Ho ho Oh!

De curand s-au mai implinit iarasi niste ani de cand tin blogul asta (desi abandonat tot mai mult in ultima vreme).

Cu toate astea nu as renunta nicicand la el. Pentru ca a crescut o data cu mine…

Si mai nou, o data cu noi mai creste cineva.

Un/o pufarin/a se intrevede foarte mic/a in burtica albinutei. Sentimentele ce vin o data cu asta nu stiu cum ar putea fi descrise in cuvinte, dar cu siguranta pot spune ca sunt dintre cele mai frumoase.

De iubire, de bucurie, de mandrie…

De teama (inca) nu. Astea poate apar mai tarziu. Acum sunt inca in perioada aia “ori e insarcinata ori e cam grasuta”, cand inca nu stim nici daca e o pufarina sau un pufarin. Doamne ajuta doar sa fie un bebe sanatos ( + sa aiba gropite de la mami si ochii lui tati – nota suplimentara cu asterix foarte, foarte mic).

Imi imaginez deja un milion de lucruri pe care le-am face impreuna, i-am transmis deja milioane de ganduri bune, desi inimioara si urechiusele ii sunt inca in formare. In curand, o sa le si auda si o sa le simta. Pentru o viata intreaga.

Stiu deja ca o sa ii citesc nespus de mult, stiu ce muzica o sa ii pun sa asculte in burtica (vrei, nu vrei niste muzica clasica tot va auzi de la toate competitiile de patinaj pe care urmeaza sa le vad in urmatoarele luni: euro, mondiale, 4 continents, olimpice), stiu si ca tati o sa il/o rasfete ca pe nici un alt copil pe lumea asta si o sa o zapaceasca pe mami cu dulciurile pentru amandoi, iar mami o sa se topeasca la fel de tare dupa amandoi.

O viata in trei incepe in curand… iar eu sunt pregatita sa ma bucur de o avalansa de iubire de oferit si de primit.

Plain nails are sad. Add colors to your life [2]

Prin luna mai eu nu doar mancam capsunele, dar le mai si desenam… pe unghii :))

Apreciati va rog rezistenta mea in fata gramezii apetisante 😆 Am facut un sir lung de poze. Le-am ales in final doar pe primele doua, pluuuus una dintre foarte putinele poze in care imi arat ambele maini… si e in ceata. Desigur, Pingu era mai grabit sa infulece bunatatile din gradina, cele mai mari si mai grase pe cat posibil, decat sa imi faca mie poze… si te-ai gasit la ce, la unghii!! :)))

3 and counting

Ma trezesc de dimineata cam cu fata la cerceaf. Nici n-am deschis bine ochii ca este deja tarziu pentru cate sunt de facut.

Astazi, printre altele, este planificat un tort. Tort de ciocolata cu mousse de ciocolata si crema pasticcera (negru si galben, la ce altceva sa te astepti din partea unei albine?). Era programat un tort de cioco doar cu mousse. Apoi un tort de ciocolata cu crema de mascarpone. Apoi… oh, in fel si chip, vreo 10 variante. Toate spulberate de minimarketul din apropierea casei care nu-mi permite sa tai toate ingredientele de pe lista. Pentru ca nu le are. Minunat. La altul nu am timp sa merg. Ne adaptam. Pornesc bucatareala. Oops, s-a terminat cacao. Nu am terminat insa de adaugat eu in tort! Oook, adaugam nitel nesquick 😀 Clasica mea metoda.

Bat ouale cu zaharul de-mi sar capacele, de-mi vine sa le zic vreo doua: Fir-ar sa fiti, triplav-ati volumul!! S-au triplat ele saracele de teama, dar la adaugarea fainii, imi mai trebuia vreo doi ani de rabdare, pentru amestecarea treptata si leeeenta. Asa ca, fireste, am mai dat si cu bata in balta, pardon, cu telul in amestec mai repede decat indicat. S-a mai lasat bineinteles, razbunarea oualor. Sa le pun totusi in cuptor, ce o fi sa iasa, asta este. Tapetez tava, pun compozitia cu grija, macar la sfarsit sa ii arat delicatete… bag la cuptor, verific ceasul. Jumatate de ora la dispozitie, suficient cat sa ma apuc de mousse-ul de ciocolata.

Termin mousse-ul de ciocolata. Verific blatul din cuptor. Nemiscat. Neschimbat. Ceeeeee?

