Ho ho Oh!

De curand s-au mai implinit iarasi niste ani de cand tin blogul asta (desi abandonat tot mai mult in ultima vreme).

Cu toate astea nu as renunta nicicand la el. Pentru ca a crescut o data cu mine…

Si mai nou, o data cu noi mai creste cineva.

Un/o pufarin/a se intrevede foarte mic/a in burtica albinutei. Sentimentele ce vin o data cu asta nu stiu cum ar putea fi descrise in cuvinte, dar cu siguranta pot spune ca sunt dintre cele mai frumoase.

De iubire, de bucurie, de mandrie…

De teama (inca) nu. Astea poate apar mai tarziu. Acum sunt inca in perioada aia “ori e insarcinata ori e cam grasuta”, cand inca nu stim nici daca e o pufarina sau un pufarin. Doamne ajuta doar sa fie un bebe sanatos ( + sa aiba gropite de la mami si ochii lui tati – nota suplimentara cu asterix foarte, foarte mic).

Imi imaginez deja un milion de lucruri pe care le-am face impreuna, i-am transmis deja milioane de ganduri bune, desi inimioara si urechiusele ii sunt inca in formare. In curand, o sa le si auda si o sa le simta. Pentru o viata intreaga.

Stiu deja ca o sa ii citesc nespus de mult, stiu ce muzica o sa ii pun sa asculte in burtica (vrei, nu vrei niste muzica clasica tot va auzi de la toate competitiile de patinaj pe care urmeaza sa le vad in urmatoarele luni: euro, mondiale, 4 continents, olimpice), stiu si ca tati o sa il/o rasfete ca pe nici un alt copil pe lumea asta si o sa o zapaceasca pe mami cu dulciurile pentru amandoi, iar mami o sa se topeasca la fel de tare dupa amandoi.

O viata in trei incepe in curand… iar eu sunt pregatita sa ma bucur de o avalansa de iubire de oferit si de primit.

Reclame

Stardust fallen from the hands of God

Cine a zis ca toate zilele de luni sunt groaznice? Zilele de luni pot fi grozave!

Chiar si dupa o noapte nedormita, chiar si dupa ore intregi de stat in sala de asteptare, chiar si cand nu ai avut timp/ stare sa mananci aproape nimic toata ziua, chiar si cand esti pe fuga o zi si o noapte. Zilele de luni pot fi minunate. Mai ales cand faci cunostinta cu acel care va deveni una dintre persoanele cele mai importante din viata ta.

Stiti scenele acelea din filme cand tatal intra alergand in spital, intreaba in stanga si-n dreapta unde este sotia lui care naste chiar acum??! Si alearga, alearga pe holuri… Ei bine, eu sunt cea din spatele lui. Azi. Cea care alearga sa dea primii pupici de matusica, sa fure primele zambete si sa surprinda primele priviri.

Bine ai venit in viata noastra Nicolas! Te intampin cu un tricou albastru cu o inima mare rosie. Sa stii inca de pe acum cat te iubesc.

Miracolul vietii

Gelul albastru de pe burtica pare sa se fi strans, intr-o parte, intr-o forma de inimioara, inainte de a fi imprastiat. Cu ajutorul lui, monitorul alb negru incepe sa imi arate imagini nedescris de emotionante. Un nasuc adorabil, doua falcute, piciorusele, o mana desfacuta care parca ne saluta… o inimioara batand poate la fel de tare ca a mea.

Mi se intampla pentru prima oara. Il vad pe cel ce imi va aduce milioane de zambete, emotii, bucurii. Al doilea nepotel 🙂 . In cateva zile il voi tine in brate… si voi vedea din nou cea mai frumoasa minune pe care un om o poate infaptui.

DSCN34

PS: Fotografii minunate despre acest miracol aici.

Sundays are for lovers [3]

Duminica trecuta am petrecut-o la pas, cu Pingu, printr-un orasel minunat. La un pas de munte, la un pas de malurile raului, pe poduri vechi si pe acorduri duioase de pian.

