Candva ciuma, azi aproape crème de la crème

Sa iti schimbi obiceiurile alimentare nu e treaba prea usoara: s-au construit in timp, depind de o multime de factori, necesita timp, motivatie etc. Mai ales cand e vorba despre renuntarea la unele alimente, in genere nesanatoase. Dar mai exista si varianta opusa, aceea de a accepta in meniu si unele alimente pe care anterior nu ne-am fi indreptat nici macar cu privirea.

Ei bine, despre astea din urma vreau sa va povestesc eu astazi… caci am fost, ca multi altii, o mare mofturime de-a lungul copilariei si adolescentei mele. Dar lucrurile nu trebuie sa ramana asa… pe o parte am inceput sa le consum in ideea de a manca mai sanatos, pe unele influentata de schimbarea de… mediu, iar altele chiar intamplator, dintr-un impuls de moment: „hai ca de data asta ii dau o sansa!”. Surpriza a fost ca multe dintre acestea se gasesc acum in topul preferintelor.

1. Peste

Oh, mi-e si rusine sa spun ca pana nu demult pestele imi era cel mai mare dusman in alimentatie. Nu mancam nicicum, de nici un fel. Zau ca nu as putea gasi o explicatie logica de ce nu voiam sa aud de el. Cum nu pot gasi nici pentru momentul cand pur si simplu am inceput sa mananc… si pentru faptul ca acum imi place atat de tare ca as fi in stare sa mananc in fiecare zi.
Imi place la nebunie pastrav la cuptor cu dovlecei, cartofi si rosii. A devenit preferatul meu, dupa sturion. Pingu alege la orice ora crap, asa ca si asta il mancam destul de des. Somonul la gratar, iarasi o bunatate. Nu mai spun de conservele de ton, care nu lipsesc din casa… pentru paste, salate, placinte, piftelute etc.

Retete cu ton: 1. Pasta de ton cu ou fiert; 2 si 3. Omleta cu ton si cartof fiert; 4. Placinta cu ton; 5. Piftelute cu ton si ricotta.

Pastrav cu legume la cuptor

2. Pastai

Uh, si cate mese delicioase am pierdut refuzandu-le. De cate ori nu isi facea mama in zilele de post si eu nici nu voiam sa le vad! Mi se parea o mancare fara rost… un fel de „nu mai am ce face azi si pun niste pastai la fiert„… nu pareau nici gustoase, nici satioase. Tare m-am inselat… si mi-am dat seama pregatindu-le intr-o zi de dorul mamei, de dorul gusturilor de acasa. Acum le mananc cu o pofta nebuna, mai ales si cu putin usturoi… Nu mai detaliez ca altfel maine-s direct in piata, dupa ele.

3. Ciuperci

Pe acestea am refuzat sa le vad ani la rand, pana intr-un post de Paste cand eram decisa, orice ar fi, sa il tin pe tot… si trebuia sa tot schimb felurile de mancare, ca sa imi usurez „sarcina”. Asa ca m-am hotarat sa le mai dau o sansa si astazi le gatesc si le mananc in orice varianta: in tocanite, pe gratar, umplute la cuptor, fierte.

4. Usturoi

Usturoiul nu il evitam complet, dar nu ma incanta. Sunt persoane care efectiv nu concep sa manance un anumit fel de mancare fara usturoi! Mi se parea total aiurea… „ce mare branza schimba? Ba din contra, strica gustul.” Ei bine ca nu, acum si eu il mananc cu spor cu toate cele de mai sus… Si ce dom’le daca miroase mai… puternic? E sanatos si gustos! In plus, exista paste de dinti si gume caaaata-i lumea.

5. Paste

Cu pastele nu aveam o relatie de ura, doar ca nu le foloseam, nu mi se pareau deloc interesante… pentru mine existau doar pentru laptele cu paste… dar nici asta prea des, pentru ca intotdeauna mi-a placut mai mult laptele cu orez. Acum insa pastele sunt o varianta rapida, lejera, comoda si adesea economica de a scapa de un pranz sau o cina. Am uitat sa spun si gustoasa! Le pregatesc destul de des… Pingu nu refuza nicicand o portie de paste cu ton sau paste carbonara… desi nici el nu se atingea de ele inainte. Si spaghetti cu usturoi si peperoncino (Spaghetti all’ aglio, olio e peperoncino) si-au gasit de curand loc in bucataria noastra, tagliatelle cu sos ragu, penne cu sos de dovlecei si rosii si altele.

