Cu riscul de a fi foarte Diaconescu style, trebuie sa spun ca a fost senzational!
Nu m-am trezit niciodata atat de bine dispusa la 6 jumatate dimineata duminica, dupa doar trei ore de somn. Si m-as trezi si o luna la rand la fel, pentru ei…
Au mai fost cateva lucruri de facut pe parcursul zilei, dar astea vi le povestesc alta data, daca nu le uit, important este ca le-am terminat relativ devreme incat sa mergem sa cautam Flamaropolul – sa stim unde e, apoi eventual mai tragem o plimbare pana incepe. Mai, atat noroc n-am avut de cand mama m-a facut!
Nimerim din pura intamplare in spatele Flamaropolului, unde joaca fotbal niste baieti… ma lovesc si cu mingea in spate, nu-i bai, mergem inainte sa gasim vreo intrare. Imediat langa, alti baieti jucand fotbal. Trecem noi, trece si mandru flacau blond pe langa noi, la 2 pasi… Mai mergem putin, dupa care ne oprim brusc, ne intoarcem la fel de brusc – „E Evgeni !!!” Deja cu picioarele tremurand, nu-mi gaseam locul… Avem voie sa stam, nu avem, durerea de inima de la cafeaua de dimineata (na, ce mi-a trebuit mie…), cui ii mai pasa? Evgeni juca fotbal cu Edvin Marton, Denis Ten, Florent Amodio…
Putea sa nu mai fie nici un spectacol, il vedeam, era la cativa pasi de mine, radea, vorbea in rusa cu Edvin, ba chiar a dat mingea inspre noi, Ty i-a pasat-o si el a lovit din nou mingea cu capul… 😀
Mai erau acolo doar doua femei, fiica si mama, fiica luase deja autograf de la „Plushi”, cum se trecuse el pe tricoul pe care semnase. Ty ma tot impingea de la spate „du-te la el!”, femeia mai in varsta la fel – „e incredibil de amabil si cu bun-simt” etc… Dar cine sa isi aminteasca sa vorbeasca engleza cu el la un metru distanta? In cele din urma, am obtinut o semnatura « Plushi » doar pentru mine 
, alaturi si cea a lui Edvin Marton, caruia Evgeni i-a inmanat imediat pixul dupa ce a scris. Pixul, pixul meu de pastrat cu sfintenie de acum incolo, cu fundita rosie, atins de campionul olimpic de la Torino.
Daca as mai fi avut ochi si pentru altcineva decat Plushenko, as fi putut lua autograf si de la Denis, Florent, am stat cel putin jumatate de ora uitandu-ne la ei cum jucau… Dar nu mai conta, deja aveam o foicica de pus in rama.
Am renuntat la plimbarea noastra si am ramas acolo in continuare, chiar si dupa ce au terminat ei meciul. Cea mai buna decizie pe ziua de azi!
Am putut sa o vad pe Aliona la cativa metri, sa stau lipita de Robin pentru o poza, sa imi semneze si el, sa am poza cu Nathalie, poza cu Fabian si inca una cu amandoi + autografele lor. Nu-mi era de autografe si fotografii atat de tare, ci de momentele acelea de stat langa niste campioni care au patinat in fata a zeci de mii de oameni in competitii, care au stat pe cea mai inalta treapta a podiumului – germanii la perechi… sau care sper ca vor sta de acum inainte – francezii la dans.
Robin a fost un dulce, a iesit singur la plimbare, foarte degajat si de cum a iesit pe poarta si ne-a vazut postate acolo, a inceput sa zambeasca… asa ca nu am mai asteptat nici un indemn din partea nimanui si m-am indreptat spre el pentru autograf. Eu, care in viata mea nu am stat dupa vedete si autografe. Pentru ca tot eram langa el si Ty nu se multumeste cu putin, i-a cerut sa ramana si pentru poza, in care a zambit la fel de dragut ca si la inceput. Si a stat aproape, m-a strans bine langa el, nu ca alte „staruri” care se posteaza ca un stalp langa tine si nu stiu cum sa o porneasca mai repede din loc. Apoi si-a vazut de plimbare linistit pentru vreun sfert de ora.
