Jurnal de nunta: AMR 7 luni… & we’ve got the rings!!!

Numaratoarea inversa a inceput sa o cam ia la galop in ultima vreme. Lunile tot scad… motiv de ingrijorare din multe puncte de vedere, dar evident si de bucurie si nerabdare din altele… mai ales ca am bifat pe lista unul dintre cele mai importante lucruri: verighetele! 😀

Trebuie sa recunosc ca asta era un aspect pentru care imi faceam griji. Nu mi-a placut niciodata in mod deosebit sa port bijuterii, cu atat mai putin din aur! Si totusi verigheta mi-o doream sa fie speciala, sa o port zi de zi, fara sa mi se para deranjanta, nepotrivita firii mele… Unde mai pui ca nici nu coincideau prea mult gusturile noastre in verighete :)) Astfel ca aveam suficiente motive sa ma gandesc ca probabil unul dintre noi va trebui sa faca un compromis si sa fie mai putin multumit de ceea ce urma sa ne insoteasca, speram, toata viata.

Planuiam ca verighetele sa le luam nu cu prea mult timp inaintea nuntii, cam cu maxim trei luni inainte as fi zis eu mai demult. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste prea des cu cea din targ, iata-ne prin magazine uitandu-ne dupa modele. Am mai facut investigatii orientative de modele si preturi, prin august, cand am fost in tara, si pe internet pe parcurs. Din 50 modele, daca imi placea oarecum cate unul-doua. Cautarea propriu-zisa a fost insa doar de doua zile, la inceputul lui ianuarie. Prima zi complet esuata, mie nu mi-a placut nimic, lui Pingu un singur model… asa, cam sa nu fim chiar culmea mofturimii :)) . Se instala tot mai sigur sentimentul ca nu o voi gasi pe cea care sa imi fure ochii. A doua zi, de dimineata, am ajuns si unde trebuia, dupa alte doua-trei magazine in zadar. Ne-am uitat pe fuga la toate modelele din vitrina si ne-am oprit privirile intr-o singura directie amandoi. Fara sa apucam sa ne spunem ceva, eram deja vrajiti de acelasi model. Am zambit larg, am asteptat sa le vedem mai de aproape si am stiut ca astea sunt!! Probe, hartii, formalitati restul. Alte aproape doua saptamani am asteptat sa fie gata, sa le luam acasa. Acum le am deja pe birou si ma tot gandesc ca imi sunt atat de dragi incat abia astept sa le purtam… Nu era bine sa le fi luat numai cu o luna, doua inainte, sa nu mai asteptam atat? :))

Noh, acum serios vorbind, ma bucura nespus ca am facut alegerea cea mai potrivita, exact pe gustul amandurora… nici prea groase, nici prea subtiri, nici prea clasice, nici prea fancy.  Sunt perfecte! Sper sa am acelasi sentiment si in privinta rochiei… urmatorul cel mai important lucru… sa o vad si sa stiu ca e the one! Dar despre asta, peste alte cateva luni…

1898100_427287320708399_1219005729_n

Jurnal de nunta: AMR 1 an

Este 22 august… ultimul care va fi doar 22 august. Anul viitor pe aceeasi data ne vom gasi incurcati in treburi pana peste 3 metri deasupra cerului, dar tot cam pe acolo sau mai sus si de fericire. Toate 22 august-urile ce vor urma vor fi aniversari de casatorie… a cate un an, a cate 5, a cate 25 si tot asa la inifinit.

A mai ramas un an. Suntem in grafic cu restaurantul (alegerea cea mai „cu sufletul la gura”), fotograful (cea mai grea decizie) si cameramanul, muzica, biserica(singura alegere pe vazute si verificate anterior programarii, noroc de vacanta de vara acasa; alegerea ce ne-a entuziasmat cel mai tare). S-au conturat cateva idei concrete pentru marturii, decoratii, cavaleri si domnisoare. Nehotarare maxima pentru invitatii. Pe ganduri cu starea civila. Lista cu lucrurile de facut este uriasa si in continua crestere.

Pinterestul ofera prea multe idei… toate frumoase, interesante si tentante. Folderul de nunta prea se mareste… Starea actuala este de 760 MB, 1260 fisiere, 24 foldere :)) Ee, sa fim seriosi, nu am facut doar asta! :)) Tot ce vreau e sa ma inspir, sa ma informez si sa ma pregatesc cu multe lucruri din timp, sa nu fim nevoiti sa facem un tur de forta pe ultima suta de metri in toate directiile…

Lasand planurile deoparte, nu pot sa nu ma gandesc si ca… Dumnezeule, un an! Cand a trecut vremea in care ne uitam ochi si urechi la Tom si Jerry, iar cascavalul era cascaval doar daca avea gaurele? Cand s-a terminat adolescenta si a inceput vanatoarea de fotografi de nunta?

