Canvas

ploaia nu mai curata. murdareste. face purul impur.

soarele scoate la lumina tot ce e de ascuns.

vantul inaspreste gandurile.

noaptea nu mai e un sfetnic bun. doar prilej de necontenita involburare de ape.

totul e potrivnic.

Dar nicicand zilele nu-s mai frumoase ca-n septembrie. Astfel ca de cateva zile tot sper si incerc sa ma trezesc in fiecare zi simtindu-ma ca un canvas gol si sa-mi pictez din nou un suflet frumos si luminat, un suflet dornic de septembrie. Luna plina imi da speranta ca voi reusi. Treptat. Pentru restul de septembrie si tot ce vine.

Doruri

Ma simt de la o vreme ca Emily Bronte fara ale sale dragi lande. Nu imi gasesc loc niciunde si sunt a nimanui. Mi-e dor de tot si nu am chef de nimic. Nici macar de citit, nici macar de gatit, nici macar de plimbari si poze facute in treacat frunzelor din parc.

Dintotdeauna a fost aiurea sa depinzi de altii. Deciziile tale sa trebuiasca a fi in concordanta cu placerea altora. Dorintele tale sa fie puse pe locul doi pentru a face mofturile altora. Sufletul tau sa fie stingherit pentru ca al altora sa fie implinit. Si macar de-ar fi implinit…

Macar de l-ar vedea pe al tau chinuit. Sau macar de te-ar intreba ce iti lipseste.

Oricum nu ar intelege.

Imi lipsesc florile mele din gradina, animalele mele, cartile mele, sufletele lasate acolo, linistea aceea, sentimentul de acasa.

Aici imi gasesc linistea doar in bratele a doua persoane…In timp ce sunt altii care au grija sa strice intotdeauna sentimentul asta.

Totul este la maxim 70%. Am mai multa dragoste de dat decat atat. Am nevoie de mai multa liniste decat de atat.

Imi lipsesc cei 30 %. In fiecare zi. Si nimic nu mai poate alina asta.

Dulcea mea Doamna/ Eminul meu iubit

Eminescu catre Veronica, septembrie 1882:

„Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dumneata trăieşti şi eu sunt ucis – ce raport poate fi între noi?”

Corespondenta.

Timpul apus vorbeste neintrebat

Ma urmareste cam peste tot mai nou Adele, Someone like you. O gasesc la diverse persoane pe facebook, o gasesc pe bloguri, astfel ca a ajuns in cele din urma sa ma urmareasca din propriul winamp, dupa ce am dat click pe butonul „repeat”.

Alta data as fi plans pana la epuizare pe melodia asta, cu fata in palme; acum doar imi strica, inexplicabil, o dupa-amiaza de duminica. Ar trebui mentionat insa ca la atmosfera apasatoare au contribuit cu succes si vremea ploioasa de afara, citirea catorva posturi deprimante, o oboseala adunata de pe parcursul intregii saptamani si nu doar vocea uimitoare live a lui Adele.

Si totusi… inexplicabil.

„Nevermind, I wish nothing but the best for you,
Don’t forget me, I beg…”

Shelley

„… totusi pentru mine, e tot una

De-i zi sau noapte, chiar daca intaia

Sfarama cerul, sau daca cealalta

Se catara, cu bezna-i instelata

Pe rasaritul plumburiu; eu stiu

Ca amandoua-aduc aici alaiul

Greoaielor, fara de aripi, ore…”

Shelley, Prometeu descatusat

Last Train To Wherever

I’m all alone on my own misadventure, seeking something
That I don’t wanna find, cos if I do there’s no rewind.

Soulstorm.

Suppose I never ever met you

Suppose we I never fell in love

Suppose I never ever let you

Kiss me so sweet

And so soft…

Suppose I never ever saw you

Suppose I you never ever called.

Nebunia furtunii

A fost odata seara,

Cu un amurg de taceri si un inceput de noapte grea,

In sufletul meu.

A fost si dimineata,

Cu lapte cald si cafea si cornuri cu ciocolata,

In sufletul meu.

A fost odata noapte,

Cu ore albe, ore lungi, ore-n care-nveti sa plangi,

In sufletul meu.

A fost odata ziua,

Cu bucurii vechi si noi, mers pe strada in doi,

In sufletul meu.

Acum e doar furtuna,

Sau linistea nebuna

Dinaintea ei.

[Taxi]

Here before

Oh, what a gray and hopeless day

I’ve got a worried mind

The sun’s behind the clouds again

And so am I

I ask the sky

Tell me which way to go, how will I know to shine again?

I’ve been here before, I’ve seen it all

And I can’t take no more, I mean it

I’ll go.

I and Love and You

„Blue sky

When you gonna learn to rain?

And let yourself go blue for once

And let go of the pain?”