“De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi ramas?”

El murmura: „iubirea mea, ridica-ti ochii!”

L-am certat si i-am spus: „pleaca!”.

Dar nu s-a clintit.

A ramas in fata mea si-mi tinea mainile in ale sale.

I-am spus: „Lasa-ma”. Dar el nu a plecat.


Si-a apropiat fata de a mea

L-am privit si i-am spus: „ce rusine!”

Dar el a ramas neclintit.

Buzele sale mi-au atins usor obrazul

Am tremurat toata si i-am zis: „tu indraznesti prea mult.”


Mi-a pus o floare in par.

I-am spus: „e de prisos”

Dar el nu s-a tulburat.

Mi-a luat ghirlanda de la gat si a plecat.

Dar acum plang si-mi intreb neincetat inima:

„De ce nu se mai intoarce?”…

Rabindranath Tagore

Cui raman povestile?

Ma intreb… cum ar mai putea crede unele fetite in povestile cu Feti-Frumosi – pe cai albi, care lupta pentru printese si pentru iubirea lor, care sunt in stare sa inlature orice rau ar ameninta pe aleasa lor, care sunt in stare sa mearga pana la capatul lumii pentru a-si urma glasul inimii – atunci cand tatal lor acasa le jigneste mama, o ameninta si poate chiar o loveste?

Ma intreb…  si nu pot intelege de ce unele mame nu sunt in stare sa mearga pana la capatul lumii pentru a inlatura orice rau le-ar ameninta copiii, de ce nu sunt in stare sa lupte pentru printii si printesele lor… si aleg in schimb un camin in care copiii isi vad tatal deschizand gura doar pentru a tipa, ridicand mana doar pentru a lovi.

Cred ca fiecare mama are datoria de a oferi copiilor sai sansa de a crede in povesti cu printese si Feti-Frumosi, povesti despre iubire, dreptate si curaj.

Cred ca cel mai bun lucru pe care o mama il poate face pentru copiii sai, inca dinainte de a-i avea, nu este sa duca neaparat o viata extrasanatoasa, ci mai degraba sa aiba grija ca acela ales sa fie un viitor tata bun pentru micutii ei. Un om alaturi de care sa ii poata invata despre iubire, dreptate si curaj.

Si mai cred ca cel mai bun lucru pe care un tata il poate face pentru copiii sai este sa le iubeasca mama.

Despre Craciun, cu nerabdare

Stiti genul acela de copii care intreaba incontinuu „cand mergem? cand vine? cand plecam? cand? CAND?”. Genul care intotdeauna par sa nu mai aiba rabdare nici o secunda in plus.

Ei bine, daca nu stiti vreunul anume, din momentul acesta puteti spune totusi ca da… caci eu sunt genul acela. Nu tot timpul, dar mereu in preajma Craciunului. Asa se face ca si anul asta, ca in oricare alt an sau poate chiar mai mult, mor de nerabdare sa vina sarbatorile.

Si pentru ca vreau sa simt spiritul cat mai mult si cat mai de devreme, mi-am facut deja bradul. Stiiiiiu,se face abia in ajun si eu am luat-o inainte intocmai ca magazinele cu patroni nebuni care decoreaza inca din noiembrie. In alti ani am rezistat pana spre ultimele zile inainte sa vina Mosu’, acum insa n-a fost chip sa stau cu globuletele si betelele prea mult prin jurul meu caci m-am gandit ca ar sta mult mai bine in bradul nou cumparat.

Si nu mi-am decorat doar bradul, ci si blogul, ca sa nu se simta al nimanui… iar de acum pot spune sa vina cat mai repede Craciunul, caci am de dat cadouri, de astamparat doruri, de imbratisat parinti, de dragostit cel mai dulce nepotel, de incalzit suflete!

Dance me to the end of love

Sunt melodii care iti plac doar cand esti trist. Sunt altele pe care le asculti doar daca sunt difuzate la radio. Unele iti aduc zambetul pe buze, altele iti aduc aminte de sentimente trecute. Sunt o parte care iti raman in minte si altele care iti raman in suflet. Dance me to the end of love face parte din ultima categorie ♥.

Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic ‘til I’m gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
And dance me to the end of love…


An aunt gives hugs like a mother, keeps secrets like a sister and shares love like a friend

Am vorbit in seara asta cu nepotelul meu pe messenger. Ba mai mult, a fost baietel descurcaret si a reusit chiar sa transfere poze din aparatul foto si sa imi trimita. Poze facute de el soselelor pe care le-a insirat pe jos prin sufragerie, cu masinutele pe care i le-am trimis, cu Vicky pisica, Boni – catelusa mea, cu uniforma de scolar si rechizitele lui – penarul plin de carioci, caietele cu etichete, foile scrise timid cu stiloul, notele lui de „foarte bine”.

Este clasa intai si eu nu l-am vazut nici macar intr-o dimineata mergand la scoala cu ghiozdanul in spate sau intorcandu-se acasa la pranz cu mansetele camasii murdare de cerneala albastra. Imi spune mereu la telefon ca a luat iar „foarte bine”, ca l-a scos la tabla la engleza, ca a jucat fotbal la ora de sport. Ii spun ca sunt mandra de el si sa pastreze toate caietele sa imi arate, cand vin acasa, ce a invatat. Imi promite ca asa va face si ca va lua numai note bune, sa contez pe el.

Ce rau imi pare ca nu sunt acasa sa ii dau un pup pentru fiecare nota buna. Si ce dor mi se face cand ma pupa el pe mess. Uneori simt ca imi este mai dor decat i-ar fi chiar unei mame. Caci eu i-am fost mereu si matusa, si sora, si prietena si uneori chiar o mama.

Il più grande spettacolo dopo il Big Bang ♥

Il più grande spettacolo dopo il Big Bang siamo noi, io e te

altro che il luna park, altro che il cinema
altro che internet, altro che l’opera
altro che il Vaticano, altro che Superman
altro che chiacchiere.

Il più grande spettacolo dopo il Big Bang siamo noi, io e te…

io e te, che ci abbracciamo forte
io e te, che ci sbattiamo forte
io e te, che andiamo contro vento
io e te, che stiamo in movimento
io e te, che abbiamo fatto un sogno
che volavamo insieme
che abbiamo fatto tutto
e tutto c’é da fare,
che siamo ancora in piedi
in mezzo a questa strada,
io e te,  io e te,  io e te…

altro che musica, altro che il Colosseo,
altro che America, altro che l’estasi
altro che nevica, altro che Rolling Stones
altro che football
altro che Lady Gaga, altro che oceani
altro che argento e oro, altro che il sabato
altro che le astronavi, altro che la tv
altro che chiacchiere.

Il più grande spettacolo dopo il Big Bang siamo noi, io e te

che abbiamo fatto a pugni
io e te, fino a volersi bene
io e te, che andiamo alla deriva
io e te, nella corrente

io e te, che attraversiamo il fuoco
con un ghiacciolo in mano
che siamo due puntini
ma visti da lontano,
che ci affettiamo il meglio
come ogni primavera,
io e te, io e te, io e te.

Continuă lectura

Timpul apus vorbeste neintrebat

Ma urmareste cam peste tot mai nou Adele, Someone like you. O gasesc la diverse persoane pe facebook, o gasesc pe bloguri, astfel ca a ajuns in cele din urma sa ma urmareasca din propriul winamp, dupa ce am dat click pe butonul „repeat”.

Alta data as fi plans pana la epuizare pe melodia asta, cu fata in palme; acum doar imi strica, inexplicabil, o dupa-amiaza de duminica. Ar trebui mentionat insa ca la atmosfera apasatoare au contribuit cu succes si vremea ploioasa de afara, citirea catorva posturi deprimante, o oboseala adunata de pe parcursul intregii saptamani si nu doar vocea uimitoare live a lui Adele.

