Uita o carte undeva

Cartile cele mai frumoase sunt cele care calatoresc. Este doar unul dintre multele motive pentru care campania „Uita o carte undeva„, despre care am aflat si eu de curand, a luat atata amploare in numeroase tari.
Zeci de mii de persoane din Luxembourg, Franta, Maroc, Portugalia, Spania, Albania, Canada, Peru, Irlanda, Moldova, Romania (si multe altele) au impanzit orasele de carti uitate  pe cate o banca intr-un parc, la o cafenea, in gara, la metrou, pe un pod, in cabinele de proba, pentru un strain cu aceeasi pasiune.
Pe cand aflasem doar de vreo doua zile de aceasta campanie si planuiam sa-mi pun si eu o carte in geanta, pentru a o uita undeva intr-una din plimbarile prin oras, am gasit intamplator doua carti uitate de altcineva… fara vreo legatura cu aceasta campanie, in mod cert, fara dedicatie, prafuite si dornice de a fi redeschise si descoperite.
uita o carte undeva (2)
Sunt doua volume dintr-o serie de trei, dedicate calatoriilor in orase micute din Italia – Citta’ da scoprire – Guida ai centri minori (Touring Club Italiano). Starea este aproape perfecta, oraselele sunt prezentate in cele mai mici detalii, asa ca la urmatoarele plimbari sunt sigura ca imi vor fi de folos, chiar daca editia este una destul de veche.
uita o carte undeva (1)
Le voi pastra cu drag, dar voi face alta dintre cartile mele calatoare. Va voi povesti in alt post unde o ratacesc 🙂
Aveti aici un link  pentru campanie. Data limita oficiala a trecut, dar faptele bune nu trebuie sa aiba un final, asa ca va puteti alatura oricand, pentru a promova cultura si pentru a aduce un zambet unui strain.

Anunțuri

Micul Print si trandafirul sau

Poezie, entuziasm si fantezie... Pentru finalul unei cariere de succes in dansul pe gheata, Nathalie Pechalat si Fabian Bourzat si-au dorit un program de ramas-bun care sa ii reprezinte, care sa transmita toate cele enumerate mai sus… Astfel au creat „Micul Print si trandafirul sau”.

1377175_609719335737418_530799599_n

Ideea a venit pe neasteptate, in timpul unui zbor spre China, la competitia Grand Prix din noiembrie anul trecut, din partea lui Fabian: „Stiu ce ar trebui sa facem… Micul Print!”. Iar impreuna cu Nathalie, s-a decis ca ea va fi trandafirul… omniprezent in carte. Intotdeauna in compania sau in gandurile micului print. O tema perfecta pentru Jocurile Olimpice. O opera de arta in literatura franceza si un mesaj de dragoste, caci romanul nu este doar o carte pentru copii, dar este si o frumoasa poveste de dragoste (istoria micului print si a florii sale fiind o transpunere a iubirii dintre Saint-Exupery si Consuelo, muza sa).

Acesta a fost inceputul. Ideea de la care a pornit totul. A urmat o intalnire cu minunatul coregraf ce i-a ajutat si in programele „Circus” si „Charles Chaplin”Julien Cottereau. Impreuna cu acesta au citit cu voce tare fragmente din opera, au notat pasajele in care se intalneau cele doua personaje si au creat usor povestea programului lor: descoperirea, imblanzirea, ramas-bun si reintalnirea (patinatorii au optat pentru un final fericit al povestii, in care micul print nu moare si se reintalneste cu trandafirul sau).

Muzica aleasa a fost potrivita fiecarei etape din poveste:

  • Descoperirea – Carroussel, Benoit Jutras (Cirque du Soleil)
  • Imblanzirea – Droit de Cite, Raphael Beaun & Max Steiner
  • Ramas-bun – Jeux Interdits, Fernando Sor
  • Reintalnirea – Le Petit Prince et sa Rose, Maxime Rodriguez

Si astfel povestea a prins viata in patinele lui Nathalie si Fabian. Miscarile lor exprima sentimente, rostesc fraze, cuvinte, spun una dintre cele mai frumoase povesti din lume.

