Tetralogia napolitana, lectura mea de toamna

Suna postasul. De doua ori. Nu ca sa fie ca-n celebrul titlu, ci ca sa apuc eu sa ma adun, sa imi iau Albinutul in brate si sa cobor pana la intrare. Semnez, primesc un pachet voluminos, consistent. Multumesc si o zbughesc inapoi spre casa, mai intai pentru ca Albinutul sa nu se activeze ca vrea direct in gradina la catei, si apoi si de curiozitate: ce o fi cu acest pachet complet neasteptat?!

Urcand scarile, cercetez scrisul, timbrele, adresa, stampilele, ceva sa releveze de unde provine. De la Roma … si cam atat. Cu mana peste pachet simt ca ar fi carti, dar sa fie chiar setul dorit?! Cel despre care pusesem in gluma la stories pe facebook “hint for my upcoming birthday😁”, dar despre care nu vorbisem nimanui? Nuuu! Nu era posibil! Cadourile mi le primisem deja de la mai toti cei apropiati.

In casa, entuziasm maxim, salturi de bucurie, zambete pana la urechi! Da, e tetralogia Elenei Ferrante! Pe care mi-o doream de cateva luni. Cea care a dat startul unei noi obsesii, in intreaga lume, dar despre care eu nu am stiut prea multe pana cand nu a fost publicata intreaga serie. In general nu ma pasioneaza cartile la moda. Ceea ce a fost spre binele meu, caci altfel nu stiu cum as fi suportat asteptarea continuarii povestii, cate un an, intre fiecare dintre cele 4 volume.

(Surpriza era de la prietenele mele de acasa, care nu au suflat un cuvintel pana nu le-am povestit fericirea mea. Adorabilele!! ❤️)

Am inceput lectura in aceeasi zi, la prima repriza de somn a puiului de om. Am continuat la a doua repriza de somn. Am reluat a doua zi cu aceeasi ardoare, cand a dormit. Ma intelegeti – timpul doar al meu este foarte scurt, dar l-am umplut doar cu Lila si Lenu de cand am primit aceste carti.

Le-am citit pe toate, peste 1500 pagini, in 4 saptamani:

• Prietena mea geniala
• Povestea noului nume
• Cei care pleaca si cei ce raman
• Povestea fetitei pierdute

Asadar, sa povestim.

Si povestim chiar cu Elena Greco (Lenu), din primele pagini, caci totul este relatat la persoana I, in zilele noastre, pe cand Elena este trecuta de 60 ani.

Intr-o zi primeste un telefon de la Rino, fiul prietenei sale, Raffaela Cerullo (Lina), pentru a-i spune ca aceasta a disparut fara urma. Initial fara a se ingrijora, Elena isi imagineaza ca Lina a vrut doar sa ii dea o lectie fiului, un pierde-vara de varsta a doua. Cand afla ca toate lucrurile acesteia au disparut o data cu ea, intelege ca Lina de fapt a facut ceea ce isi dorea aproape dintotdeauna – sa se anuleze, sa stearga orice urma de-a ei pe pamant. Dar, cum mereu era in contradictoriu cu prietena sa, decide sa nu lase lucrurile asa si, scriitoare fiind, se aseaza la calculator si incepe sa depene toate amintirile pe care le are cu si despre Lina inca din copilarie.

Ajungem astfel intr-un cartier sarac al periferiei napolitane, la inceputul anilor ’50, pe cand cele doua prietene aveau doar 6 ani. Aceeasi varsta, dar firi si infatisari complet diferite. Lina era o fetita bruneta, slaba, baietoasa, obraznica si curajoasa, pe cand Elena, blonda, frumusica, timida si cuminte.

Relatia lor nu incepe cu o prietenie obisnuita, ci cu un magnetism resimtit in permanenta de Elena spre Lina, o fascinatie pe care ea insasi nu si-o putea explica.

Ambele ajung sa fie primele la scoala printre preferintele invatatoarei. Curand insa Elena pricepe ca prietena sa are o inteligenta iesita din comun, sclipiri de geniu, si fascinata, are ca ambitie sa fie mereu pe locul 2, dupa Lina, pe care nimeni nu o putea depasi.

Din pricina situatiei financiare si a dezinteresului familiei, Lina va fi impiedicata devreme de a-si continua studiile, spre deosebire de Elena care ar fi facut orice pentru a nu ajunge ca mama sa – o femeie needucata, schioapa, casnica, supusa sotului.

Familiile sarace din care faceau parte si prietenia lor le vor influenta intregul parcurs al vietii.

O prietenie complexa, adesea cu accente de ura, cu multa invidie, intre doua fetite, apoi adolescente, femei mature, mame, batrane singure intr-un final. Un bildungsroman la dublu.

Dar povestea nu e doar al lor, ci si a schimbarilor din cartier. E despre un Napoli cuprins de mafie si droguri, e despre saracie, schimbari politice, miscari feministe, fascism, terorism, evenimente care fac parte din istoria italiana precum devastatorul cutremur din noiembrie 1980.

Si despre o imensitate de teme dificile precum parasirea sotului, legatura mama-fiica, viata de mama singura, moartea unui parinte, imaginea de divortata, depresie, suicid, homosexualitate. Toate legate atat de personajele centrale, dar si de o galaxie de personaje secundare ale caror povesti curg sub ochii cititorului de la primele pagini si pana la ultimele. Indiferent de importanta sa in relatie cu Lenu si Lina, niciunul dintre personaje nu este lasat in urma, uitat, ci fiecare poveste isi va gasi un sfarsit.

Veti avea impresia ca cititi despre viata reala a doua persoane, ca Elena si Lila sunt adevarate si, mai mult decat atat, e musai sa aflati ce li se intampla in continuare. Sunt uneori greu de suportat, de inteles, de acceptat. Sunt umane, desigur, cu erorile lor, cu imperfectiuni si alegeri deseori gresite.

Eu insa nu va voi dezvalui mai multe intrucat nu as vrea sa se piarda nimic din farmecul citirii cartilor. Va asigur ca volumele sunt captivante, cu predilectie primele doua, urmatoarele avand partea lor de fascinatie si tristete, si in cele din urma un sfarsit melancolic.

De ce ar trebui citite aceste carti ?

Pentru ca sunt descrise sentimente care fac parte din noi, femeile, multe pe care adesea nu le putem rosti. Insa Elena Ferrante le da glas cu o sinceritate desavarsita. Anonimatul scriiitoarei i-a permis sa se exprime fara pudoare, direct, dar fara vulgaritate.

Si pentru ca … de fapt aceste carti nu le citesti, ci le traiesti.

P.S. Multumesc prietenelor mele inca o data pentru un cadou mega-reusit!