Jurnal de nunta: AMR 4 luni… (Are you shitting me?!)

4 luni… si-un pic, daca ar fi sa fim corecti, conform calendarului (pe care tocmai l-am verificat a doua oara, sa vad daca nu ratez vreo luna… adica, pe bune, chiar am numarat corect 4? doar 4?)… da’ nu mai am rabdare pana se fac exact 4 luni, ca sa va mai spun vreo doua snoave 😀

In primul rand, Pingu si-a luat de o grija, ba de mai multe chiar… costum, camasi, pantofi, all done! Ii mai trebuie papion, curea si-i gata de insuratoare si maine :)) Acum partea interesanta nu e asta (nu e asta pentru ca eu inca n-am rochita, evident), ci faptul ca eu tastez acum de la cativa metri de costumul ghidusit in sifonier si nu stiu cum arata! Pentru ca s-a gandit el Pingu bine… „Cum dom’le vine asta? Eu nu trebuie sa iti stiu rochia, dar tu sa alegi cu mine costumul? Pai cum se poate una ca asta? Sa fie surpriza si pentru tine!” Si dupa o zi de probe in care am mers impreuna, a venit o alta zi  de probe in care Loryloo lua agale un intreg centru comercial de trei etaje la rost, in timp ce Pingu se imbraca de zor in ginerica prin cine stie ce parte a orasului… zi in care si-a si gasit ALESUL (costumul, don’t get me wrong). Intre timp, alesul a ramas la modificat, Pingu a mai fost o tura la probe si, in final, l-a adus acasa, ascuns bine intr-o husa. Acum, e drept ca m-a framantat un pic sa trag sau nu fermoarul la husa aia verde (desigur, am toate sperantele sa nu fie si costumul verde!!!), dar i-am promis ca ii voi respecta decizia de a-mi face o surpriza peste 4 luni… si-un pic 🙂

Nu s-au rezolvat lucrurile la fel de repede si pentru mine… total pe nepregatite, luata ca din zbor, am avut parte si eu de cateva probe, intr-una dintre zile. Mother-in-law’s arrangements… (rolling eyes). Si peste ce am putut da, Doamne… peste una bucata doamna extrem de insistenta cu doar cateva bucati de rochii la activ… cu numai cate o marime la fiecare rochie. Pesemne toate imi erau buuune… dar toate trebuiau modificate. Ii explic ca nu vreau stil printesa, nu vreau sirena, nu vreau ivoire, nu vreau cerc, nu vreau fara bretele, nu vreau lucitoare. Cum au fost toate cele probate? Lucitoare, fara bretele, cu cerc, stil printesa. Vreo doua crem. Plus mari, plus lungi. Ii explic ca nici nu eram pregatita de fapt de probe, am venit pentru niste intrebari si explicatii si nici macar nu erau despre rochia de mireasa, pe atunci eram inca la alt stagiu :)) Oh, dar nu conteaza ca am sutienul negru, ca am cizme albastre, toata socoteala e sa intri in rochie, pana si voalul mi l-am vazut pus in cap! O splendoare :))

Ma rog, a trecut si asta. Daca inca nu ma pot lauda cu rochia de mireasa, pot insa sa va spun ca ne-am luat pernuta pentru verighete… e facuta handmade, de o prietena de-a noastra… dragalasa foc. Nu va arat poze, dar va spun cateva cuvinte cheie: croset, trandafiri, organza, lebede 😀

Ma uit iar la titlu si vad 4 luni. Imi dau seama ca am mai multe lucruri de rau de zis decat de bine :)) Pentru ca acum vine partea aia cu nu am rezolvat, nu stim inca sigur, nu am luat… invitatii, marturii, decoruri.

Si apoi mai e partea cu visatul tot mai des, in 5/7 nopti (in celelalte 2 ramase nu imi amintesc ce am visat), cum se intampla cate o „grozavie”… a venit ziua nuntii si nu am reusit sa cumparam toate cele necesare, nu ne-am trezit la timp, nu suntem aranjati-epilati-pensati-dichisiti, nu se aprind artificiile tortului, am o coafura de parca s-a asezat vreo barza in capul meu, fotograful nu se dovedeste a fi ceea ce a zis ca e, lipseste cineva important…

Dar si partea cu visatul cu ochii deschisi dimineata la grozaviile celelalte…alea bune si frumoase… ❤

Pasiune colorata

Stiu, stiu, daca ati intrat pe blogul meu in ultimele doua-trei saptamani ati gasit nuuumai patinaj… perechi, dans, masculin, feminin si iar de la capat!