Ultima poveste pe care ne-o vor spune Nathalie si Fabian in calitate de concurenti in competitiile sportive la finalul acestui sezon.

Am asteptat cu mare nerabdare acest program, despre care am mai scris cu alta ocazie, si l-am vazut pentru prima oara weekendul trecut, in Grand Prixul din China. Emotionant si de neuitat…

Descoperirea 

„- Vai! abia m-am trezit … Te rog sa ma ierti … N-am apucat nici sa ma pieptan …
Micul print atunci nu-si mai putu stapani admiratia:
– Cat sunteti de frumoasa!
– Nu-i asa? i-a raspuns cu gingasie floarea. Si m-am nascut o data cu soarele …
Micul print descoperi ca floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare! […]
– N-am fost in stare sa pricep nimic pe-atunci! trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe. Mireasma ei ma imbata si ma insenina. N-ar fi trebuit sa fug de-acasa niciodata! Trebuia ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar, ca sa stiu cum s-o iubesc.”

 

Imblanzirea

„Micul print se duse, sa mai vada o data trandafirii:
– Voi nu semanati intru nimic cu floarea mea, voi inca nu sunteti nimic – le spuse el. Pe voi nimeni nu v-a imblanzit, precum nici voi n-ati imblanzit pe nimeni. […]

– Voi sunteti frumoase, dar sunteti desarte! le mai spuse el. Nimeni n-ar avea de ce sa moara pentru voi. Floarea mea, fireste, un trecator de rand ar crede ca-i asemenea voua. Ea insa, singura, e mai de pret decat voi toate laolalta, fiindca pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindca pe ea am adapostit-o eu sub clopotul de sticla. Fiindca pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindca pentru ea am ucis eu omizile (in afara doar de cateva, pentru fluturi). Fiindca pe ea am ascultat-o eu cum plangea, ori cum se lauda, ori cateodata chiar cum tacea. Fiindca e floarea mea.”

Ramas-bun

„- Adio, ii spuse el florii.
Dar ea nu ii raspunse.
– Adio, repeta el.
Floarea tusi. Dar nu din cauza vreunei raceli.
– Am fost prostuta, ii spuse in cele din urma. Iti cer iertare. Sa fii fericit.
El se mira de absenta reprosurilor. Statea cu globul in mana, surprins. Nu intelegea acest calm al florii.
– Da, te iubesc, ii spuse floarea. Nu ai stiut nimic despre asta, din vina mea. Asta nu mai are nicio importanta. Tu ai fost la fel de prostut ca mine. Sa fii fericit… […]
– N-o mai amana atata, este agasant. Ai hotarat sa pleci. Du-te!
Ea nu vroia sa o vada plangand. Era o floare atat de orgolioasa…”

Reintalnirea

„- Lucrul cel mai pretios ramane nevazut …
– Desigur …
– La fel e si cu floarea. Daca te-ai indragostit de-o floare care se gaseste pe o stea, ti-i drag, noaptea, sa te uiti pe cer. Toate stelele sunt inflorite. […]

– Noaptea, cand te vei uita pe cer, fiindca eu voi locui pe una dintre ele, fiindca pe una dintre ele eu voi rade, atunci va fi pentru tine ca si cand ar rade toate stelele. Tu singur vei avea, tu singur, stele care stiu sa rada!
Si-a ras din nou.
– Iar dupa ce-ti va fi trecut durerea (durerea-ntotdeauna trece), vei fi fericit ca m-ai cunoscut. „

 

Micul Print si trandafirul sau [1]

P.S. Te iubesc – Cecelia Ahern

„Unii oameni asteapta o viata intreaga sa isi gaseasca sufletul pereche, in timp ce altii par sa fie impreuna de-o viata. Holly si Gerry formau cuplul perfect, cu o casnicie minunata, inconjurati de prieteni si familie. Lumea era la picioarele lor, iar Holly nu isi putea imagina viata fara Gerry. Pana in ziua in care viata o obliga sa faca acest lucru. Gerry moare din cauza unei tumori pe creier, iar Holly, ramasa singura, trebuie sa invete sa supravietuiasca. Printr-o lista alcatuita din zece scrisori, Gerry o ajuta, de dincolo de moarte, sa ia viata de la capat.”