Omleta cu spaghetti, pancetta si scamorza

6. Masline verzi

Nu le suportam efectiv! Mi se pareau acre si uracioase ca o soacra 😀 Dar adevarul este ca nu toate soacrele se incadreaza in acelasi tipar, cum nici maslinele verzi nu sunt deloc de lepadat. Acum le prefer in locul celor negre la orice pas.
Ba mai mult, acum am si in curte un maslin! E mic el, ce-i drept, dar… peste inca vreo cativa ani de blogosfera, poate ma laud cu maslinele din gradina :))

Chec aperitiv cu masline verzi si rosii cherry

Masline in crusta de parmezan

7. Conopida

Mai intai m-am obisnuit cu aceea murata, pusa printre gogonele de mama, pentru iarna. Apoi cu cea fiarta in aburi, condimentata nitel, servita ca garnitura alaturi de baby morcov, brocolli si alte bunatati, cu o bucatica de piept de pui pe grill spre exemplu… sau gatita in cuptor, cu multe legume de tot felul, poate si cu niste parmezan deasupra. Mmmm!

8. Scortisoara

Tot ce avea aroma de scortisoara era de neatins pentru mine. Oricat de putina ar fi fost pusa in vreun preparat, mi se parea mereu prea multa si prea puternica. Intre timp insa, am invatat sa o apreciez intr-o cana de vin fiert, in biscuiteii preparati in zeci de tavi iarna, pentru servit langa ceaiurile preferate, in palmierii din foietaj.

Biscuiti cu miere si scortisoara

9. Prepelite

Astea se numara printre preferatele lui Pingu, dar mie nu mi se parea nimic grozav la ele… le vedeam asa sfrijite si vai de steaua lor, le frigi si nu ramane nimic de ele… nu ca ar fi ceva maret si pana sa le frigi. Dar altul era farmecul… Ia probati-le gatite la cuptor, cu niste unt aromatizat cu rozmarin, usturoi, cimbru, lamaie… dupa reteta asta. Cu totul alta poveste.

10. Ceai de musetel

„Complet plictisitor”, v-as fi zis in urma cu vreo cativa ani, desi a fost dintotdeauna laudat pentru calitatile lui in toate partile. Eu nici sa nu aud de el. Cand eram mica, as fi baut la orice ora ceai de menta proaspata, din gradina, cu o felie de branza usor sarata pe o felie de paine prajita… sau ceai de tei, cules din pomii din centru, cu paine cu unt si dulceata facuta in toate verile de mama. Cel de musetel il faceam numai cand aveam pisoi cu probleme pe la ochisori si trebuia sa ii spal cu ceai de musetel pe fata 😀 Mai apoi, am inceput sa am probleme si eu, nu ca pisoii, dar tot pe fata, de la soare… si dermatologul mi-a recomandat sa ma spal cu ceai de musetel amestecat cu galbenele. Cam de atunci am inceput sa il apreciez si mai tarziu sa il si beau. Azi il primesc cu drag oricand, mai ales seara.

Acum sa nu credeti ca am facut pace definitiva chiar cu toate cele de sub soare. Inca stramb din nas cand aud de unele precum spanac, varza calita, ficatei, marar, ciorba de burta.

Dar… niciodata sa nu spui niciodata :))

3 and counting

Ma trezesc de dimineata cam cu fata la cerceaf. Nici n-am deschis bine ochii ca este deja tarziu pentru cate sunt de facut.

