Amintiri cu panglici colorate

Mi-am adus aminte întâmplător cu câteva zile în urmă despre un joc ce îmi era tare drag mie şi prietenelor mele în copilărie. După-amiezi întregi ne ţinea ocupate câte o bucată de băţ de care prindeam câte o panglică lungă şi colorată, pe care o tot învârteam apoi în jurul nostru, făcând diverse forme simpatice. Nici gând să ştim noi la acea vreme cu ce se mănâncă gimnastica ritmică şi că joaca noastră era dusă de alte fete mai talentate până la rang de artă. Citind acum despre asta, observ că este un sport foarte indicat pentru fetiţe de 4-8 ani, prezentând numeroase avantaje, cum ar fi menţinerea unei stări optime de sănătate, favorizarea dezvoltării fizice armonioase, dezvoltarea inteligenţei motrice, dezvoltarea capacităţii de anticipare, rapiditate, intuitiv-operativă, prevenirea şi corectarea deficienţelor de postură şi fizice, educarea atitudinilor, convingerilor sentimentelor morale de fair-play, respect, colaborare, prietenie şi nu numai. Un sport frumos, bazat pe agilitate, graţie, încredere, echilibru şi eleganţă. Eu una l-aş lua în considerare dacă aş avea o micuţă Loryloo 🙂 Continuă lectura

Amintiri din copilarie [3]

Am mancat zilele trecute gorgoaze, prima data pe anul asta. Mi-am amintit de cand eram mici si trageam un festin pe cinste cu sare si caise verzi, pe banca din fata portii, fara sa ne fie rusine ca iesim cu sare afara, unii chiar cu pungulita, fara frica ca nu sunt spalate sau ca luam unul de la altul.

Dupa „masa copioasa”, ne pacaleam ca daca ne stropim cu zeama din sambure, o sa ne iasa pistrui si alergam cat era strada de lunga, sa scapam de suferinta ce urma sa se abata asupra noastra 😆

Dor de a salva lumea cu diademe si stilouri magice

[ Din seria Amintiri din copilarie 😀 ]

Era o vreme cand iubitul perfect era asemenea Mascatului in Frac, cand rochia de mireasa trebuia sa fie neaparat ca rochia printesei Serenity, cand vorbeai cu pisicile pe care le numeai Luna si Artemis, cand toate problemele luau sfarsit o data ce spuneai – “Putere moon, creeaza-ma!”.

Era vremea cand ne uitam la Sailor Moon 🙂

Continuă lectura

Tovarasii de suferinta

Uite ca imi dau fetele de treaba iarasi… sa scriu orice, numai sa nu mai scriu de patinaj probabil 😆

De data asta, tema pentru acasa e de la Alina care ma provoaca sa arat lumii ce animalut am, sa-l descriu, sa arat poze… iar de nu am « tovaras de suferinta », sa explic de ce.

Singura tovarasa de suferinta a mea, necuvantatoare, este Boni cu care v-am facut cunostinta prima data aici.

O am de 11 ani, deci e o batranica cu drepturi depline in casa 😀

E o mofturoasa la mancare ca si stapana. Pe vremuri manca orice trasnaie, pana la varza murata, de cand cu batranetea asta s-a smecherit numai pe carnuri si branzeturi.

E o rautacioasa cateodata cu alti catei sau copiii mici. Pun asta tot pe baza batranetii, nu mai are rabdare la orice cicaleala 😀

Pe cand era micuta, cea mai mare placere era sa se joace cu pisoii. Acum, razboiul dus cu pisicile e de dimensiunile razboiului dintre americani si al-qaeda.

Nu-i place la baie, asa ca imi face cea mai « frumoasa » surpriza atunci cand o spal si se duce si se tavaleste prin pamant, pentru ca nu-si suporta blana uda.

E o puturoasa sensibla iarna, asa incat atunci cand deschide cineva usa si vede zapada sau simte vant la nasuc, se trage rapid inapoi in casa.

E o ascultatoare si lasa nasu’ in pamant daca o certi.

E o scumpa cand stie ca face ceva rau si se gadura in semn de iertare.

Ii place sa ciuleasca de regula numai o ureche si sa aplece capul intr-o parte cand vede ceva interesant, sforaie cand doarme, dintotdeauna 😀 si nu-i place neam la poze! Asa ca in 9 cazuri din 10 imi intoarce frumos spatele cand ma vede cu aparatul.

Am fost dintotdeauna innebunita dupa animale si am crescut la tara, asa ca orice pisica, orice caine care era homeless… faceam in asa fel incat sa o /il adapostesc, spre marele necaz al lui tata 😆

Odata chiar am adus in bucatarie vreo 10 pisici in acelasi timp, dintre care una, cand s-a ridicat in doua labe, a ajuns pana la masa sa vada ce se gaseste pe acolo… era cat cainele meu cel mare 😀

Pe atunci pe cand eram pitic, povestile cu animale nefericite erau cele mai tragice ever… nu va inchipuiti plansete la  „Puiul”, a lui Bratescu-Voinesti si „Moartea caprioarei”.