Nota mea: 2* / 5*

ps i love you. loryloo

Am castigat aceasta carte in urma unui concurs, prin februarie… Am primit-o insa abia prin aprilie si atunci am si inceput-o imediat. Vazusem filmul inainte si eram curioasa si de cartea ce l-a inspirat.

Recunosc ca nu am citit-o cu sufletul la gura. Am terminat-o in cateva zile, dar cumva nu m-a fermecat prea tare incat sa tin neaparat sa va vorbesc despre ea cat mai repede.

Povestea este interesanta. Relatia lui Holly si Gerry este una foarte realistica, au certuri ca oricare cuplu si se iubesc ca oricare alte suflete pereche. Sunt facuti unul pentru celalalt si autoarea reuseste sa transmita perfect acest sentiment. Dupa moartea lui Gerry insa, Holly trebuie sa isi continue viata fara jumatatea sa. De aici incolo, am asteptat curioasa doar continutul urmatoarei scrisori ce o va primi la fiecare inceput de luna Holly. Nu m-a incantat modul de a scrie al autoarei. Prea simplist, cu unele dialoguri fade, cu elemente inutile si caracterizari slabe ale personajelor.

Poate pentru ca nu sunt eu o fana inraita a scriitorilor moderni. Sau poate pentru ca Cecelia Ahern a debutat cu aceasta carte, la vreo 20 ani si nu avea prea multa experienta. Totusi PS I love you a devenit bestseller. In concluzie, o fi doar o problema de-a mea 😀

Din punctul meu de vedere, aceasta carte e o companie placuta, alaturi de un ceai si un buchet de flori. Dar nu va asteptati sa va sensibilizeze la maxim si nici sa retineti nenumarate citate minunate. De la mine n-a scos nici o lacrima.

P.S. (altul, nu din nou declaratie): Mai am o carte scrisa de aceeasi autoare si ii voi mai da o sansa. Voi reveni cu pareri despre „Cartea viitorului” (A book of tomorrow).

Carti fara sfarsit

Categoria in care va scriu intotdeauna despre cartile citite se numeste „a good book has no ending”. Nimic mai adevarat. O carte buna iti va lasa intotdeauna amintiri, iti va schimba o parere, o conceptie, poate chiar intregul stil de viata. O carte buna va lasa intotdeauna urme a trecerii sale prin viata ta.

Asa se intampla cu Memoriile unei gheise, in prezent, in cazul meu. Dupa ce am terminat cartea, nu mai puteam de nerabdare sa vad cum toate intamplarile au prins contur in filmul cu aceleasi nume. Imediat in aceeasi zi, mi-am scos din biblioteca ghidul turistic National Geographic despre Japonia, in care am gasit informatii chiar despre adevaratul Gion, oraselul in care Sayuri a devenit gheisa.

Odata cu aceasta carte mi-am schimbat parerea preconceputa despre gheise, am inceput sa apreciez mult mai mult cultura japoneza, s-a nascut o puternica dorinta chiar de a vedea o parte din aceasta, live, pe meleagurile asiatice si totodata si o pasiune pentru ritualul ceaiului. Imi doresc sa incerc cat mai multe sortimente, sa cunosc toate detaliile ceremoniei ceaiului si sa devin o maestra a domeniului 🙂 Am citit ca aceasta ceremonie este privita ca o arta, ca o disciplinare a sufletului omenesc.

In plus, pana si unghiutele au prins tente japoneze…

memoriile unei gheise

Memoriile unei gheise

Traiesc de cateva zile in lumea gheiselor. Intr-o lume plina de farmec si mistere, in care frumusetea si arta sunt puse pe cele mai inalte piedestale.

Am citit „Memoriile unei gheise” cu aceeasi placere cu care iti lasi fata scaldata de soare, intr-o luna de mai, intr-o gradina cu ciresi infloriti. Imbatat de razele calde, de mireasma florilor gingase, nici gand sa iti mai dai seama cand trece timpul. Asa am citit „Memoriile unei gheise”. O carte incantatoare despre micuta Chiyo, care, la doar 9 ani, ramane orfana, dupa ce este vanduta unei case de gheise. Despartita de sora sa mai mare, fara nici un parinte, Chiyo se trezeste intr-o casa rece, fara nici un sprijin, pusa la munci grele si urata din rasputeri de gheisa okiyei… Hatsumomo.