Astazi, printre altele, este planificat un tort. Tort de ciocolata cu mousse de ciocolata si crema pasticcera (negru si galben, la ce altceva sa te astepti din partea unei albine?). Era programat un tort de cioco doar cu mousse. Apoi un tort de ciocolata cu crema de mascarpone. Apoi… oh, in fel si chip, vreo 10 variante. Toate spulberate de minimarketul din apropierea casei care nu-mi permite sa tai toate ingredientele de pe lista. Pentru ca nu le are. Minunat. La altul nu am timp sa merg. Ne adaptam. Pornesc bucatareala. Oops, s-a terminat cacao. Nu am terminat insa de adaugat eu in tort! Oook, adaugam nitel nesquick 😀 Clasica mea metoda.

Bat ouale cu zaharul de-mi sar capacele, de-mi vine sa le zic vreo doua: Fir-ar sa fiti, triplav-ati volumul!! S-au triplat ele saracele de teama, dar la adaugarea fainii, imi mai trebuia vreo doi ani de rabdare, pentru amestecarea treptata si leeeenta. Asa ca, fireste, am mai dat si cu bata in balta, pardon, cu telul in amestec mai repede decat indicat. S-a mai lasat bineinteles, razbunarea oualor. Sa le pun totusi in cuptor, ce o fi sa iasa, asta este. Tapetez tava, pun compozitia cu grija, macar la sfarsit sa ii arat delicatete… bag la cuptor, verific ceasul. Jumatate de ora la dispozitie, suficient cat sa ma apuc de mousse-ul de ciocolata.

Termin mousse-ul de ciocolata. Verific blatul din cuptor. Nemiscat. Neschimbat. Ceeeeee?

Hmm. Pardon. Am uitat sa aprind cuptorul. Mama masii de cuptor ciudat, in graba am invartit de toate butoanele, numai de ala de aprindere nu. Si era si preincalzit sarmanul, in mintea mea. Oook, repetam miscarea.

Peste o alta jumatate de ora, in care am terminat si crema pasticcera, s-a copt si minunatul meu blat cocosat. Cu atatea reguli incalcate, doar nu era nebun sa iasa ca la carte. Noroc totusi ca merge cu ocazia: arata ca un hop… ce relatie nu are hopuri? Trebuie insa devorate depasite intotdeauna, cu rabdare si iubire.

Pentru ca Pingu a venit mai devreme decat anticipam, m-a gasit desigur cu toate insirate in stanga si in dreapta… si cu mousse de ciocolata pe la mustati (trebuia sa il degust!!). Surpriza incompleta, ce sa faci? Ne apucam de tortuit impreuna. El taie blatul, eu fac siropul.

Insiropez, cremuiesc, pun cireasa albinuta pe tort si gata aventura 🙂 Numai bun de pus dorinta acum si suflat in lumanare.

Si cate dorinte nu sunt in pragul a celor trei ani de imbratisari si priviri calde? 🙂

Pentru ca s-au adunat trei ani, atat de repede de parca am inchis ochii o clipa, intr-un sarut, si, deschizandu-i, ne-am trezit altfel. Mai indragostiti, mai uniti, mai puternici, mai blanzi, mai in toate felurile spre bine :D.

Multumesc Pingu pentru ca esti alaturi cand toate lucrurile sunt pe dos, cand apar atatea obstacole.. si hopuri :D, ca imi aduci curcubee pe cer in fiecare zi.

Note de subsol:

• Scuzati-mi postarea extrem de lunga, dar stiu precis ca peste un timp, voi rade teribil amintindu-mi de ziua asta… La fel cum imi amintesc si acum de o zi de Dragobete de acum doi ani, cand am pregatit niste biscuiti-inimioare… foarte „crocante” 😀 (arse, daca nu intelegi aluzia)… noroc ca gresisem ziua, eram in avans cu o zi :)))) Ah, cu antenele vesnic in nori.
• Daca vedeti doua pete mici de cioco pe imaginea cu floricele, sa stiti ca sunt de la degetele nastrusnice ale lui Pingu, care nu isi poate tine mainile prea departe de albinuta…in general 😀
• Stiu ca nu se vede, dar crema pasticcera exista. Tortul este din doua foi si crema pasticcera este miezul :>
• Fiti indulgenti, este primul meu tort mai serios si 100 % loryloocesc.
• Fulgisorii albi de ciocolata spun „te iubesc!”. Putin indescifrabil. Sa dam vina pe emotii :))

Strawberry fields forever

La inceputul verii unele dintre fructele vedete sunt fara indoiala capsunile! Eu le ador in toate variantele. Simple, in tarte, in dulceata, in budinca. Oricum, oricand, oriunde. Mai ales cand le culeg proaspete si parfumate chiar din gradina mea.