Dar ati scapat de acum pana spre toamna, sezonul competitional a luat sfarsit (ok, ar mai fi World Team Trophy, dar e alta poveste acolo) si de acum mai povestim despre patinatori doar de voi fi eu asa norocoasa incat sa se alinieze toate astrele si sa merg la vreun show pe gheata sau se mai intampla ceva miraculos.

Trec la alte capitole de acum si cum am doua perechi noi de cercei, de care sunt tare incantata… voila, idee de aratat colectia atarnatorilor! Si scoate, si aseaza, si cotrobaie…

O parte dintre cerceii pe care ii am mi-au fost cadorisiti si nu-mi sunt prea pe plac (nu dintre cei de la prietenele mele… ele imi stiu gusturile si mi-au facut mereu numai surprize placute ❤ ), o alta parte sunt handmade-uiti de mine, unii au fost purtati de o groaza de ori, altii inca asteapta initierea…

1: Cerceii turcoaz – din Grecia, daruiti de o prietena. 2: Cei de carnaval – din Venetia, la prima vizita cu Pingu; Cei cu negru – unii dintre preferatii mei, cu piatra onix. 3: Semiperlati – Avon; 4: Albine cadou de la aceeasi prietena de la punctul 1 :D, printre favoriti si ei; Pinguini handmade – cadou de la alta prietena.

O parte dintre cei facuti de mine, pe cand margelam mai mult.

• Cei multi din prima cutie neagra sunt interesanti pentru ca se pot purta in multe variante: toate bulinele se pot purta atat simple, cat si combinate cu cele doua modele din partea stanga – cu forma de soare sau cea cu perluta.
• Cei din ultima cutie neagra, cu aspect mai vintage, imi aduc aminte cu drag de ziua absolverii si de ziua mea cand am primit cel mai frumos cadou – spectacolul pe gheata OperaPop, la Verona.
• Din cutia roz, floricelele sunt de la cea mai buna prietena a mea, cred ca inca de pe vremea cand eram si colege de liceu si ne petreceam cam toate zilele impreuna; fluturasii de la prietena cu pinguinii. Restul Avon.
  
• Cei swarovski sunt cadou de la Pingu.

O alta parte dintre cei facuti de mine.

Din pacate, iarna trecuta devenise un obicei intr-o vreme sa imi tot pierd cate unul (mi se agatau de esarfe, de codita impletita etc.), asa ca am acum mai multe perechi desperecheate decat as fi crezut… nu stiu cum se face de mereu cand pierd un cercel, trebuie sa faca parte chiar din perechile alea faine! Chiar si asa, parasiti de consoarta, nu m-am indurat sa ii arunc nici pe cei ramasi fideli… poate ii reutilizez la vreo bratara, ori pe post pe pandativ la un lantisor, mai vad eu.

Cei mai noi sunt grozaviile astea doua. Tot handmade, de data asta facuti de o cunostinta, cu pricepere level 1000 fata de mine :)) Nu port prea des cercei voluminosi, dar acestia sunt mai speciali si merita un loc de cinste.

Cercei handmade cu matase shibori

Cercei handmade, tehnica soutache

Majoritatea nu sunt cercei valorosi prin materialele lor, dar sunt speciali pentru faptul ca mi-au fost daruiti cu toata inima de la persoana dragi, ca m-au insotit in unele momente importante din viata mea sau fara nici un motiv special, doar pentru ca mi-s simpatici.

Si desi suportul de cercei nu mai e deloc prietenos cand vine vorba de adaugari, iar cutiile se tot aduna, raman mereu la parerea ca niciodata nu sunt prea multi! 😀

#toticerceiisavinalamine :))

Draga primavara, te asteptam… bine-ai venit!

Zi de murdarit bocancii, de clatit ochii cu frumusetile naturii intr-o zi nitel ploioasa, de spalat sufletul de zilele triste de februarie.

