Loryloo + Iasi = Love. Part II

Precum speram in ultimul post despre Iasi, sa ma intorc sa il mai admir, am ajuns zilele trecute iarasi in orasul meu de corazon. De data aceasta cu familia, total pe nepregatite pentru ca tata, ca orice om cu suflet frumos care isi iubeste mama, s-a hotarat in ultimul moment ca nu pot trece si aceste sarbatori fara a-si imbratisa rudele. Asa ca se pregatesc bagaje cu cateva ore inainte, se doarme putin si se porneste de dimineata in plimbare.

Desi pe alocuri mai vedeam panouri pe care era inscriptionat „drum bun”, drumul numai bun nu a fost, gropile erau mai multe decat sunt scoici pe malul marii, asa ca in mare parte a trebuit mers incet si… nesigur, incat ajunsi la destinatie, nepotelul meu a exclamat suparat: „Of, cat a trebuit sa circulam pentru un Iasi!” 😀 Dar cand bunica pe care nu ai vazut-o de un an si jumatate te primeste cu bratele deschise si ochii aproape in lacrimi, uiti si de ai facut un drum de zece ore, nu numai unul de patru.

Vizita a fost una mai mult decat binevenita, mi-a umplut sufletul de energie… si dragoste pentru viata simpla. Am avut parte de imbratisari cat pentru o luna intreaga (sunt atatea rude incat daca as merge cate o ora pe la fiecare nu mi-ar ajunge o zi intreaga), de urari si binecuvantari, de drumuri prafuite, dar care duc spre oameni cu suflet curat, de mirosit copaci infloriti la tot pasul, de cea mai buna portie de branza cu smantana, de cel mai bun lapte prins in ulciorul de lut, mancat cu cozonac, de cer senin si ploaie doar de zambete.

Iasiul nu poate fi pentru mine decat un nesecat izvor de bucurie. De l-as revedea curand…

Grigore Vieru

Zilele trecute, cand ma plimbam prin Copou, mi-a atras atentia in mod deosebit, pe langa statuile lui Mihai Eminescu si Ion Creanga, cea a lui Grigore Vieru, pe care, cum v-am spus si in postul anterior, era pus un buchetel de lacramioare… si pentru ca apoi vorbeam cu fetele, pe o banca, despre asta, mi-am adus aminte astazi sa caut cateva poezii de-ale lui.  Frumos suflet de om.

Poate că într-adevăr ochii femeii iubite sunt marginea lumii.

Nu mi-aţi spart cerul din fereastră odată cu geamul.

Poţi iubi până la Dumnezeu, dar este cu neputinţă să şi gândeşti până la El.

Lasă-te răstignit, adevărule, poate că te va găsi lumea în sufletul ei aşa cum l-a găsit pe Hristos.

Când nu va mai fi zăpadă, copiii vor face un om de iarbă, când nu va mai fi iarbă, copiii vor face un om de pământ, când nu va mai fi nici pământ, copiii vor face un om de piatră, când nu va mai fi nici piatră, umbra unui om de cenuşă se va profila pe cer – şi nu vor mai fi nici copii atunci…

Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Cum te blestema unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ar muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc.

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă,

Milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.

•••

Cititi mai multe pe site-ul dedicat poetului.

M-am intors. Loryloo + Iasi = Love

Parintii mei sunt din Iasi. Au facut scoala in Iasi, s-au cunoscut in Iasi, eu m-am nascut in Iasi. Jumatate de familie e inca in Iasi. Noi ne-am mutat cand aveam eu 4 ani.

Cand eram mica, am mers mai des, dar nu am stat niciodata indeajuns cat sa vizitez prea multe, sa pot spune „cunosc Iasiul”… sau in orice caz, nu imi aduc aminte multe. Mai de fiecare data poposeam cate un pic pe la rudele care stateau in oras si apoi fuga la bunica si celelalte rude de la tara.

Poate pentru ca i-am vazut rar, poate pentru ca bunicii de aici nu i-a pasat aproape niciodata, dar am dus tot timpul dorul bunicii si a rudelor de acolo, imi sunt dragi de la un capat la altul. Si a fost mereu gandul acela ” poate daca nu ne mutam… „

In plus, mie imi sunt dragi Eminescu, Creanga, Cuza, de cand am auzit de ei prima oara… si ma rog, cam tot ce tine de orasul asta, asa ca pot spune, fara a sta prea mult pe ganduri, ca Iasi e orasul meu de suflet.

Acum ca v-am prezentat situatia, va puteti numai imagina zambetul de pe fata mea de vineri dimineata, cu bagajele in mana, plecand spre gara.

Am plecat cu o zi inainte de test, ca sa avem timp sa vizitam cat mai mult. Inca nu era sigur daca ne intoarcem sambata seara sau duminica, asa ca trebuia sa profitam cat se poate… a doua zi oricum s-a dovedit a fi pierduta numai pe la facultate.

Orasul – frumos de la primul pas facut in gara, de cum am vazut scris mare Iasi.

