Jogging de albina

Nu stiu cum va inchipuiti voi ca face jogging o albina, dar eu va spun ca jalnic. Si ca sa fiu sincera pana la capat, trebuie sa completez ca extrem de jalnic si lenes.

Sa va lamuresc. Albinuta sunt eu, de asta cred ca v-ati dat seama. Joggingul e tot al meu, la fel ca si lenea.

 Eu si sportul nu ne-am placut niciodata. Nu in scoala, nu in timpul liber, niciodata. La bac am preferat sa invat zeci de chichite gramaticale la franceza, decat sa imi bat capul cu abdomene si probe la viteza. Caci doar daca aveam aripi puteam sa trec de proba asta, dar pe atunci nu eram albina.

Si totusi… o viata sedentara nu este una sanatoasa. Asadar e musai sa ma imprietenesc cu sportul. Cum, necum, trebuie sa il fac sa intre in viata mea, sa ma accepte si sa il accept. O romanta nu va iesi nicicand din povestea asta, dar de-o amicitie macar poate o scoatem la capat.

De unde atatea ganduri? Cam de cand m-am decis eu sa duc un stil de viata mai sanatos, pentru ca asa va fi bine pentru mine si pentru familia mea. Pai cum sa fac eu copii sanatosi, vioi si adorabili cand mamica e o lenesa cu zeci de probleme de sanatate?

Asa ca am inceput treptat cu mancare mai sanatoasa, cu metode de detoxifiere, iar pana la sport mai era doar un pas… pe care m-am decis cam greu sa il fac ce-i drept.

Nu am nevoie sa slabesc. Am o greutate normala, care s-a mai conturat si o data cu introducerea unui stil alimentar putin mai sanatos. Cu sportul nu intentionez sa slabesc, dar daca se intampla si asta, spun Bogdaproste 😆 (as zice maxim 3 kg, sa nu fiu apoi in pericol cand vin vreo doua rafale de vant).

Pentru ca exercitiile in casa mi se pareau destul de plictisitoare, mi-am propus sa incep sa alerg. Macar asa mai iau si aer curat si mai vad si locuri noi. Teoretic zi de zi. Practic, cand se poate. Doua zile la rand, pauza de o zi, alte doua zile, iar pauza, alta zi de alergat.

O data am treburi prin casa. O data m-a prins ploaia. O data incepe sa ma doara in stanga, alteori in dreapta. Mai rau ca o batranica cu oase ruginite. De fapt, ce vorbesc eu de babute, ca aici le vezi pedaland mandre, in deal si vale, la 80 ani…

Cel mai mult spor l-am avut cand am pornit cu castile in urechi. Oricat de incantatoare ar fi trilurile de pasarele vesele prin vazduh, cu muzica a functionat mai bine… si nu stiu ce melodii, artisti ascultati voi pentru a va inspira la miscare, dar la mine a mers dumnezeieste Amy Macdonald, This is the life si mai ales Run 😆 :

I will run until my feet no longer run no more

And I will kiss until my lips no longer feel no more

And I will love until my heart it aches

And I will love until my heart it breaks

And I will love until there’s nothing more to live for.

Si, intr-adevar, asa fac, I run until my feet no longer run no more. Doar ca asta se intampla mult prea repede, obosesc de parca m-a fugarit Rambo cu mitraliera 100 km, cand de fapt eu am parcurs doar vreo 2 km. Zic si eu vreo 2, sa nu para prea putin 1, in realitate nu stiu cat alerg pana sa obosesc si cat in total. Ideea e ca oricum cand incep sa suflu si sa merg greoi ca un dinozaur, o las moale si o dau pe mers unde vad cu ochii. Tot ca sa fac miscare si sa nu ma duc repede in casa la congelator dupa inghetata 😆 Partea buna e ca intotdeauna, in plimbarile/alergarile mele, vad chestii interesante pe care le bookmarchez in minte, ca sa ma intorc in alta zi pentru poze. Deci un folos tot exista.

Acum la modul serios vorbind, da, m-am apucat de alergat de saptamana trecuta. Incerc sa ma tin tare si sa nu cedez. Partea buna este ca pot din ce in ce mai mult si ca la final sunt impacata cu mine si multumita. La fel de multumita cum sunt cand reusesc o prajitura minunata (ups, exemplul asta nu e prea bun cand vorbim de sanatate), cand imi iese un model perfect pe unghii sau handmade-uiesc ceva special 🙂

Incurajari, critici si recomandari se primesc in casuta de comentarii 😆