Ne-am pornit la drum intr-o doara, dintr-una intr-alta, sa alungam niste ganduri si sa incolteasca niste zambete in noi: „hai sa cautam ghiocei!” Eu pe aici nu vazusem pana acum si zau ca le duceam dorul micilor minuni (ador florile de primavara) pe care le primeam in fiecare inceput de martie acasa. Vedeam in schimb la alte prietene pe facebook, de prin aceeasi regiune, ca-mi posteaza favoritii vestitori. A devenit limpede ca trebuie sa gasesc si eu cumva.

Am pornit direct spre locul preferat de picnic a lui Pingu, spre o padurice, mai spre dealuri, mai spre munte. Si i-am gasit… firavi, impecabili, multi! Pana nu am ajuns sa ii vad cu ochii mei, stropiti usor de picurii de ploaie, razleti printre frunze moarte asta-toamna, nu am crezut ca pot gasi atat de multi… sa te tot uiti, sa le pierzi sirul si sa te pierzi cu firea.

“Daca nu ai fost niciodata cutremurat pana in strafundul sufletului de o floare rasarita in primavara , probabil ca sufletul tau nu a cunoscut vreodata inflorirea.” – Audra Foveo

 

„Primavara ne arata ce poate face Dumnezeu dintr-o lume murdara si anosta.” – Virgil A. Kraft

 

PS: Calitatea pozelor nu face nicicum cinste locului si experientei, sa-i fie cu iertare bietului telefon.

Jurnal de nunta: AMR 7 luni… & we’ve got the rings!!!

Numaratoarea inversa a inceput sa o cam ia la galop in ultima vreme. Lunile tot scad… motiv de ingrijorare din multe puncte de vedere, dar evident si de bucurie si nerabdare din altele… mai ales ca am bifat pe lista unul dintre cele mai importante lucruri: verighetele! 😀

Trebuie sa recunosc ca asta era un aspect pentru care imi faceam griji. Nu mi-a placut niciodata in mod deosebit sa port bijuterii, cu atat mai putin din aur! Si totusi verigheta mi-o doream sa fie speciala, sa o port zi de zi, fara sa mi se para deranjanta, nepotrivita firii mele… Unde mai pui ca nici nu coincideau prea mult gusturile noastre in verighete :)) Astfel ca aveam suficiente motive sa ma gandesc ca probabil unul dintre noi va trebui sa faca un compromis si sa fie mai putin multumit de ceea ce urma sa ne insoteasca, speram, toata viata.

Planuiam ca verighetele sa le luam nu cu prea mult timp inaintea nuntii, cam cu maxim trei luni inainte as fi zis eu mai demult. Dar cum socoteala de acasa nu se potriveste prea des cu cea din targ, iata-ne prin magazine uitandu-ne dupa modele. Am mai facut investigatii orientative de modele si preturi, prin august, cand am fost in tara, si pe internet pe parcurs. Din 50 modele, daca imi placea oarecum cate unul-doua. Cautarea propriu-zisa a fost insa doar de doua zile, la inceputul lui ianuarie. Prima zi complet esuata, mie nu mi-a placut nimic, lui Pingu un singur model… asa, cam sa nu fim chiar culmea mofturimii :)) . Se instala tot mai sigur sentimentul ca nu o voi gasi pe cea care sa imi fure ochii. A doua zi, de dimineata, am ajuns si unde trebuia, dupa alte doua-trei magazine in zadar. Ne-am uitat pe fuga la toate modelele din vitrina si ne-am oprit privirile intr-o singura directie amandoi. Fara sa apucam sa ne spunem ceva, eram deja vrajiti de acelasi model. Am zambit larg, am asteptat sa le vedem mai de aproape si am stiut ca astea sunt!! Probe, hartii, formalitati restul. Alte aproape doua saptamani am asteptat sa fie gata, sa le luam acasa. Acum le am deja pe birou si ma tot gandesc ca imi sunt atat de dragi incat abia astept sa le purtam… Nu era bine sa le fi luat numai cu o luna, doua inainte, sa nu mai asteptam atat? :))

Noh, acum serios vorbind, ma bucura nespus ca am facut alegerea cea mai potrivita, exact pe gustul amandurora… nici prea groase, nici prea subtiri, nici prea clasice, nici prea fancy.  Sunt perfecte! Sper sa am acelasi sentiment si in privinta rochiei… urmatorul cel mai important lucru… sa o vad si sa stiu ca e the one! Dar despre asta, peste alte cateva luni…

Tata, eu nu stiu de ce nu te-au pus in cantece

Un biciclist trece la trecerea de pietoni cu un buchet splendid de trandafiri albi si rosii, prins in arc, in spatele sauei. Vor fi ele coditele putin strivite, dar precis va face o mare bucurie odata ajuns la destinatie.