Dati-mi un camp intreg de capsuni si m-ati facut fericita. Vor fi intotdeauna binevenite in bucataria mea pentru:

…un smoothie delicios!

… un tort de pancakes, cu finetti:

…o budinca:

sau o inghetata perfecta pentru dupa-amiezile dogoritoare:

Pe langa minunatul gust si aspect, capsunile sunt pretioase si pentru frumusetea noastra. Fiind 90 % apa, acestea ne hidrateaza foarte bine, fara a avea prea multe calorii. In plus, contin vitamina C (5 capsuni contin aceeasi cantitate de vitamina C precum o portocala), sunt surse de antioxidanti, imbunatatesc memoria, sunt impotriva celulitei si ridurilor, ne mentin tineri… si ne fac ziua mai buna!

Cum sa nu iti placa? 🙂

Bucatarelile zilei

Bucatele de astazi au avut ca inspiratie o Printesa Polonic si o Printesa Zuzu.

De pe site-ul primei mentionate, am incercat o reteta grozav de simpla – pasta de ton cu breton.

Se rezolva rapid. Doua conserve mici de ton in ulei de masline se amesteca in doi timpi si trei miscari cu doua oua fierte, maruntite. Se adauga putin suc de lamaie, sare si piper si gata-i pranzul.

Se intinde din belsug pe paine prajita.

Bun, am spus de ton, dar care-i bretonul?

Bretonul este patrunjelul maruntit care se poate adauga in pasta. Eu, pentru ca am cativa trantori mofturosi, mi-am presarat verdeata doar pe feliile mele, nu am adaugat peste tot amestecul. Bretonul poate varia insa. Eu am incercat si cu vreo cateva rondele de ceapa verde, tata cu doua feliute subtiri de rosii, Pingu cu felii de castraveti verzi 😀

Acum ca v-am convins ca pasta de ton a fost o bunatate, sa trec la partea a doua. Desertul, inspirat de Zuzu, a constat intr-un minitort de pancakes, dupa o reteta despre care v-am mai scris… dar imbunatatita acum cu nutella si banane. Deeeelicios. Nu prea e rost de cuvinte aici, doar de imagini.

Trei sau patru pancakes aratoase…

… se ung tacticos cu nutella, pe care o inzorzonam cu rondele de banane…

Rezultatul se mananca pe nerasuflate!

Loryloo-i prajitureasa!

De la o vreme incoace observ ca a inceput sa imi placa mai mult sa prajituresc, decat sa gatesc „mancare mai serioasa”, cum ar spune mama 😆 . Un lucru nu tocmai grozav pentru silueta… dar minunat pentru rasfat 😳 !

Cele mai recente isprave sunt:

1. Prajitura de vineri, adica de post. Negresa. Nu mai facusem din epoca de piatra! Fara glazura… ca sa nu exagerez prea mult 😀 (Click pentru a le vedea mai mari si mai gustoaseee 😀 )

2. Biscuitei cu fistic

3. Tarta cu gem de gutui. Unul dintre deserturile preferate ale familiei. Se prepara usor, necesita putine si se mananca repede 😆

4. Biscuiti manjiti in graba cu Nutella… In graba pentru ca incepea meciul Steaua – Chelsea!!! 😆 Biscuitii mei au fost cu noroc. Au castigat atunci baietii… Trebuia sa-i fi facut si la retur 😆

 PS: Exces de emoticoane. Dovada clara ca prajiturile te fac mai fericit! 😀

Sundays are for lovers [2]

Cuddling cu Pingu, pancakes cu topping de cirese sau dulceata de capsuni si patinaj… gala laureatilor de la Zagreb.