„Din lumea celor care nu cuvanta” era all time favorite 😆

O vreme m-am mutat la bloc, acum am revenit la tara si tare imi vine iar sa adapostesc pe oricare… asa ca si-a facut de cap vreo cateva zile pe aici (pana si-a gasit alt stapan) si scumpetea asta de motanas:

Ce as  vrea sa mai am nu va mai arat ca m-am lungit si-asa destul 😀 😳

In mare parte, imi plac cam toate animalele, asa ca eu n-as spune nicicand „nu” unui catel in plus, unei pisici, papagal, broscuta testoasa, iepuras etc. Mai greu e cu trantorii de acasa care protesteaza 😆

Las’ ca ma fac eu mare, ma mut la casa mea si-mi fac ferma de animale! 😀

Tema pentru acasa mai departe pentru Miana, Rox si Chocolate. Cand vreti fetelor, cat de scurt/lung vreti 😉 Rox si Choco, stiu ca v-am mai dat recent, dar leapsa asta chiar mi-e draga 😀

Lumea prin ochii lui

In fiecare dimineata, nu e chip sa ma trezesc morocanoasa ca iar n-am dormit cat trebuie, sau ca trebuie sa plec la examen sau mai stiu eu… ca il gasesc pe Robert, zambind si intreband cu drag:  „Ce faci Dani, te-ai trezit?”

Lumea e mereu frumoasa in ochii lui… cu rare exceptii, atunci cand Dani are treaba si nu poate sa il lase un pic si pe el la calculator, la formula 1, cand nu gaseste chipsuri cu surprize pentru albumul lui Bakugan la magazin, cand gogoasa e cu ciocolata si nu cu capsuni, asa cum ii place lui…

E o lume in care e de ajuns sa-i povestesti cuiva un episod de desene animate, ca sa-ti devina prieten.

E o lume in care se spune „Te iubesc” pentru lucruri marunte, fara sa astepti nimic in schimb. „Te iubesc pentru ca mi-ai adus covrigi!”, „Te iubesc pentru ca stai cu mine pana termin de mancat.”

Romania e mereu frumoasa in ochii lui. E tara care a avut norocul sa il aiba pe Stefan cel Mare sa lupte pentru ea…

„- Dani, stii de ce pe Stefan cel Mare il chema „cel mare”?… Pentru ca e CEL MAI MARE domnitor din lume!”

Si pentru ca este o tara in care sunt respectati oamenii care merita, i-au ridicat statuia aceea minunata a lui Stefan cel Mare, in Vaslui, pe care a vazut-o el asta-vara.

E tara in care poti sa stai la vorba cu codrii. Asa ca-n poeziile lui Eminescu, pe care a inceput sa le invete la gradinita.

E tara in care romanul e mandru cu tara lui, asa ca-n melodia lui Furdui-Iancu. Nu ca in cea a lui Guess Who, care spune ca nu ne-am nascut in locul potrivit.

E o tara cu locuri minunate. Cu paduri, campii cu animale pascand, asa cum a vazut el in drumul spre Iasi.

E o tara cu oameni simpli si iubitori, asa ca vecina lui, tanti Marioara, care a venit sa ii aduca cativa banuti, chiar daca el n-a fost la colindat pentru ca nu a vrut prietenul lui, Adrian.

El stie ca Eminescu a fost cel mai mare poet roman, si pentru ca a fost atat de iubit, i-au facut statui in toate orasele si au pastrat cu atata grija teiul lui din Copou. Nu stie ca exista atatea suspiciuni cu privire la moartea lui si ca se banuieste ca el a fost ucis pentru ceea ce reprezinta in viata politica a acelor vremuri.

El stie ca Marian Cozma a murit… si colegii lui l-au iubit atat de mult incat i-au dedicat o victorie si i-au pus o poza uriasa in sala, pentru ca el sa ii poata vedea de sus. Nu ca a fost ucis la 26 ani, in timp ce sarbatoarea, impreuna cu colegii sai, venirea pe lume a copilului unuia din acestia.

Stie partea frumoasa a lucrurilor. Si ii este atat de bine asa… Cum sa nu te gandesti pentru ce dezamagire se pregateste?

Pentru o lume in care se poate crede ca s-ar produce artificial un cutremur in urma caruia sa moara zeci de mii de oameni. Pentru o tara in care sunt in stare sa se gandeasca sa faca dintr-un monument istoric… mall, cu afise McDonald si Kenvelo pe afara. Pentru o tara in care toata lumea crede ca tara lor nu e buna de nimic, dar nici nu fac ceva sa schimbe lucrul acesta.