Ochii sai frumosi o vor salva insa din aceste necazuri si curand va deveni protejata unei alte gheise impunatoare, Mameha, care o va initia si pe Chiyo in tainele artei gheiselor. Astfel micuta fata dintr-un sat de pescari va deveni o opera de arta in miscare… Chiyo va deveni Sayuri. Destinul insa nu va inceta sa ii aduca noi provocari iar si iar… caci devenind gheisa, Sayuri trebuie sa isi nege adesea sentimentele, sa tradeze prietenii, sa renunte la lucruri de pret pentru a urma anumite ritualuri. Va avea de infruntat atat razboaie sufletesti, cat si razboiul mondial ce va lovi Japonia. Dar, printre toate acestea, va descoperi ca o forta asemenea apei ii stapaneste sufletul, iar apa… asa cum ii spunea adesea mama sa in copilarie, apa razbate prin stanca, distruge fierul, potoleste focul, stapaneste pamantul.

Am terminat cartea intr-o seara tarziu, dupa miezul noptii, desi pe ochi mi se asternuse o panza de paianjen de cateva ore bune. A doua zi am urmarit filmul. Desi nu la fel de impresionant precum cartea, a fost totusi o continuare placuta a povestii orientale. Mi-a facut placere sa vad cum toate cuvintele frumoase, asezate cu atata iscusinta de Arthur Golden, au prins contur si culoare intr-o proiectie de zile mari. Filmul a facut furori la vremea lui, a cucerit chiar si numeroase premii: 3 oscaruri, 3 premii BAFTA, un glob de aur. Totusi nu imi pare rau ca l-am vazut abia acum. Ma bucur ca am avut prilejul de a citi cartea mai intai, intr-un moment in care am putut-o aprecia cu adevarat. Cu siguranta mi-a schimbat complet viziunea asupra culturii japoneze…

Pe langa maiestria scriitorului si regizorilor, trebuie sa remarc si un soundtrack absolut deosebit! Un soundtrack pe care l-am auzit chiar in timpul Campionatului Mondial de Patinaj Artistic din acest an, intr-un program pus pe gheata de catre Maia si Alex Shibutani, patinatori reprezentand Statele Unite, dar cu origini japoneze. O evolutie superba din partea celor doi, care mi-a inmuiat pana si mie inima, eu nefiind o mare fana a lor in general 😀

Memoriile unei gheise… O poveste ce a luat viata intr-un manuscris, a continuat in milioare de librarii, pe milioane de ecrane, in patinoare… si in inimile a milioane de persoane. Si cu siguranta nu se va sfarsi aici 🙂

Livada de mango

O frumoasa livada de mango se regaseste in doua povesti spuse in paralel de catre scriitorul englez Robin Bayley… Una dintre ele il are ca protagonist pe Arthur, care si-a petrecut o buna parte din tinerete in Mexic. Cea de-a doua poveste il are ca personaj principal pe insusi autorul, Robin. Acesta, desi are o cariera de succes in Anglia, suspina la auzul povestilor despre bunicul sau Arthur, spuse de catre bunica sa inca de pe vremea cand era copil.

Impins de instinct, decide sa renunte la viata sa de pana atunci pentru a merge pe urmele stramosului sau, in America Latina. Pentru ca simtea ca il astepta ceva, pentru ca simtea ca trebuie! Personaje exotice precum traficanti de droguri, vrajitoare si nu in ultimul rand o iubire memorabila ii vor condimenta, la fiecare pas, aventura pe taramuri necunoscute.

O carte despre placerea si nevoia de a calatori, despre curaj, initiativa, o carte incantatoare intocmai ca o livada de mango. Un indemn de a arunca balastul si de a va trai viata 🙂

Ps: Articolul face parte din campania vALLuntar despre care v-am vorbit aici. Asadar, cu cat mai multe comentarii, cu atat mai multe sanse la un copacel in plus plantat de catre cei de la Grupul Editorial All in colaborare cu Romsilva.

Sursa foto: http://www.allcafe.ro