Imi aminteste de tata, care, intr-un an, venea acasa de la servici, de asemenea pe bicicleta, si ne aducea zambile in cosul de la bicicleta – mie, mamei si surorii. Era 1 sau 8 martie… nu rata nicicand o astfel de ocazie sa ne aduca miresme proaspete in casa. A avut un mic accident pe sosea si ajuns acasa, a gasit cosul de la bicicleta gol. Pierduse florile. Asa necajit cum era, era gata sa porneasca in toiul noptii inapoi, cativa kilometri buni inapoi… sa le caute.„Ce nu face el pentru fetele lui?” 🙂

Dor, dor, dor de el…

„Tata, eu nu stiu de ce
Nu te-au pus in cantece
Ca pe maiculita mea
Care viata datu-mi-a.
Tu ca dansa ne iubesti
Si ca ea imbatranesti,
Tata.
Rele-n viata sunt de-ajuns,
Daca plangi, tu plangi pe-ascuns.
Mai iei cate-un paharut,
Dar nu uiti sa ne saruti,
Tata.
La necaz si bucurii
Tu ai, tata, multi copii,
Ca si mama-i pruncul tau,
O feresti de tot ce-i rau.
Asta-i bogatia ta
Si nu-ti trebuie alta,
Tata.
Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades in locul lor
Mana tu pe cap ne-o pui
Si mai draga vorba nu-i.
Mai mult taci decat vorbesti,
Dar noi stim ca ne iubesti,
Tata.” (Grigore Vieru)

Intimissimi on ice – Operapop

Verona mi s-a infatisat inca o data magica! Daca la prima intalnire i-am strabatut stradutele inguste in cautarea principalelor puncte turistice de interes, de data asta toata atentia a fost doar pentru Arena!

Cel mai mare amfiteatru in aer liber a devenit, pentru scurt timp, un patinoar cum nu mai exista in lume. 35000 litri de apa inghetati in 7 zile pentru ca staruri pop mondiale, soprane, baritoni,campioni olimpici si mondiali in patinaj sa puna la cale o seara magica!

Am fost prezenta la spectacolul Intimissimi on ice – Operapop in cea de-a doua seara, pe 21 septembrie (chiar de ziua mea, dupa cum va spuneam anterior 🙂 ). Nu am vrut sa urmaresc prea mult postarile dupa prima zi de spectacol, pentru a nu strica surprizele pregatite. Am citit doar site-ul Arenei, care m-a avertizat asupra faptului ca nu este permis sa fotografiezi sau sa filmezi spectacolele, si cateva forumuri, care dadeau de grija spectatorilor in privinta vestimentatiei, pregatirilor etc. Unele sfaturi au fost de folos, altele m-au ingrijorat inutil. Pe scurt si la obiect, daca urmeaza sa ajungeti vreodata la un spectacol la Arena (ceea ce va recomand si va doresc din suflet, caci este o experienta de neuitat), este bine sa aveti pernute pe care sa va aseze in special daca aveti locuri pe treptele din piatra, locurile de sus; sa fiti pregatiti cu umbrele in cazul in care vremea se decide sa fie nastrusnica; sa nu va faceti griji pentru sonorizare caci se aude absolut perfect de oriunde; eventual sa aveti un binoclu daca aveti bilete pe locurile de sus. Si in rest bucurati-va la maxim de spectacol! Pe forumuri mai era precizat de aparatele foto, dar in cele din urma decizia de a nu il lua pe al meu a fost una proasta, caci erau alte persoane cu aparate (mici, e drept) care fotografiau cu lejeritate, eu a trebuit sa stau pe baza telefonului; se mai spunea despre o imbracaminte si incaltaminte lejera, la fel in special pentru locurile de sus… va spun ca nu este nici o dificultate iesita din comun in a urca sau cobori acele trepte, o tinuta eleganta chiar e recomandata de site-ul Arenei si se preteaza tuturor evenimentelor ce au loc in acest spatiu. O mare parte dintre spectatorii de la Operapop on ice erau eleganti pot spune si a dat un plus atmosferei generale 🙂