Acum socotesc zilele ramase pana la nunta si visez la rochia de mireasa perfecta. Visez la fericirea familiei noastre si la urmatoarea generatie ce se va uita ochi si urechi la Tom si Jerry… dar partea cea mai frumoasa e ca a visa se conjuga acum la persoana I plural.

 58934859

Inceputuri noi

Inside these lines… Ultimul articol 22 februarie, in timp ce in coltul drept al ecranului vad ca azi e deja 3 iunie! Am impresia ca lunile astea au zburat pe langa mine, usoare si fragile ca niste petale de flori in bataia vantului capricios de primavara.

Sunt zeci de zile de absenta, timp in care schimbarile au tot venit pe fuga, la fel ca si derularea cifrelor din calendar.

Intre timp, a inceput una dintre perioadele cele mai frumoase de pregatiri.

Pregatiri pentru a imbraca cea mai frumoasa rochie din lume… pregatiri pentru a deveni mireasa… si sotie 🙂 Materializate pana acum intr-un folder urias in laptop cu peste 1000 de fisiere pentru „inspiratie” 😀 Oh, si e abia inceputul!

Sa lenevesti privind rochii perfecte, cautand decoratiuni in culori de vara, sa vezi pe altii surprinsi in fotografii intr-una dintre cele mai frumoase zile din viata lor, o terapie ce da roade oricand… si cand ploua afara cu tunete si fulgere, si cand plange de zor copilul vecinului sau canta la pian un altul, si cand vii obosit de la munca… si si si… 🙂

Dar pe langa toate astea, desi timpul pentru internet a scazut considerabil, tot mi se face dor de blog… de povestit si de citit. Asa ca este musai sa mai arunc un ochi si pe aici, poate mai des incepand de azi.

 10440727_627467330682385_6376673288578473806_n

Mi-e dor de tine, dor de noi…

„- What happened? Why… Why didn’t they work out?

– What always happens. Life.”

Astazi m-am intalnit dupa (prea) multa vreme cu o (foarte) buna prietena. Genul de prietena care iti este si colega si sora, tovarasa in calatorii, partenera in bucluc, complice in nazdravanii, umarul pe care plangi, obrazul pe care il stergi de lacrimi, zambetul care te face sa zambesti si tu, suflet pereche cu al tau. Pe care ti-o inchipui domnisoara de onoare la nunta visata inca dinainte sa ti-l gasesti pe El.

Ne-am indepartat fara sa stim de ce si cum si cand… sau cel putin asa cred. Se intampla pur si simplu. Din motive banale, din lipsa de timp, licente de dat, joburi de pastrat, iubiti de intalnit, prieteni noi de cunoscut, nu stiu. Prostii. Licente se dau si cu best friends alaturi, joburi se tin si cu iesiri in oras pe inserat… in plus, e hoes over bros. Sau poate ca au  fost mici greseli si orgolii mari. Nici asta nu stiu.

Ar fi fost sute de lucruri marunte de povestit, pe care alta data le-am fi stiut imediat cum i s-au intamplat uneia dintre noi . In schimb am pus sufletele pe silentios si am lasat sa vorbeasca doar mintea… cea orgolioasa, cea pietroasa, cea care vorbeste despre fosti colegi, profesori, petreceri, despre lucruri lipsite de importanta.

Astfel te trezesti derulandu-se in fata ta o scena asemanatoare cu un pasaj din „Daniel Martin” a lui Fowles, sa stai alaturi de un om drag, in fata unui magazin de imbracaminte eleganta, sa vrei sa-i spui ca ti-a fost dor si ca ai nevoie de el, dar in loc de asta sa joci rolul criticului de haine si a celui amuzat de ce minunatii pot fi la moda in prezent. Sa nu faci altceva decat sa faci deserturile si mai pustii.

N-am spus nimic despre dor. Am spus in alte dati si n-a contat. N-am vorbit despre noi cu adevarat nici pret de cateva minute, desi am petrecut peste trei ore prin oras.

Nu am impartasit nimic despre decizia cea mai importanta din viata mea de pana acum pe care urmeaza sa o iau in scurt timp. Prea scurt timp probabil ca sa ne mai intalnim pana atunci… la modul cum au mers lucrurile pana acum.

E drept ca s-a lasat si cu o portie de ras. Un pansament prea mic pentru o rana de cateva ori mai mare.

Mi-o inchipui inca domnisoara de onoare la nunta mea si daca nu ne-am mai vedea zece ani la rand. Pentru ca e unul dintre foarte putinii oameni care mi-au stiut sufletul atat de aproape cat se poate.

M-am intors acasa cu un chip prea trist pentru o dupa-amiaza petrecuta cu o prietena buna, care astazi (a parut ca) m-a privit doar ca pe o fosta colega de liceu.

