Ho ho Oh!

De curand s-au mai implinit iarasi niste ani de cand tin blogul asta (desi abandonat tot mai mult in ultima vreme).

Cu toate astea nu as renunta nicicand la el. Pentru ca a crescut o data cu mine…

Si mai nou, o data cu noi mai creste cineva.

Un/o pufarin/a se intrevede foarte mic/a in burtica albinutei. Sentimentele ce vin o data cu asta nu stiu cum ar putea fi descrise in cuvinte, dar cu siguranta pot spune ca sunt dintre cele mai frumoase.

De iubire, de bucurie, de mandrie…

De teama (inca) nu. Astea poate apar mai tarziu. Acum sunt inca in perioada aia “ori e insarcinata ori e cam grasuta”, cand inca nu stim nici daca e o pufarina sau un pufarin. Doamne ajuta doar sa fie un bebe sanatos ( + sa aiba gropite de la mami si ochii lui tati – nota suplimentara cu asterix foarte, foarte mic).

Imi imaginez deja un milion de lucruri pe care le-am face impreuna, i-am transmis deja milioane de ganduri bune, desi inimioara si urechiusele ii sunt inca in formare. In curand, o sa le si auda si o sa le simta. Pentru o viata intreaga.

Stiu deja ca o sa ii citesc nespus de mult, stiu ce muzica o sa ii pun sa asculte in burtica (vrei, nu vrei niste muzica clasica tot va auzi de la toate competitiile de patinaj pe care urmeaza sa le vad in urmatoarele luni: euro, mondiale, 4 continents, olimpice), stiu si ca tati o sa il/o rasfete ca pe nici un alt copil pe lumea asta si o sa o zapaceasca pe mami cu dulciurile pentru amandoi, iar mami o sa se topeasca la fel de tare dupa amandoi.

O viata in trei incepe in curand… iar eu sunt pregatita sa ma bucur de o avalansa de iubire de oferit si de primit.

Reclame

Crede in bine!

„Ce credeti ca obtine el in schimbul a ceea ce face in fiecare zi?
Nu primeste nimic in schimb. Nu va deveni bogat, nu va aparea la televizor. Va ramane anonim.
Da, poate nu va fi niciodata faimos. Dar ceea ce el va primi va fi multumire.
Va castiga iubirea. Va intelege mai profund cum se construieste dragostea.
Va primi ceea ce banii nu pot cumpara…  O lume mai buna.
Si tu? Ce iti doresti cel mai mult?…

Aceea va fi ceea ce va trebui sa inveti sa daruiesti mai intai.
Crede in bine!”

3 and counting

Ma trezesc de dimineata cam cu fata la cerceaf. Nici n-am deschis bine ochii ca este deja tarziu pentru cate sunt de facut.

Astazi, printre altele, este planificat un tort. Tort de ciocolata cu mousse de ciocolata si crema pasticcera (negru si galben, la ce altceva sa te astepti din partea unei albine?). Era programat un tort de cioco doar cu mousse. Apoi un tort de ciocolata cu crema de mascarpone. Apoi… oh, in fel si chip, vreo 10 variante. Toate spulberate de minimarketul din apropierea casei care nu-mi permite sa tai toate ingredientele de pe lista. Pentru ca nu le are. Minunat. La altul nu am timp sa merg. Ne adaptam. Pornesc bucatareala. Oops, s-a terminat cacao. Nu am terminat insa de adaugat eu in tort! Oook, adaugam nitel nesquick 😀 Clasica mea metoda.

Bat ouale cu zaharul de-mi sar capacele, de-mi vine sa le zic vreo doua: Fir-ar sa fiti, triplav-ati volumul!! S-au triplat ele saracele de teama, dar la adaugarea fainii, imi mai trebuia vreo doi ani de rabdare, pentru amestecarea treptata si leeeenta. Asa ca, fireste, am mai dat si cu bata in balta, pardon, cu telul in amestec mai repede decat indicat. S-a mai lasat bineinteles, razbunarea oualor. Sa le pun totusi in cuptor, ce o fi sa iasa, asta este. Tapetez tava, pun compozitia cu grija, macar la sfarsit sa ii arat delicatete… bag la cuptor, verific ceasul. Jumatate de ora la dispozitie, suficient cat sa ma apuc de mousse-ul de ciocolata.

Termin mousse-ul de ciocolata. Verific blatul din cuptor. Nemiscat. Neschimbat. Ceeeeee?

Hmm. Pardon. Am uitat sa aprind cuptorul. Mama masii de cuptor ciudat, in graba am invartit de toate butoanele, numai de ala de aprindere nu. Si era si preincalzit sarmanul, in mintea mea. Oook, repetam miscarea.

Peste o alta jumatate de ora, in care am terminat si crema pasticcera, s-a copt si minunatul meu blat cocosat. Cu atatea reguli incalcate, doar nu era nebun sa iasa ca la carte. Noroc totusi ca merge cu ocazia: arata ca un hop… ce relatie nu are hopuri? Trebuie insa devorate depasite intotdeauna, cu rabdare si iubire.