Cat despre vreme, pentru seara de 21 erau prevazuti ceva stropi de ploaie la Verona. Organizatorii s-au gandit si la acest risc si au distribuit poncho-uri de ploaie tuturor spectatorilor inca de la intrare. Pe la jumatatea show-ului, cateva fulgere au amenintat Arena in treacat, dar din fericire au fost doar de efect, in compania celorlalte lumini si efecte vizuale realizate de organizatori.

Alaturi de poncho, s-au distribuit si flyere cu programul serii, unde erau notate toate actele spectacolului, cu numele fiecarei melodii, solist, patinator care participa la acel moment.

Spectacolul a fost prezentat de Gerri Scotti si Federica Panicucci, doi binecunoscuti si iubiti prezentatori italieni. Au dat startul unei seri speciale Anastacia si Kiesza, ambele cu o prestatie impecabila. La vocea puternica a Anastaciei a amutit intregul public, mie deja mi se zburlise pielea de la primele versuri… Cat despre Kiesza, pot spune ca nici nu imi era drag hitul ei cu Uh ah inainte, iar azi l-am avut mai toata ziua in minte 🙂

A urmat una dintre cele mai frumoase povesti spuse pe gheata. Nu au mai fost prezentari, intreruperi ale firului povestii. Directorul Francisco Negrin si directorul creativ Marco Balich au descris pe scurt acest spectacol astfel:

„Prin puterea viselor, a senzualitatii, pasiunii si feminitatii, showul ne poarta de la duritatea cristalelor de gheata la fina si delicata dantela. Showul este o calatorie a transformarii unei lumi reci si fara sentimente catre o lume a romantismului, unitatii si bucurii.”

Showul a fost alcatuit din doua acte, cu cinci parti, acestea spunand povestea intocmai precum capitolele unei frumoase carti. Cinci lumi diferite, toate incantatoare.

1. THE ICE WORLD

Sunetul strapungator al unei viori trezeste o lume de gheata in care barbatii si femeile se lupta unii cu altii, fara comunicare si fara emotii.

A fost vioara Catharinei Chen care a inmarmurit intreaga Arena si a transmis un fior fiecarei spectator, cantand Iarna lui Vivaldi.

• The ice comes: Inverno

Le quattro stagioni, A. Vivaldi – Catharina Chen, violonista

• The ice wars – Men

Fortunae Plango Vulnera – Carmina Burana, Carl Orff

Stephane Lambiel, Jian Tong, Robin Szolkowy, Dmitry Sukhanov, Ice Corps

• The ice wars – Women

Titanium & Stronger mash up, Kelly Clarkson, David Guetta feat. Sia, Aranjament John Metcalfe

Carolina Kostner, Qing Pang, Fiona Zaldua, Hot Shivers, OperaPop dancers, Ice Corps

• The ice wars – Battle

Si, vendetta! – Rigoletto, G. Verdi. Bariton Palle Knudsen, Soprana – Sara Hershkowitz

Lambiel, Pang si Tong, Zaldua si Sukhanov, Szolkowy, Hot Shivers, OperaPop dancers, Ice Corps

2. THE POWER OF DREAMS

Visele sunt viziuni care dau speranta si elibereaza omul de fiorul inghetului, o ploaie de meteoriti patrunde ca un rau de lava, printre cristalele de gheata, creand imaginile unei iubiri.

• Chasing a dream

Va pensiero, Nabucco. G. Verdi

Stephane Lambiel

Un moment splendid in care Stephane Lambiel topeste treptat gheata cu focul pasiunii sale. Piruetele sale deseneaza pe gheata flacari ce se intind spre ecranul central si duc spre treptele inalte ale Arenei… o aparitie feminina in rosu ii bantuie visele si ii incalzeste inima.