Dar ma inviorez treptat… cu aroma dulcetei de visine de pe aragaz, cu El care imi insenineaza ochii numai spunandu-mi la telefon “copil…nu mai fi botoshel…”, cu aprecierile lui tata care e incantat de cina pregatita de mine… cu lucruri mici, de suflet… un suflet pe care unii nu vor sa-l mai stie.

Acum il mituim si pe Dumnezeu?

Nu ma uit prea des la tv si cand ma uit… aud numai trasnai… ca astazi, de exemplu. Dau peste Happy Hour, pe Protv. Invitata – Matilda Pascal Cojocarita, care povesteste despre frumoasa ei poveste de dragoste bla bla bla… si spune printre randuri ca ea si sotul sunt casatoriti doar religios, nu si civil. Rotitele mele se pun in miscare – „mai, cum?! ca noi de la dreptul familiei stim ca religios se poate doar dupa civil :-?”

Ma uit pe net dupa vreo declaratie de-a Cojocaritei, zic „poate n-am inteles eu bine”… da’ de unde? „In urma cu patru ani ne-am cununat religios la o manastire din Bargau, in prezenta doar a doi prieteni si a celor trei copii ai nostri, Alin Lavinia si Horatiu. Nu am vrut casatorie cu acte, fiindca nu actele leaga doi oameni.” [de aici]

Si acum si textul de lege:

Art. 48, alin. 2, Constitutia Romaniei – „Conditiile de incheiere, de desfacere si de nulitate a casatoriei se stabilesc prin lege. Casatoria religioasa poate fi celebrata numai dupa casatoria civila.

Legea n-a trecut peste Biserica – aceasta prevede aceeasi conditie, existenta certificatului de casatorie civila, regula ce se gaseste pe orice site despre nunti  ( uite 1, 2,3, etc.)

Ce e de inteles? Ca acum se mituieste pt orice, nu? 😕

What a day…

In sfarsit, zi de dormit pana tarziu. Afara ploua marunt si frumusel, which is always fine by me!… Se anunta ca nu se face seminarul de civil, cel de procesual stiam de ieri ca nu se face, so free as a bird 😆 Vorbesc cu Ty, dupa multe secole. Ne intalnim.

O vad pentru prima data pe Bia, o minune de catel, labrador, ce s-a plimbat mai mult decat mine anul asta. A cumparat-o de la cineva din Arad, asa ca a venit de acolo pana in Bucuresti cu trenul, iar din gara a luat-o cu masina pana in Galati. Atat de innebunita era Ty sa aiba un labrador. „Marley and me” effect! ( Told you that you should see this movie! ) E o grasuta si-o simpatica!

Primesc veste… Ty’s boyfriend proposed… My Ty is getting married! 🙂

Soulmates never die.

Ca marea majoritate a fetelor, mor dupa nunti…  de la rochia de mireasa pana la cel mai mic detaliu decorativ.

Cred ca orice femeie, indiferent de cum ar arata in restul zilelor, nu o sa arate niciodata mai frumoasa ca in ziua nuntii ei. Cred ca momentul nu se negociaza – mai stam si anul asta, sa mai strangem bani si la anul poate… Cred ca trebuie sa te surprinda, sa fii aproape de heart-attack, fie si pe strada, daca nu la un restaurant fancy, fie si cu un cercel, in loc de inel, ca-n Friends 😆 . Cred in suflete-pereche (chiar daca al meu, momentan, se pare ca s-a ratacit :))… in iubire.

O vedem in fiecare zi pe strada, o auzim in mai toate melodiile, o vedem in filme, o vedem la vedete in realitate… o vedem la prieteni… e reala, exista. Si totusi certitudinea asta, cumva, nu te scapa de acele zile ploioase cand vrei doar sa te ascunzi sub patura si sa nu mai speri ca exista una si pentru tine.

Nu trebuie sa astepti vreun Edward (ca tot e moda), nu un Keats ( ca tot am vazut aseara Bright Star), e de ajuns un Catalin, un Marian, un Mihai, un Gabi, un Doru, un Cristi (si aleg nume doar dupa cazuri concrete stiute, n-am vreo legatura speciala cu vreunul 😆 )… atat timp cat te face sa te simti asa: „i almost wish we were butterflies… and liv’d but three summer days – three such days with you I could fill with more delight than fifty common years could ever contain.” (Da, in curand o sa am o fixatie cu citatul asta.)

Azi vorbesc fara sa spun nimic concret, fara sa stiu exact unde vreau sa ajung, am atitudine pozitiva, am vazut Bright Star aseara precum spuneam, e poetry in motion, indiferent de final, si am vazut poze de la nunta unor cunostinte, prieteni de-ai surorii… de asta am inceput cu subiecte de astea 😀

Mi-au placut peste masura unele poze… Da, pe Ramona n-am vazut-o niciodata asa frumoasa, pe Catalin nicicand mai fericit. Here they are (click pt marire):

Exista soulmates. And they never die.