Astazi lumea e frumoasa

♥ Dis-de-dimineata ma trezesc si pornesc sa prajituresc prajiturele in forma de inimioare. Un esec. Trezitul brusc trebuie sa fi afectat calitatile mele de culinareasa. Adio surpriza pentru Pingu. Intorcandu-ma bosumflata la calculator, observ ca nici macar nu-s Dragobetele. Ca e doar 23 februarie 🙂 Asa ca o data trezit trantorul, am ras amandoi de isprava mea.

♥ Dupa-amiaza se incheie cu un succes in privinta actelor. Cam toata povestea e spre final si astfel se apropie cu pasi repezi (sper!) impachetarea cartilor, strangerea albumelor, colonizarea maimutoaielor de plus si pornirea spre casa.

♥ Nepotelul meu e nerabdator sa ma vada acasa. Strengarul m-a avertizat ca ma asteapta cu multe surprize, a inceput chiar sa le pregateasca deja! Intre timp se lauda cu noile sale lecturi. Desi alfabetul inca nu l-au terminat de invatat la scoala, el s-a apucat de citit povesti. Preferata lui pana acum este „Sarea in bucate” 🙂

♥ O noua pereche de cercei este gata. De data aceasta, verzi, dupa cum sunt ochii lui… si dragi, tot ca ochii lui.

Despre Craciun, cu nerabdare

Stiti genul acela de copii care intreaba incontinuu „cand mergem? cand vine? cand plecam? cand? CAND?”. Genul care intotdeauna par sa nu mai aiba rabdare nici o secunda in plus.

Ei bine, daca nu stiti vreunul anume, din momentul acesta puteti spune totusi ca da… caci eu sunt genul acela. Nu tot timpul, dar mereu in preajma Craciunului. Asa se face ca si anul asta, ca in oricare alt an sau poate chiar mai mult, mor de nerabdare sa vina sarbatorile.

Si pentru ca vreau sa simt spiritul cat mai mult si cat mai de devreme, mi-am facut deja bradul. Stiiiiiu,se face abia in ajun si eu am luat-o inainte intocmai ca magazinele cu patroni nebuni care decoreaza inca din noiembrie. In alti ani am rezistat pana spre ultimele zile inainte sa vina Mosu’, acum insa n-a fost chip sa stau cu globuletele si betelele prea mult prin jurul meu caci m-am gandit ca ar sta mult mai bine in bradul nou cumparat.

Si nu mi-am decorat doar bradul, ci si blogul, ca sa nu se simta al nimanui… iar de acum pot spune sa vina cat mai repede Craciunul, caci am de dat cadouri, de astamparat doruri, de imbratisat parinti, de dragostit cel mai dulce nepotel, de incalzit suflete!

Catre lume

Catre lume, despre nepotelul meu pe care aceasta toamna l-a gasit pentru prima data in uniforma, printre bancile scolii, inconjurat de caiete tip I si abecedar…

Dragă Lume,

Fiul meu începe azi şcoala.

O vreme, totul va fi nou şi ciudat pentru el.

Şi aş dori să-l tratezi, cumva, cu blândeţe.

Vezi tu, până acum, el a fost regele grădinii.

A fost stăpânul curţii.

Eu am fost mereu alături de el,

să-i bandajez rănile, să-l alin.

Acum, însă, lucrurile se vor schimba.

În dimineaţa aceasta, va coborî treptele în faţa casei,

îmi va face semn cu mâna şi va porni în marea aventură

care va cuprinde, probabil, războaie, drame şi tristeţe.

Ca să-şi ducă viaţa în lumea în care trebuie să trăiască,

e nevoie de încredere, dragoste şi curaj.

De aceea lume, aş dori să-l iei de mânuţă

şi să-l înveţi tot ce trebuie să ştie.

Învaţă-l, dar cu blândeţe, dacă poţi.

Învaţă-l că pentru fiecare ticălos există un erou ;

că pentru fiecare politician corupt există un lider plin de devotament;

că pentru fiecare duşman există un prieten.

Învaţă-l minunile din cărţi.

Lasă-i timp, în linişte, să reflecteze la misterul etern al păsărilor care zboară în înaltul cerului,

al albinelor în lumina soarelui şi al florilor pe dealurile înverzite.

Învaţă-l că e mai onorabil să pierzi decât să înşeli.

Învaţă-l să aibă încredere în propriile-i idei ,

chiar dacă toţi îi spun că nu sunt bune .

Învaţă-l să-şi vândă cât mai bine forţa mâinilor şi a minţii,

dar să nu-şi negocieze niciodată sufletul şi inima .

Învaţă-l să-şi astupe urechile în faţa unei gloate care urlă…

dar să rămână pe poziţie şi să lupte dacă crede că are dreptate .

Învaţă-l, Lume, cu blândeţe, dar nu-l cocoloşi,

căci numai în foc se căleşte oţelul.