• Dancing a dream

Ebben, Ne andrò lontana – La Wally, A. Catalani. Soprana Elisa Balbo

Carolina Kostner

• Revelation

A time for us, Romeo & Giulietta, Nino Rotta. Aranjament John Metcalfe

Carolina Kostner, Stephane Lambiel, Anna Cappellini & Luca Lanotte

Anna si Luca, in roluri de indragostiti, le infatiseaza culoarea pasiunii celor doua inimi de gheata si totusi visatoare… Stephane si Carolina.

3. THE FIRE IN THE SOUL

Cu batai timide, cele doua inimi aprind focul iubirii, intr-un vartej de senzualitate si pasiune: intunericul si singuratatea sunt invinse de forta puternica a iubirii.

• Transmitting the fire 

Burn, Ellie Goulding, Aranjament John Metcalfe

Carolina Kostner, Stephane Lambiel, Zaldua & Sukhanov, Robin Szolkowy, Hot Shivers, Ice Corps

Gheata nu a fost niciodata mai fierbinte.

• Birth of sensuality

La ci darem la mano – Don Giovanni, W. Mozart. Bariton Palle Knudsen, Soprana Sara Hershkowitz

Carolina Kostner

• Birth of passion

Vedi, le fosche notturne spoglie/ Stride la vampa – Il trovatore, G. Verdi

Mezzo Soprana Trine Bastrup Moller

Stephane Lambiel, Anna Cappellini & Luca Lanotte, Fiona Zaldua & Dmitry Sukhanov, Myriam Leuenberger si Robin Szolkowy, Hot Shivers, Ice Corps, OperaPop actors

4. THE GARDEN OF DELIGHT

O natura complice si festiva se formeaza din gheata, celebrand iubirea. Flori si simboluri colorate tes o panza pretioasa si caleidoscopica.

• Natural lace

Viva la vida, Coldplay. Aranjament John Metcalfe, Catharina Chen violonista

Fiona Zaldua, Hot Shivers, Ice Corps

• Love lace

Flower duet, Lakme. Mezzo Soprana Trine Bastrup Moller. Soprana Elisa Balbo

Qing Pang & Jian Tong, Ice corps

• Diamond lace

Diamonds are a girl’s best friend – gli uomini preferisconole bionde, Jule Styne & Leo Robin, Soprana Sara Hershkowitz, Aranjament Steve Sidwell

Zaldua & Sukhanov, Myriam Leuenberger & Robin Szolkowy, Hot Shivers, Ice Corps, OperaPop dancers

5. THE CELEBRATION

Ia nastere uniunea, se formeaza perechea. Este primavara senzualitatii. Ca intr-un concert intre vis si realitate, incepe petrecerea.

• Pary!: Largo al factotum Barbiere di Siviglia, G. Rossini; Bariton Palle Knudsen

Carolina Kostner, Stephane Lambiel, Jeffrey Buttle, Hot Shivers, Ice Corps

• Into the cosmos: Nessun dorma – Turandot, G. Puccini; Enrique Ferrer

Stephane Lambiel

Ave Maria – Carolina Kostner

Desi cu greu poti alege momentele favorite ale unei asemenea seri, acestea doua pot concura cu siguranta la cele mai deosebite. Nessun dorma si Ave Maria au emotionat toate inimile de pe Arena, iar Stephane si Carolina au ridicat tot publicul in picioare pentru a-i aplauda necontenit. De vis!

• Grand defile: A little party never killed nobody (Tema din The Great Gatsby)

Toata distributia se inclina in fata publicului. Carolina ia cuvantul si spune ca aceasta seara a fost despre iubire, pasiune si arta… tot ce a insemnat si patinajul pentru ea in ultimii 20 de ani. Vocea tradeaza aparitia unor lacrimi si Stephane o strange protector in brate. Toata distributia ii urmeaza exemplul, intr-o imbratisare uriasa. Publicul aplauda in continuare, fara a indrazni sa puna capat unei seri de neuitat. Astfel de momente ai dori sa nu se mai incheie…

A fost o seara a artelor, o combinatie de muzica pop, opera si patinaj, dar si a jocurilor spectaculoase de lumini create de light designer – Bruno Poet… si cu adevarat de  poezie am avut parte.