What a lovely way to spend a sunday! 🙂

Saratele de poveste reloaded

Prin tineretile blogului, scrisesem la un moment dat despre primele mele saratele… dupa o reteta a Mianei, bucatareasa noastra cu Retete de poveste. La sfarsitul postului spusesem ca sigur vor urma Saratele reloaded, saratele part II, part III… si intr-adevar au urmat multe parti dupa acea reteta.

De curand, am gasit o alta varianta, pe blogul Laurei Sava, o culinareasa pentru care am, de asemenea, numai cuvinte de lauda. Am zis sa incerc si metoda ei, ca prea aratoase ii erau saratelele in poze.

La retete… inainte!

S-a terminat de duminica patinajul si ma simt ca un copil ramas fara jucarie. Margelele, cerceii si restul le-am pus putin in stand-by pana imi cumpar un cleste pentru facut bucle, ca daca tot fac o treaba, macar sa o fac bine, nu? Voi face doar maine o pereche de cercei pentru sora mea caci i-au placut cei spiralati si cateva bratari simple pentru noua mea prietena… de patru anisori 😆

In rest, pentru a-mi mai umple putin timpul, m-am pus pe cotrobait bloguri de culinarese. Si uite asa am dat eu peste niste fete grozave rau, va zic! Amalia, Ama, Laura Sava, Ioana, Melcul bucatar… Am luat la rand post dupa post, arhiva dupa arhiva si mi-am notat retete de tot felul, de m-am pricopsit cu nici mai mult, nici mai putin de 100 de retete in caietul meu de gospodina. Mi-am facut meniuri chiar si pentru postul Pastelui, care urmeaza sa inceapa pe 26 februarie. Intentionez a-l tine pe tot, acum sa vedem ce reusim.

In raita mea prin blogosfera, am gasit numai bunatati, dupa cum va spuneam. O parte le-am si incercat deja. Gogosi cu iaurt, o prajitura cu fursecuri si budinca, cartofi cu mustar si usturoi la cuptor, cartofi copti in folie cu unt si branza, fursecuri… Si sa nu uit de minunatele snitele, dupa reteta mamei. Maine planuiesc sa il dau gata pe Pingu cu budinca de paste cu lapte si crochetele din cartofi, cu sos tzatziki.

Daca lipsesc de pe aici prea mult ori imi ies toate prea bune si nu imi vine sa ma mai las, ori mi-am fript mainile pe la aragaz 😆

Clatitele nu se fac cu graba. Clatitele se fac cu dragoste

Dintotdeauna mi-a fost pofta de clatitele americane vazute la tv ori pe internet. Groase, pufoase, de care nu te mai poti satura. In sfarsit am gasit si eu o reteta care sa functioneze si sa imi umple bucataria de miros imbietor. Variante s-ar parea ca sunt multe, asa ca nu stiu cat de grozava este reteta mea fata de celelalte existente, dar faptul ca farfuria se goleste surprinzator de fiecare data cand le fac, ar trebui sa fie un semn destul de bun 😀

Asadar, se pregatesc urmatorele: 330 gr de faina, 250 ml lapte, 80 ml ulei, 6 linguri de zahar, 3 oua, un varf de lingurita sare, un praf de copt, optional esenta de vanilie.

Se amesteca faina cu praful de copt, zaharul si sarea. Separat, se bat ouale, peste care se adauga laptele, uleiul si esenta. Acestea se unesc apoi cu ingredientele solide si se amesteca pana la omogenizare. Aluatul trebuie sa fie mai gros decat cel obisnuit de clatite.  Cu ajutorul unui polonic, se incepe preparea clatitelor intr-o tigaie teflonata. Cand clatita incepe sa faca unele bule, se intoarce pe partea cealalta. O data gata, se decoreaza cu dulceata, frisca, fructe maruntite, finetti, miere, orice va pofteste inima. Iar de nu, sunt perfecte si simple. Ca dovada sta faptul ca cele pregatite de mine nici nu au mai apucat si faza pozatului 😆

Wishlist [3]

Perfect pentru un blogger bucatar 😆