Ai o sarcină grea, Lume, dar vezi ce poţi să faci.

E un băieţel aşa de bun.

(din cartea “Supă de pui pentru suflet de femeie”)

An aunt gives hugs like a mother, keeps secrets like a sister and shares love like a friend

Am vorbit in seara asta cu nepotelul meu pe messenger. Ba mai mult, a fost baietel descurcaret si a reusit chiar sa transfere poze din aparatul foto si sa imi trimita. Poze facute de el soselelor pe care le-a insirat pe jos prin sufragerie, cu masinutele pe care i le-am trimis, cu Vicky pisica, Boni – catelusa mea, cu uniforma de scolar si rechizitele lui – penarul plin de carioci, caietele cu etichete, foile scrise timid cu stiloul, notele lui de „foarte bine”.

Este clasa intai si eu nu l-am vazut nici macar intr-o dimineata mergand la scoala cu ghiozdanul in spate sau intorcandu-se acasa la pranz cu mansetele camasii murdare de cerneala albastra. Imi spune mereu la telefon ca a luat iar „foarte bine”, ca l-a scos la tabla la engleza, ca a jucat fotbal la ora de sport. Ii spun ca sunt mandra de el si sa pastreze toate caietele sa imi arate, cand vin acasa, ce a invatat. Imi promite ca asa va face si ca va lua numai note bune, sa contez pe el.

Ce rau imi pare ca nu sunt acasa sa ii dau un pup pentru fiecare nota buna. Si ce dor mi se face cand ma pupa el pe mess. Uneori simt ca imi este mai dor decat i-ar fi chiar unei mame. Caci eu i-am fost mereu si matusa, si sora, si prietena si uneori chiar o mama.

Copiii spun lucruri trasnite [3]

Nepoţelul, într-un moment de leneveală cronică, vrea ajutor pentru a desface o banană. Mama, într-un moment de “ei hai, că eşti prea de tot”, îl ciondăneşte niţel şi îl lasă să se descurce singur.

Mai târziu, din senin, nepoţelul îi spune „Te iubesc!” (se întâmplă frecvent, nu bătea acum la ochi); mama îi răspunde desigur că şi ea îl iubeşte.

Hoţomanul, atât a aşteptat.

– Deci ţi-a trecut supărarea, nu?

– Care supărare?

– Că nu voiam să desfac banana.

– Aaa… păi cum Robi, trebuie să te înveţi să mai faci unele lucruri şi singur… etc.

– Hai mamule, trebuie să scoţi supărarea din inimă! Că pe urmă iar o să te doară inima şi doar… Cee, o banană este mai importantă decât inima?!

Copiii spun lucruri trasnite [2]

Pure Happiness

Uhuhu… de cand o leapsa n-am mai facut, multa vreme a trecut!

De data asta ma invita sis’ Alina sa scriu despre momentele mele de topait de bucurie.

Asadar nu s-a mai vazut albina super-mega-fericita asa ca mine atunci cand am luat Bacalaureatul, cand am aflat ca am luat zece la licenta, cand mi-am vazut nepotelul pentru prima data, la maternitate, cand imi spune el   „te iubesc” cu privirea aceea anume, cand imi spune nepotelul acelasi lucru cu imbratisarea aceea anume, cand am vazut Venetia, cand imi  vad sora dupa cate un an petrecut la distanta, cand am fost la spectacolul Kings on ice si l-am vazut pe Evgeni Plushenko de la cativa cm…. Si v-as mai spune, dar pe urma o sa fiti invidiosi ca prea fericita e albina asta 😆

Asa ca vreau sa le stiu si eu pe ale voastre: Klausen, Oana Clara, Malina, Miss Roxanne… daca doriti 🙂

Capsunele din gradina

Nepotelul meu + capsuni = love. Aceasta este una dintre cele mai vechi povesti de dragoste ale lui. Iubire constanta in orice sezon, fara a tine seama de bariere precum pretul, care era uneori intr-atat incat sa nu te poti apropia. Asa ca parintii s-au gandit sa ii faca pe plac, sa ii aduca iubirea aproape, mai exact in gradina noastra. Daca anul trecut aveam doar trei firisoare, acum s-au intins pe o portiune destul de mare incat sa pot culege o data la cateva zile cate un cosulet de capsuni. Bucuria e mai mult decat mare, cele din gradina sunt atat de gustoase, aratoase si ademenitoare incat nu poti sa nu te apropii de data asta.

Astazi le-am pregatit micutului si sub alta prezentare. Merg acum sa verific la frigider prima portie de capsuni invelite in ciocolata. In forma asta ma indoiesc ca mai apuc sa le pozez, Robert le-a verificat deja si mi-a transmis ca „sunt atat de bune incat nici nu-ti mai poti lua nasul din ele” 😆