Dar nu doar acesta merita mentionat, ci multi multi altii, printre care:

• Director creativ: Marco Balich – creator de ceremonii olimpice si showuri internationale
• Coregraf: Nathan Clarke (coregraful Rihannei). Consultant coregrafie: Jeffrey Buttle, medaliat cu bronz olimpic in 2006 si campion mondial in 2008.
• Coregraf Hot Shivers: Andrea Gilardi
• Dirijor Alessandro Cadario
• Violonista Catharina Chen
• Opera: Elisa Balbo, Trine Bastrup Moller, Sara Hershkowitz, Enrique Ferrer, Palle Knudsen
• Ice Corps: Filippo Ambrosini, Paolo Bacchini, Jeffrey Buttle, Matteo Guarise, Ondrej Hotarek, Kim Lucine, Karel Zelenka
• Actori Opera pop: M. Baldani, A. Marici, F. Vecchi, J. Veranes
• Dansatori Opera pop: V. Cavedoni, G. Cerruti, D. Gobbi, K.Picci, D. Pescarolo, M. L. Savio

Cu totii merita felicitari si multumiri. Mi-au indeplinit o mare dorinta si mi-au adus o bucurie indescriptibila 🙂

Jurnal de nunta: AMR 1 an

Este 22 august… ultimul care va fi doar 22 august. Anul viitor pe aceeasi data ne vom gasi incurcati in treburi pana peste 3 metri deasupra cerului, dar tot cam pe acolo sau mai sus si de fericire. Toate 22 august-urile ce vor urma vor fi aniversari de casatorie… a cate un an, a cate 5, a cate 25 si tot asa la inifinit.

A mai ramas un an. Suntem in grafic cu restaurantul (alegerea cea mai „cu sufletul la gura”), fotograful (cea mai grea decizie) si cameramanul, muzica, biserica(singura alegere pe vazute si verificate anterior programarii, noroc de vacanta de vara acasa; alegerea ce ne-a entuziasmat cel mai tare). S-au conturat cateva idei concrete pentru marturii, decoratii, cavaleri si domnisoare. Nehotarare maxima pentru invitatii. Pe ganduri cu starea civila. Lista cu lucrurile de facut este uriasa si in continua crestere.

Pinterestul ofera prea multe idei… toate frumoase, interesante si tentante. Folderul de nunta prea se mareste… Starea actuala este de 760 MB, 1260 fisiere, 24 foldere :)) Ee, sa fim seriosi, nu am facut doar asta! :)) Tot ce vreau e sa ma inspir, sa ma informez si sa ma pregatesc cu multe lucruri din timp, sa nu fim nevoiti sa facem un tur de forta pe ultima suta de metri in toate directiile…

Lasand planurile deoparte, nu pot sa nu ma gandesc si ca… Dumnezeule, un an! Cand a trecut vremea in care ne uitam ochi si urechi la Tom si Jerry, iar cascavalul era cascaval doar daca avea gaurele? Cand s-a terminat adolescenta si a inceput vanatoarea de fotografi de nunta?

Acum socotesc zilele ramase pana la nunta si visez la rochia de mireasa perfecta. Visez la fericirea familiei noastre si la urmatoarea generatie ce se va uita ochi si urechi la Tom si Jerry… dar partea cea mai frumoasa e ca a visa se conjuga acum la persoana I plural.

 

Daca as fi o melodie…

Daca as fi o melodie… mi-ar placea sa fiu pe buzele lui Paolo Nutini… Autumn… pentru ca e un anotimp care ma reprezinta, iar melodia trezeste o stare ce m-a insotit de foarte multe ori in zilele ploioase de septembrie. Astazi insa as fi A sky full of stars (Coldplay)… caci „zen” ar fi cuvantul care mi-ar descrie ziua.
Ar fi splendid daca as fi It’s my life, pentru ca as fi fredonata si aplaudata de zeci de mii fani la concerte si pe stadioane.
Cu siguranta as putea fi Le valse d’Amelie pentru ca e melodie atat de… „pe sufletul meu”, incat parca Yann Tiersen, compunand-o, m-ar fi cunoscut mai bine decat ma cunosc eu.
I bruise easily… contopire perfecta. Natasha Bedingfield.
Pentru situatiile mai agitate… pentru nervi… as fi Breath, Breaking Benjamin.
Pentru el… linistitoare precum Dance me to the end of love, The civil wars.
In zilele care incep splendid de dimineata, in care plec in vacanta, in care toate lucrurile imi merg bine… sunt Waka waka (Shakira).
Si… desigur… Inside these lines. Trent Dabbs.