Hmm. Pardon. Am uitat sa aprind cuptorul. Mama masii de cuptor ciudat, in graba am invartit de toate butoanele, numai de ala de aprindere nu. Si era si preincalzit sarmanul, in mintea mea. Oook, repetam miscarea.

Peste o alta jumatate de ora, in care am terminat si crema pasticcera, s-a copt si minunatul meu blat cocosat. Cu atatea reguli incalcate, doar nu era nebun sa iasa ca la carte. Noroc totusi ca merge cu ocazia: arata ca un hop… ce relatie nu are hopuri? Trebuie insa devorate depasite intotdeauna, cu rabdare si iubire.

Pentru ca Pingu a venit mai devreme decat anticipam, m-a gasit desigur cu toate insirate in stanga si in dreapta… si cu mousse de ciocolata pe la mustati (trebuia sa il degust!!). Surpriza incompleta, ce sa faci? Ne apucam de tortuit impreuna. El taie blatul, eu fac siropul.

Insiropez, cremuiesc, pun cireasa albinuta pe tort si gata aventura 🙂 Numai bun de pus dorinta acum si suflat in lumanare.

Si cate dorinte nu sunt in pragul a celor trei ani de imbratisari si priviri calde? 🙂

Pentru ca s-au adunat trei ani, atat de repede de parca am inchis ochii o clipa, intr-un sarut, si, deschizandu-i, ne-am trezit altfel. Mai indragostiti, mai uniti, mai puternici, mai blanzi, mai in toate felurile spre bine :D.

Multumesc Pingu pentru ca esti alaturi cand toate lucrurile sunt pe dos, cand apar atatea obstacole.. si hopuri :D, ca imi aduci curcubee pe cer in fiecare zi.

Note de subsol:

• Scuzati-mi postarea extrem de lunga, dar stiu precis ca peste un timp, voi rade teribil amintindu-mi de ziua asta… La fel cum imi amintesc si acum de o zi de Dragobete de acum doi ani, cand am pregatit niste biscuiti-inimioare… foarte „crocante” 😀 (arse, daca nu intelegi aluzia)… noroc ca gresisem ziua, eram in avans cu o zi :)))) Ah, cu antenele vesnic in nori.
• Daca vedeti doua pete mici de cioco pe imaginea cu floricele, sa stiti ca sunt de la degetele nastrusnice ale lui Pingu, care nu isi poate tine mainile prea departe de albinuta…in general 😀
• Stiu ca nu se vede, dar crema pasticcera exista. Tortul este din doua foi si crema pasticcera este miezul :>
• Fiti indulgenti, este primul meu tort mai serios si 100 % loryloocesc.
• Fulgisorii albi de ciocolata spun „te iubesc!”. Putin indescifrabil. Sa dam vina pe emotii :))

Sundays are for lovers [3]

Duminica trecuta am petrecut-o la pas, cu Pingu, printr-un orasel minunat. La un pas de munte, la un pas de malurile raului, pe poduri vechi si pe acorduri duioase de pian.

Pe podul de lemn, construit in 1209, trecut prin lupte, atacat de francezi, reconstruit mai apoi dupa schitele lui Palladio, am avut norocul de a gasi nu doar un peisaj de vis, ci si o muzica pe masura celor vazute. Sa incantam si ochii, si urechile. Pe mijlocul podului, un pian negru la care canta, zambitor, Paolo Zanarella. Pianistul care isi gaseste locurile cele mai putin obisnuite pentru un astfel de spectacol, propunandu-si sa aduca muzica sa in atentia tuturor, in momentele cele mai simple din viata. In timpul unei plimbari, in timpul degustarii unei inghetate, in timp ce te indrepti spre casa… in timp ce eu si Pingu ne facem poze intr-o alta duminica memorabila.

O duminica de neuitat pe un pod ce a facut istorie, supravietuind furtunilor, greutatilor, luptelor din vremurile trecute. Le avem si noi pe ale noastre, dar intocmai ca acest pod vechi, trecem prin ele si renastem de fiecare data, cu tot mai multa dorinta, cu tot mai multa pasiune. De 2 ani si 11 luni 🙂

Somewhere over the rainbow baby

Nu iti trebuie prea multe pentru o dimineata perfecta. Se poate si dupa o noapte nedormita… sau mai bine zis dormita pe un sfert, pe bancheta din spate, in timpul unei plimbari neasteptate. Se poate si pe o vreme capricioasa.