Ne-am luat bilete de tramvai pentru o zi intreaga… Pana si tramvaiele mi-au placut, am vazut scris pe cat era de lung unul – „Du-ma acasa mai tramvai” 😀

Am mers in Copou si e mai mult decat incantator. M-au innebunit lalelele in n culori si modele, le-am pozat pe toate… Mi-a placut tare mult sa vad una pusa de cineva pe statuie langa Eminescu… si un alt buchetel de lacramioare pe cea a lui Grigore Vieru. Romanii inca nu si-au uitat poetii. Mi-a placut ca se auzeau poezii in centru, langa monumentul acela cu leii. Ca este scrisa „Dorinta” langa statuia lui Eminescu, nu stiam. Ca erau porumbei, copii, batranei, era voie buna la tot pasul.

Mi-a placut Teiul si as fi putut sta o zi intreaga la umbra lui daca as fi avut timp…

Continuă lectura

Plec de tot, departe de tot…

plec departe, plec pe Marte si-acolo poate scap de toate

Sa nu exageram totusi, se ia scurta pauza, nu de tot, ca inca nu mi s-a urat de blog. Nu pe Marte, ci in Iasi…  si acolo poate o vad si pe Alinuta, care sper din tot sufletul meu de trantor sa nu se sperie de cum voi arata, dupa doar 3 ore de somn, 5 de mers cu trenul, alte cateva de mers pe jos… si pe urma sa ma parasca aici 😳 😀

Plec pentru un test, asa ca sambata dimineata,de cum faceti ochisori, sa va ganditi la Loryloo si sa tineti pumnii stransi sa-i mearga mintea brici si sa faca treaba buna.

Prin zona nu cred ca imi fac aparitia pana duminica seara, asa ca aveti grija si de blogul meu, sa nu devina un tristut in lipsa mea si ne citim peste cateva zile!

Va pupa Loo :*

Fug la somn ca acus suna ceasul, pe la 4 jumatate… Dumnezeulee, atat de devreme!

Lumea prin ochii lui

In fiecare dimineata, nu e chip sa ma trezesc morocanoasa ca iar n-am dormit cat trebuie, sau ca trebuie sa plec la examen sau mai stiu eu… ca il gasesc pe Robert, zambind si intreband cu drag:  „Ce faci Dani, te-ai trezit?”

Lumea e mereu frumoasa in ochii lui… cu rare exceptii, atunci cand Dani are treaba si nu poate sa il lase un pic si pe el la calculator, la formula 1, cand nu gaseste chipsuri cu surprize pentru albumul lui Bakugan la magazin, cand gogoasa e cu ciocolata si nu cu capsuni, asa cum ii place lui…

E o lume in care e de ajuns sa-i povestesti cuiva un episod de desene animate, ca sa-ti devina prieten.

E o lume in care se spune „Te iubesc” pentru lucruri marunte, fara sa astepti nimic in schimb. „Te iubesc pentru ca mi-ai adus covrigi!”, „Te iubesc pentru ca stai cu mine pana termin de mancat.”

Romania e mereu frumoasa in ochii lui. E tara care a avut norocul sa il aiba pe Stefan cel Mare sa lupte pentru ea…

„- Dani, stii de ce pe Stefan cel Mare il chema „cel mare”?… Pentru ca e CEL MAI MARE domnitor din lume!”

Si pentru ca este o tara in care sunt respectati oamenii care merita, i-au ridicat statuia aceea minunata a lui Stefan cel Mare, in Vaslui, pe care a vazut-o el asta-vara.

E tara in care poti sa stai la vorba cu codrii. Asa ca-n poeziile lui Eminescu, pe care a inceput sa le invete la gradinita.

E tara in care romanul e mandru cu tara lui, asa ca-n melodia lui Furdui-Iancu. Nu ca in cea a lui Guess Who, care spune ca nu ne-am nascut in locul potrivit.

E o tara cu locuri minunate. Cu paduri, campii cu animale pascand, asa cum a vazut el in drumul spre Iasi.

E o tara cu oameni simpli si iubitori, asa ca vecina lui, tanti Marioara, care a venit sa ii aduca cativa banuti, chiar daca el n-a fost la colindat pentru ca nu a vrut prietenul lui, Adrian.

El stie ca Eminescu a fost cel mai mare poet roman, si pentru ca a fost atat de iubit, i-au facut statui in toate orasele si au pastrat cu atata grija teiul lui din Copou. Nu stie ca exista atatea suspiciuni cu privire la moartea lui si ca se banuieste ca el a fost ucis pentru ceea ce reprezinta in viata politica a acelor vremuri.

El stie ca Marian Cozma a murit… si colegii lui l-au iubit atat de mult incat i-au dedicat o victorie si i-au pus o poza uriasa in sala, pentru ca el sa ii poata vedea de sus. Nu ca a fost ucis la 26 ani, in timp ce sarbatoarea, impreuna cu colegii sai, venirea pe lume a copilului unuia din acestia.

Stie partea frumoasa a lucrurilor. Si ii este atat de bine asa… Cum sa nu te gandesti pentru ce dezamagire se pregateste?

Pentru o lume in care se poate crede ca s-ar produce artificial un cutremur in urma caruia sa moara zeci de mii de oameni. Pentru o tara in care sunt in stare sa se gandeasca sa faca dintr-un monument istoric… mall, cu afise McDonald si Kenvelo pe afara. Pentru o tara in care toata lumea crede ca tara lor nu e buna de nimic, dar nici nu fac ceva sa schimbe lucrul acesta.