Voi? Ce melodie v-ar placea sau ati putea sa fiti si de ce?

Inceputuri noi

Inside these lines… Ultimul articol 22 februarie, in timp ce in coltul drept al ecranului vad ca azi e deja 3 iunie! Am impresia ca lunile astea au zburat pe langa mine, usoare si fragile ca niste petale de flori in bataia vantului capricios de primavara.

Sunt zeci de zile de absenta, timp in care schimbarile au tot venit pe fuga, la fel ca si derularea cifrelor din calendar.

Intre timp, a inceput una dintre perioadele cele mai frumoase de pregatiri.

Pregatiri pentru a imbraca cea mai frumoasa rochie din lume… pregatiri pentru a deveni mireasa… si sotie 🙂 Materializate pana acum intr-un folder urias in laptop cu peste 1000 de fisiere pentru „inspiratie” 😀 Oh, si e abia inceputul!

Sa lenevesti privind rochii perfecte, cautand decoratiuni in culori de vara, sa vezi pe altii surprinsi in fotografii intr-una dintre cele mai frumoase zile din viata lor, o terapie ce da roade oricand… si cand ploua afara cu tunete si fulgere, si cand plange de zor copilul vecinului sau canta la pian un altul, si cand vii obosit de la munca… si si si… 🙂

Dar pe langa toate astea, desi timpul pentru internet a scazut considerabil, tot mi se face dor de blog… de povestit si de citit. Asa ca este musai sa mai arunc un ochi si pe aici, poate mai des incepand de azi.

 

Un nou roman – 2014

Nu suna nici pe departe asa pompos precum 2012 sau mai stiu ce alta asemenea cifra mediatizata pentru vreun motiv trasnit. E un simplu 2014. L-au desemnat anul international al micilor fermieri, al cristalografiei si cine stie ce va mai aduce. La finalul sau, sper sa il pot desemna si eu drept anul cu cele mai frumoase schimbari din viata mea, de pana acum (apoi la fel cu 2015, 16, dar despre ele, la randul lor).

In romanul asta, supereroina sunt, desigur, eu. Drept urmare, sper ca pe parcurs sa invat numeroase lectii de viata valoroase, sa lupt cu raul si sa ies invingatoare… ca o eroina veritabila. Nu am pretentii de Catwoman sau Katnis de acum, sa ne intelegem si sa ne pastram firea, dar nu ar fi deloc nepotrivit sa capat niste puteri supranaturale. Pe lista dorintelor ar fi uitarea… selectiva, voita, activa. Dar asta e cu dus si intors, asa ca mai bine sa dobandesc mai multa putere de a trece peste partile urate ale unor zile si, mai ales, ale unor suflete. As cere nepasare, pentru n situatii, dar iarasi poate deveni cam dificil si atunci as spune multumesc si daca as capata cativa stropi in plus de optimism si o ploaie de incredere in mine. Plus un potop de rabdare. 20 si ceva de ani de antrenament si inca mai am nespus de lucru la capitolele astea.

Povestea de dragoste, nelipsita din orice roman, deja mi-o traiesc, asa ca in aceasta privinta imi doresc sa bifez in continuare, pe parcurs, doar aventuri frumoase si amintiri pretioase.

Cat despre restul, credinta, evolutie, familie unita, curiozitati infinite, calatorii reusite si nenumarate, locuri noi interesante, carti captivante, vise implinite, o editie a Jocurilor Olimpice de iarna de viiis (nu pot trece peste capitolul patinaj, evident), activitate multa pe blog, suflete calde, retete noi, reusite, multe, cat mai multe, preparate delicioase, vacante in tara… si in alte tari…. hmm, cer prea multe? Eu imi scriu povestea, mi-e permis! :))

Un nou an de neuitat va doresc dragilor si nu uitati, e valabil pentru toti:

“You are the Hero of your own Story.”

~ Joseph Campbell ~