Francezii au fost la fel de amabili si zambareti, adorabili realmente. Poza cu ei e pe post de desktop background de azi inainte 🙂
Dezamagitoare un pic a fost iesirea lui Stephane care nu si-a facut timp decat pentru stretchingul lui de cateva minute, desi ne vazusera acolo cu ochii sclipind de „hai, vino 2 secunde”. Tragea doar cu coada ochiului spre poarta. Ty, desi initial se aratase nerabdatoare in principal pentru el, acum se suparase atat incat nu voia sa-l aplaude mai deloc pe timpul showului si chiar se enerva teribil cand vedea ca lumea il aclama mai mult decat pe Evgeni 😆
In sala am intrat cu vreo jumatate de ora inainte, dar au parut doua ore cat am asteptat sa se stinga luminile si sa auzim muzica. Flamaropolul e intr-o stare jalnica, dar cui sa-i mai pese de scaune incomode si frig cand se anunta ca spectacolul incepe in cateva minute ?!
Publicul a explodat din primele minute in care au aparut toti patinatorii pe gheata.
Dupa, Evgeni si minunatia lui de tango. Daca nu as avea pozele sa ma uit incontinuu la ele, as crede ca am visat, cel mai probabil. Pe gheata pare intangibil, perfect, cu toate astea il avusesem in fata mea minute bune in sir jucandu-se cu mingea, in haine lejere – sport, gri – ,transpirat si glumet. A inceput si a sfarsit showul, pentru ca e the real king on ice. Am vazut Je suis malade… Ce pot cere mai mult? Ne-a spus de doua ori, clar si raspicat – YOU ARE NUMBER ONE ! si m-am bucurat nespus de cat de tare l-au aplaudat, ridicati in picioare, sute de oameni. Cu gatul incapabil sa mai tipe macar o data, cu palmele rosii de atatea aplauze si tot nu-mi parea de ajuns pentru cat merita el de fapt. Asa ca mi-am dat sufletul acolo aclamandu-l! 😀
L-au adorat pur si simplu pe Stephane Lambiel. N-as fi crezut vreodata ca am sa il vad facand piruetele acelea perfecte chiar in fata mea, ca ma va unge la suflet cu No me quitte pas, intinzand mana spre publicul in care ma aflu si eu, ca n-am sa pot sa ma opresc din a zambi in timp ce patineaza pe Traviata la cativa metri distanta. I-au aruncat flori, ursuleti, a facut bis, a vorbit la microfonul lui Marius Negrea – mai intai un timid Thank you all, apoi „Parlais vous francais?…. Je suis ici pour la premiere fois et vous etes IN-CRO-YA-BLES! Incroyables!”. Toate fetele erau in extaz, desigur, franceza lui asa dulce ce suna… aah… De-ar mai veni, pentru noi, cei incroyables…. as da si 5 milioane data viitoare numai sa fiu in primul rand sa dau mana cu toti la sfarsit cand fac turul de onoare.
Aliona si Robin m-au bucurat mai mult decat daca ar fi castigat europenele, mondialele si olimpicele intr-un singur sezon. Ii iubesc si as vrea sa formeze o pereche pana am sa ajung batranica, sa crosetez totosei si sa ma uit la ei la tv. Au avut si un program dublu, impreuna cu Tatiana Voloshozar si Stanislav Morozov. Spirala mortii facuta toti 4 a fost incredibila !!
Scumpii mei francezi Natalie Pechalat si Fabian Bourzat au adunat la fel de multe aplauze, nici nu se putea altfel la cat de simpatici si amuzanti au fost, in principal in partea a doua a spectacolului, cu programul despre George, trasnitul junglei. „George, George, George of the jungle, strong as he can be… Ahhh… Watch out for that tree!!”
Continuă lectura →
Inside These Lines 