Si totusi… inexplicabil.

„Nevermind, I wish nothing but the best for you,
Don’t forget me, I beg…”



What about that sparkle?

Am revazut serile trecute The Notebook. Din pura intamplare, nu pentru ca as avea vreo slabiciune aparte pentru filmul asta. (Doar Jeux d’enfants si Becoming Jane sunt filmele mele de corazon de pus pe repeat.)

Desi stiam inca destul de bine povestea celor doi protagonisti, m-a pus pe ganduri si de data asta, doar ca din alt punct de vedere, nu iubitul pana la adanci batraneti, ci mai mult atitudinea fetelor in general vis-a-vis de iubire. Mai exact, daca ar fi intrebate, cea mai mare parte a fetelor ar spune in cor „uh la la, ce romantic si dragut, a renuntat la tot pentru iubirea adevarata!”. Dar in realitate… cate dintre ele ar renunta precum Allie la baiatul cu facultate, bani, masina, pentru cel fara toate astea, dar cu o inima atat de mare incat sa le iubeasca toata viata? Cate dintre ele si-ar sfatui o prietena sa-si urmeze doar indemnul inimii, fara a mai tine seama de anumite lipsuri ca cele pe care le mentionam mai devreme?

Le auzi topindu-se dupa povesti de acest gen, despre cum trebuie sa il alegi doar pe acela cu care simti intr-adevar ca traiesti, care iti face inima sa tresalte, nu cel care te incanta doar din punct de vedere fizic sau prin cadouri scumpe, dar in fond, in realitate, cauta sa afle mai intai cv-ul baiatului, pentru ca apoi sa vada cat de bine raspunde cerintelor postului de „boyfriend” – ce studii are, ce job, care este salariul castigat, cercul de prieteni, stilul de imbracaminte adoptat, gusturile in materie de muzica, masina, cat de prezentabil ar fi in fata prietenelor etc.

Nu inteleg cum pot fi atat de sensibilizate, cum pot fraterniza intr-atat cu cate un personaj precum Allie din The Notebook, Rose din Titanic ori mai stiu eu ce eroina, pentru ca apoi sa uite cu desavarsire ca nu ai nevoie ca boyfriendul sa-ti fie atat de destept, sa iti vorbeasca de Schopenhauer in fiecare seara inainte sa va spuneti noapte buna, ar trebui sa fie de ajuns sa te inteleaga, sa te asculte atunci cand ai nevoie de sprijinul lui; nu ai nevoie sa fie atat de bogat incat sa iti puna un inel mare stralucitor pe deget, ar trebui sa fie de ajuns sa iti puna sclipirea aceea in ochi, doar cu un simplu zambet (din Victor Hugo citire: ” Acolo unde straluceste privirea, e de prisos diamantul„); nu ai nevoie sa fie fotomodel la agentia lui Catalin Botezatu, ca sa te poti afisa mandra cu el in fata fetelor tale, ar trebui sa fie de ajuns sa aiba un suflet frumos si sa te faca sa te simti precum canta Laura Stoica – „tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu, ma faci sa simt ca sunt centrul lumii eu”…

E frumos sa vezi in filme cum risca altii, ca doar risca pe pielea lor, dar daca tot admiri curajul acela nebunesc si dragostea aceea patimasa, cine te opreste sa urmezi exemplul… si de ce critici pe cel/cea care a facut-o deja? Studiile lui marete, jobul lui bine platit si fizicul lui de invidiat ar putea sa iti tina de cald noaptea si sa te faca sa arati bine in lume cu el la brat, dar sufletul nu se multumeste cu atat. Sufletului cine ii tine de cald in lipsa magiei dintre tine si acel el?

Inainte de a incerca sa fii pe placul altora, de a cauta ca altii sa fie de acord cu alegerea ta, intreaba-te doar ce vrei tu cu adevarat. Pentru ca a fi impacat cu tine insuti e mai important decat a fi impacat cu ceilalti.

They might call it madness, but you will know it’s love.