfecta.

As fi fost o printesa iubita de tot poporul caci as fi ajutat saracii si persoanele in dificultate, as fi pedepsit pe cei rai si i-as fi facut sa inteleaga ca trebuie sa fie mai buni. As fi facut adaposturi pentru animale si as fi construit o multime de parcuri de joaca pentru copii. As fi evitat orice razboi. As fi fost un exemplu pentru fiecare domnisoara din lume.

Dar soarta nu ii aduce pe majoritatea dintre noi in familii regale, asa ca au urmat alte ganduri marete, despre care va povesteam si in categoria “About Loryloo”:  NASA, egiptologia etc. Fapte vitejesti, ce ar fi ramas in istorie.

Cand esti mic, vrei sa fii rege/regina/printesa, scriitor, arheolog, detectiv, astronom, fotograf.

Cand esti mare, nu mai ai chef de nimic… si uiti sa cauti si sa faci acele lucruri care iti aduc sufletul intr-o continua sarbatoare.

Copiii spun lucruri trasnite [2]

Din categoria „ceilalti copii au, vreau si eu”…

Vine Robert intr-o seara la masa cu ideea:

„- Danii… toti copiii au verisori… A. o are pe D, M. are pe L… Eu de ce nu am? Ca as vrea si eu sa am verisori! Vreau zece sa am!!”

Cum atributiile de matusa sunt doar in seama mea… va dati seama si de la cine asteapta acei zece verisori 😆

„- Pai… mai Robi, cu zece nu cred ca pot sa te ajut… Doi nu e mai bine ?”

O  Sophie micuta, brunetica si cu parul lung, cu gropite in obraji si apucaturi loryloocesti, facand nazbatii cot la cot cu un fratior zvapaiat cum e si Robi mi-ar umple zilele cat zece copii cu siguranta… si apoi, na, mai stii cand o trece si criza? 😆

Copiii spun lucruri trasnite [1]

Lumea prin ochii lui

In fiecare dimineata, nu e chip sa ma trezesc morocanoasa ca iar n-am dormit cat trebuie, sau ca trebuie sa plec la examen sau mai stiu eu… ca il gasesc pe Robert, zambind si intreband cu drag:  „Ce faci Dani, te-ai trezit?”

Lumea e mereu frumoasa in ochii lui… cu rare exceptii, atunci cand Dani are treaba si nu poate sa il lase un pic si pe el la calculator, la formula 1, cand nu gaseste chipsuri cu surprize pentru albumul lui Bakugan la magazin, cand gogoasa e cu ciocolata si nu cu capsuni, asa cum ii place lui…

E o lume in care e de ajuns sa-i povestesti cuiva un episod de desene animate, ca sa-ti devina prieten.

E o lume in care se spune „Te iubesc” pentru lucruri marunte, fara sa astepti nimic in schimb. „Te iubesc pentru ca mi-ai adus covrigi!”, „Te iubesc pentru ca stai cu mine pana termin de mancat.”

Romania e mereu frumoasa in ochii lui. E tara care a avut norocul sa il aiba pe Stefan cel Mare sa lupte pentru ea…

„- Dani, stii de ce pe Stefan cel Mare il chema „cel mare”?… Pentru ca e CEL MAI MARE domnitor din lume!”

Si pentru ca este o tara in care sunt respectati oamenii care merita, i-au ridicat statuia aceea minunata a lui Stefan cel Mare, in Vaslui, pe care a vazut-o el asta-vara.

E tara in care poti sa stai la vorba cu codrii. Asa ca-n poeziile lui Eminescu, pe care a inceput sa le invete la gradinita.

E tara in care romanul e mandru cu tara lui, asa ca-n melodia lui Furdui-Iancu. Nu ca in cea a lui Guess Who, care spune ca nu ne-am nascut in locul potrivit.

E o tara cu locuri minunate. Cu paduri, campii cu animale pascand, asa cum a vazut el in drumul spre Iasi.

E o tara cu oameni simpli si iubitori, asa ca vecina lui, tanti Marioara, care a venit sa ii aduca cativa banuti, chiar daca el n-a fost la colindat pentru ca nu a vrut prietenul lui, Adrian.

El stie ca Eminescu a fost cel mai mare poet roman, si pentru ca a fost atat de iubit, i-au facut statui in toate orasele si au pastrat cu atata grija teiul lui din Copou. Nu stie ca exista atatea suspiciuni cu privire la moartea lui si ca se banuieste ca el a fost ucis pentru ceea ce reprezinta in viata politica a acelor vremuri.

El stie ca Marian Cozma a murit… si colegii lui l-au iubit atat de mult incat i-au dedicat o victorie si i-au pus o poza uriasa in sala, pentru ca el sa ii poata vedea de sus. Nu ca a fost ucis la 26 ani, in timp ce sarbatoarea, impreuna cu colegii sai, venirea pe lume a copilului unuia din acestia.

Stie partea frumoasa a lucrurilor. Si ii este atat de bine asa… Cum sa nu te gandesti pentru ce dezamagire se pregateste?

Pentru o lume in care se poate crede ca s-ar produce artificial un cutremur in urma caruia sa moara zeci de mii de oameni. Pentru o tara in care sunt in stare sa se gandeasca sa faca dintr-un monument istoric… mall, cu afise McDonald si Kenvelo pe afara. Pentru o tara in care toata lumea crede ca tara lor nu e buna de nimic, dar nici nu fac ceva sa schimbe lucrul acesta.

Copiii spun lucruri trasnite

Am un nepotel de cinci ani si-un pic. Scriam de el si in descrierea mea. Lucruri trasnite spune el multe pe zi, as putea sa scriu in fiecare zi articole numai pe tema asta… daca le-as tine minte pe toate 😆

Zilele trecute i-a venit sa-si rastoarne pe pat toate masinutele cele mici din cosul in care le tinea. De „haosul”, cum spune el, ce l-a creat, nu mai vorbim… De ce? Ca sa fie mai util casei…

– Ce faci Robert acolo?!

– Ma prefac ca sunt o lampa!

😆

Pe Robert atunci cand nu este lampa, promit sa vi-l arat intr-un post viitor 🙂