Pentru ca Pingu a venit mai devreme decat anticipam, m-a gasit desigur cu toate insirate in stanga si in dreapta… si cu mousse de ciocolata pe la mustati (trebuia sa il degust!!). Surpriza incompleta, ce sa faci? Ne apucam de tortuit impreuna. El taie blatul, eu fac siropul.

Insiropez, cremuiesc, pun cireasa albinuta pe tort si gata aventura 🙂 Numai bun de pus dorinta acum si suflat in lumanare.

Si cate dorinte nu sunt in pragul a celor trei ani de imbratisari si priviri calde? 🙂

Pentru ca s-au adunat trei ani, atat de repede de parca am inchis ochii o clipa, intr-un sarut, si, deschizandu-i, ne-am trezit altfel. Mai indragostiti, mai uniti, mai puternici, mai blanzi, mai in toate felurile spre bine :D.

Multumesc Pingu pentru ca esti alaturi cand toate lucrurile sunt pe dos, cand apar atatea obstacole.. si hopuri :D, ca imi aduci curcubee pe cer in fiecare zi.

P106003f

Note de subsol:

  • Scuzati-mi postarea extrem de lunga, dar stiu precis ca peste un timp, voi rade teribil amintindu-mi de ziua asta… La fel cum imi amintesc si acum de o zi de Dragobete de acum doi ani, cand am pregatit niste biscuiti-inimioare… foarte „crocante” 😀 (arse, daca nu intelegi aluzia)… noroc ca gresisem ziua, eram in avans cu o zi :)))) Ah, cu antenele vesnic in nori.
  • Daca vedeti doua pete mici de cioco pe imaginea cu floricele, sa stiti ca sunt de la degetele nastrusnice ale lui Pingu, care nu isi poate tine mainile prea departe de albinuta…in general 😀
  • Stiu ca nu se vede, dar crema pasticcera exista. Tortul este din doua foi si crema pasticcera este miezul :>
  • Fiti indulgenti, este primul meu tort mai serios si 100 % loryloocesc.
  • Fulgisorii albi de ciocolata spun „te iubesc!”. Putin indescifrabil. Sa dam vina pe emotii :))

Fericirea mea

Eu, peste ani, ma vad fericita intr-o casa simpla, cu o gradina mare, cu rasete de copii (doi eventual, daca se poate fata si baiat) si cu multe animale. Catei, un papagal, un cal, iepurasi, o caprita si pisici.

O casa cu miros de poale in brau cu smantana, duminica, si cu ferestre colorate, in fiecare zi, de atatea flori. Cu gradina plina de pomi fructiferi, numai buni de catarat copiii in ei, cum faceam si eu cand eram pici. Cu ciresi infloriti si musai un balansoar. Cu o biblioteca uriasa, pentru toate dupa-amiezele lenese, petrecute in foaier, in zumzet de albine si miresme de lalele.

O casa cu lucruri nepretuite. Facute de mine, de el, de noi. Cu felicitari inramate, in care au scris copiii pentru prima oara, stangaci, „te iubesc mami!”. Cu veze decorate de mainile mele, cu perne cusute de mine. O casa cu lucruri de suflet, trezind fiecare cate o amintire si declansand un suras.

El… s-ar vedea fericit castigand la loto. Isi tot incearca norocul o data la cateva saptamani. Dar are un suflet mare cat zidul chinezesc, iubeste animalele, ingrijeste florile pe care le-am cumparat impreuna, adora hainele micute de copii si dulciurile facute de mine in bucatarie.

Suntem pe drumul cel bun 🙂

Randuri din jurnal

„Am invatat un lucru care pentru un copil este evident. Ca viata este o simpla insiruire de vieti, fiecare traind numai cate o zi. Ca fiecare zi trebuie traita incercand sa gasesti frumusetea dintr-o floare sau dintr-o poezie, sa vorbesti cu animalele. Ca nu exista o zi mai frumoasa decat aceea petrecuta visand si privind apusuri de soare, simtand briza racoroasa. Dar, mai ales, am invatat ca viata inseamna sa stai pe o bancuta, cu o mana pe genunchi si, cateodata, in zilele bune, inseamna sa te indragostesti.”

Nicholas Sparks, The Notebook

Sursa Foto

Time after time

Cred in suflete pereche. Cred in a iubi pe cineva, trecand peste orice obstacol legat de timp, spatiu, rude si orice altceva. Cred in a pune fericirea celui de langa tine mai presus de fericirea ta. Cred in repararea lucrurilor, relatiilor si nu in inlocuirea lor cu altele noi, la prima piedica intalnita. Cred in iubire.

Toate astea se datoreaza, in mare parte, parintilor mei, care inca isi ofera unul altuia aceeasi liniste sufleteasca, la fel ca la inceput, dupa atatia ani de casnicie.

29 de ani de casnicie. Astazi 🙂