Pe podul de lemn, construit in 1209, trecut prin lupte, atacat de francezi, reconstruit mai apoi dupa schitele lui Palladio, am avut norocul de a gasi nu doar un peisaj de vis, ci si o muzica pe masura celor vazute. Sa incantam si ochii, si urechile. Pe mijlocul podului, un pian negru la care canta, zambitor, Paolo Zanarella. Pianistul care isi gaseste locurile cele mai putin obisnuite pentru un astfel de spectacol, propunandu-si sa aduca muzica sa in atentia tuturor, in momentele cele mai simple din viata. In timpul unei plimbari, in timpul degustarii unei inghetate, in timp ce te indrepti spre casa… in timp ce eu si Pingu ne facem poze intr-o alta duminica memorabila.

O duminica de neuitat pe un pod ce a facut istorie, supravietuind furtunilor, greutatilor, luptelor din vremurile trecute. Le avem si noi pe ale noastre, dar intocmai ca acest pod vechi, trecem prin ele si renastem de fiecare data, cu tot mai multa dorinta, cu tot mai multa pasiune. De 2 ani si 11 luni 🙂

16 06 2013 (21)16 06 2013 (8)16 06 2013 (10)16 06 2013 (291)16 06 2013 (17)16 06 2013 (11)16 06 2013 (40)DSCN3402

Bucurie de copil

De ziua internationala a copilului, am participat la o mica lansare de lampioane. Mi-au fost tare dragi dintotdeauna, dar nu am trimis pana acum nici unul la cer impreuna cu o dorinta… Asta pana acum doua zile 🙂

Atunci mi s-a indeplinit dorinta de a lansa un lampion zburator spre inaltimile cerului. Cat despre dorinta pusa o data cu lansarea propriu-zisa, timpul imi va arata in ce masura se va indeplini.

O bucurie de copil, ochi sclipitori, suflete zambind si privind cerul luminat… Ce seara frumoasa de 1 iunie! 🙂

N-am fost prezenta pe blog sa va fac urari atunci, dar inca nu e tarziu sa va doresc sa aveti intotdeauna sufletul bun si inocent precum cel al unui copil… chiar si la 99 ani 🙂

DSCN2801 Continuă lectura

O emotie de-mi sare inima din piept

cute-bee-holding-love-heart-thumb17683570Eu si Pingu in supermarket. Cascam ochii, in fuga, pe la tablete si telefoane. Pe cand porneam spre urmatorul culoar, un angajat al supermarketului s-a indreptat zambitor spre noi. M-as fi asteptat sa ne intrebe ceva despre produsele de la raft sau sa ne prezinte vreo oferta, la orice altceva decat la intrebarea: ai un blog…cu albinute? 😀 Un cititor al blogului care m-a recunoscut dupa poze…si unghii!

Eu, ca o albina cu capul in nori, abia am indrugat cateva cuvinte, total ametita si luata pe neasteptate. Am zambit si am reusit sa spun macar un multumesc atunci cand mi-a spus ca ii place mult blogul meu 🙂

Si pentru ca m-am fastacit prea tare in supermarket, doresc sa iti raspund macar acum.. tie celui care mi-ai facut inima sa tresalte azi de bucurie si datorita caruia am umblat tot supermarketul cu zambetul pe buze. Te salut cu drag, imi cer scuze pentru fastaceala… in mod normal, sunt mult mai prietenoasa de atat 😀 si iti multumesc… Pentru aprecieri, pentru ca revii cu placere aici, pentru ca m-ai observat si mi-ai vorbit 🙂 E un sentiment grozav! In plus, cu ocazia asta, vede si Pingu ca blogul e o treaba serioasa, nu doar un fel de n-ai ce face 😆

PS: Succes in colectia cu monede. Sunt invidioasa pe moneda aceea veche descoperita chiar de tine!