Ieri mi-am inceput ziua cu stropi de ploaie, pentru ca in scurt timp dimineata sa ma intampine cu un soare timid si un curcubeu de vis. Dublu chiar (dar cel doilea mai slab, putin vizibil). Din fericire am avut si aparatul foto cu mine si am putut imortaliza momentul pentru a-l pastra in amintire. Fiind incantata peste masura, curand Pingu a fost nevoit chiar sa opreasca pentru a-mi face placerea de a vedea curcubeul si in aer liber, nu doar prin geamul masinii. Nu au fost sanse sa cuprind intreg curcubeul cu aparatul foto, dar l-am cuprins cu sufletul si l-am pastrat cu mine pentru totdeauna.

In drum spre casa, pentru cateva momente, curcubeul era asezat chiar ca un arc deasupra soselei, astfel ca parea ca ne indreptam exact spre el, pentru a merge „somewhere over the rainbow way up high„… (fredonati versul acesta dupa celebra melodie, ca sa intrati in stare).

Eu si Pingu, indreptandu-ne spre curcubeu, chiar in ziua aniversarii a 34 luni de zambete. 34 luni de gasit bucurii in lucrurile cele mai marunte.

„Walk in the rain, smell flowers, stop along the way, build sandcastles, go on field trips, tell stories, say the magic words, trust the universe.”  Asa spune motto-ul meu, scris in antetul ce va intampina ori de cate ori ma vizitati :). Ieri am mers prin ploaie, am mirosit bujorii din gradina, ne-am plimbat prin locuri nestiute, ne-am oprit sa admiram curcubeul, am spus cuvintele magice (le-am si primit)…

Happiness was up to us 🙂

+ Bonus: Curcubeul de dupa-amiaza (pentru ca eu sunt atat de norocoasa incat sa vad doua in aceeasi zi), admirat din balconul meu 🙂

Fericirea mea

Eu, peste ani, ma vad fericita intr-o casa simpla, cu o gradina mare, cu rasete de copii (doi eventual, daca se poate fata si baiat) si cu multe animale. Catei, un papagal, un cal, iepurasi, o caprita si pisici.

O casa cu miros de poale in brau cu smantana, duminica, si cu ferestre colorate, in fiecare zi, de atatea flori. Cu gradina plina de pomi fructiferi, numai buni de catarat copiii in ei, cum faceam si eu cand eram pici. Cu ciresi infloriti si musai un balansoar. Cu o biblioteca uriasa, pentru toate dupa-amiezele lenese, petrecute in foaier, in zumzet de albine si miresme de lalele.

O casa cu lucruri nepretuite. Facute de mine, de el, de noi. Cu felicitari inramate, in care au scris copiii pentru prima oara, stangaci, „te iubesc mami!”. Cu veze decorate de mainile mele, cu perne cusute de mine. O casa cu lucruri de suflet, trezind fiecare cate o amintire si declansand un suras.

El… s-ar vedea fericit castigand la loto. Isi tot incearca norocul o data la cateva saptamani. Dar are un suflet mare cat zidul chinezesc, iubeste animalele, ingrijeste florile pe care le-am cumparat impreuna, adora hainele micute de copii si dulciurile facute de mine in bucatarie.

Suntem pe drumul cel bun 🙂

Bucuria lucrurilor simple [4]

It’s the little things in  the everyday life that makes you smile.

It’s the little things, little things that make the world 🙂

* Un gand bun de la un om de suflet *

* O oja dansand vesela pe unghii *

* O cina savuroasa intr-o seara lenesa *

* O creatie proprie, colorata cat toate primaverile la un loc *

Bucuria lucrurilor simple [1]

Intr-una din diminetile trecute, nu stiu cum s-a facut ca, din senin, mi-a fugit gandul la cozonaci. Aromati, aburinzi, proaspat scosi din cuptor. Si nu din orice cuptor, ci din cuptorul matusii lui Pingu, caci m-am convins de ceva vreme ca nu exista bucatareasa cozonareasa mai buna decat ea.

Fara sa fi avut nimic planificat, se face ca in aceeasi zi ajungem la matusa cu pricina. Cand ma apropii de bucatarie, ce crezi? Miros de cozonac fantastic, cald si numai bun de mancat pe nerasuflate.

Ain’t this life so sweet?

Happy anniversary ♥

Numai tu

Pentru 17 luni de iubire intre o albina si un pinguin. Caci albinelor nu le pasa de ceea ce cred oamenii ca este imposibil, dupa cum spune un film binecunoscut 😀

Numai tu, cu ochii tai verzi,
cu buzele gustoase…