Mai sa fie, e deja sfarsit de septembrie! A trecut deja vara, a trecut si perioada cu amr-urile noastre de nunta… cum, a trecut si nunta?! Somebody wake me up… nu when september ends, ci acum, acum! Si asa trece timpul parca de zece ori mai repede, nu vreau sa treaca asa pe fuga perioada asta de proaspat insuratei :))
„Proaspat” asta tine de o luna incoace si totusi inca ne uitam la mainile noastre cu verighete fara sa ne vina a crede. Maini ce stau la fel de strans impreunate si acum, ca si inainte fara verighete, nu e vorba despre vreo dovada anume in plus de iubire. Dar momentul acela in care il astepti sa ajunga la tine, sa il vezi in costum, emotionat, surprins de cum te va vedea mireasa, nestiindu-ti rochia, coafura, stiindu-ti doar sclipirea aia din ochi, sarutul acela dupa momentul in care va spuneti din ochi „Arati grozav!”, emotia tuturor celor mai dragi din jurul vostru, inmanarea certificatului de casatorie la starea civila cu ganduri de „oh my god, we did it baby!!” si, mai ales, ceremonia religioasa, toate astea merita din plin traite. Nu traditiile petrecerii, parerile unora pe care nu prea dai doi bani in rest etc.
Oh, si cate n-au fost neprevazute! Nu ne-a mers stickul bine la dansul mirilor, asa ca aceea ce trebuia sa fie o frumoasa Balada pentru o minune a lui Vank, cu niste versuri atat de dragi ce ne-au descris inca de la inceputul relatiei, a fost de fapt un negativ, fara urma de „Te asteptam, bine-ai venit. Te cunoasteam chiar daca noi nu ne-am mai intalnit… Nu mai credeam in vorbe mari, cum nu mai credeam ca tu vreodata o sa apari… A fost de-ajuns o clipa sa te stiu, o viata si ceva langa tine vreau sa fiu…”. Astea le-am avut doar noi in gand si in suflet. Ma rog, cine nu stia, a zis ca asa trebuia sa fie :)) Not! Doamna de la organizare a uitat complet unele detalii sau le-a dat peste cap pe altele. Mi-au facut altfel colacul miresei decat le-am cerut. Tortul a ajuns la timp pentru ora la care trebuia prezentat si servit, dar tarziu fata de ora stabilita cu cei de la cofetarie… una totusi serioasa de altfel.
Dar si cate au mers bine 🙂 si le diminueaza pe celelalte mai putin la locul lor. A inceput ploaia de dimineata de cand eram la coafor, dar am ramas calma, chiar si cand de la organizare ma sunau ca am putea avea niste probleme… la sedinta foto a picurat usurel in cateva etape, dar s-a oprit la timp si am reusit sa facem un catralion de poze. Si sunt si reusite cateva poze cu vant :)) Am intarziat la starea civila, dar am ajuns numai bine cat sa nu asteptam mai deloc. Domnisoarele mele au fost toate splendide si au putut ajunge de dimineata gata pregatite la mine, pentru aranjat si poze si tot… Mi-au fost toate de un ajutor enorm. Am convins toti cavalerii sa poarte papioane galbene 😀 Am avut ajutoare la marturiile mele handmade, pe care le-am terminat in toiul noptii in saptamana nuntii, desi le-am inceput cu cateva luni inainte. Rochia a fost dragoste de la prima proba, recunosc ca odata ajunsa cu ea acasa m-am temut putin de comoditatea oferita, dar a fost super ok, nu m-a strans, nu m-a enervat si chiar si acum cand ma uit la poze ma reindragostesc mereu de ea… a fost cu adevarat the one, asa cum am simtit-o inca de la magazin. Costumul sotului (oh!) nu il stiam (pentru ca noi tot am tinut-o in surprize), dar a fost asa cum ma asteptam si imi doream 😀 si i-a stat foarte bine, desi slabise de vreo doua luni incoace. Suportul pregatit pentru urari a fost scris la maxim, inca mai erau doritori si nu mai era loc, iar eu care ma gandeam ca lumea il va crede doar de decor :)) Episodul furatului m-a gasit pe faleza, unde, mirare, au inceput artificii chiar cand am ajuns noi… nu stiu motivul, ocazia si nici nu mai conteaza :)) Tortul a fost grozav de bun la gust, martipan, vanilie si fistic. Se pare ca si mancarea la fel, caci am primit numai laude in aceasta privinta. Nu stiu prea multe, caci nu am mancat mai nimic toata ziua si toata noaptea, nici eu, nici mirele, dar euforia ne-a tinut de foame, de sete, de odihna, de toate, ca nu le-am simtit pe niciuna pana dimineata a doua zi.
Una peste alta, cel mai important dintre toate, in afara de cate detalii ne-au reusit si cate le-am uitat, de cat de plina a fost biserica si cati prieteni si rude ne-au fost alaturi, este faptul ca totul s-a incheiat cu bucuria ca suntem casatoriti 🙂 Sot si sotie, noi, doi copii…
Nu am putut pleca in luna de miere, din pacate, din cauza serviciului, dar visam la o noua vacanta in Franta, de data asta in doi, mai lunga, in mai multe orasele. Pana atunci, chiar daca timpul nu e deloc in favoarea noastra si nu reusim sa stam impreuna atat cat ne-am dori, incercam sa facem fiecare zi sa fie de miere… si nu pentru o luna, ci pentru totdeauna.
Inside These Lines 